Un ierarh martir
Era la sfârşitul iernii lui 1949. Nu ştiu dacă a fost sau nu o iarnă viforoasă, dar sumbră cu siguranţă. Credinţa se afla sub ameninţări mortale. Se urmărea cu obstinaţie dispariţia acesteia. Biserica, o solidă instituţie a trecutului, stătea în calea „vremurilor noi”. Prigoana ţintea şi ortodoxia, confesiunea strămoşească a românilor. Noul regim ateu voia să reducă la tăcere pe slujitorii altarelor şi să-i aservească.