Hotărâre pentru închiderea dosarului de verificare privind pe „Ortodoxul” (28 decembrie 1966)
Ministerul Afacerilor Interne Dir. a III-a
Strict Secret
Se aprobă, Şeful direcţiei (ss./indescifrabil)
Hotărâre pentru închiderea dosarului de verificare 9802 privind pe „Ortodoxul” bănuit de agitaţie cu caracter contrarevoluţionar
Dosarul s-a deschis la data 9.III.1966.
Verificarea a durat până la …1.XII.1966, adică 9 luni.
Ce mijloace s-au folosit (informatorii se vor arăta cu numele consp. şi categ.):
Agenţii „Marin Oltescu”, „.Jean Draga”, „George”, interceptarea telefonului, controlul corespondenţei, filaj. Datele de identificare:
I. Numele Steinhardt Prenumele Nicu-Aureliu Născut la 29.VII.1912 în Bucureşti Fiul lui Oscar şi al Antoaneta Naţionalitatea evreu Domiciliul Ion Ghica, 3, Studii Fac. Drept Profesiunea jurist Locul de muncă F-ca „Stăruinţa” Funcţia manipulant Apartenenţa politică (în prezent) neîncadrat
Activitatea politică (în trecut) prin sent. 24/1960 a Tribunalului Militar al Reg. a II-a Militară a fost condamnat la 12 ani m.s. pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale.
Origine socială burgheză
Situaţie socială
Alte date fost publicist.
II. Conţinutul materialelor compromiţătoare
1. Temeiul deschiderii dosarului:
(materialele de arhivă burgheză, de anchetă, informative, denunţuri etc, şi pe scurt conţinutul lor):
Din materialele informative obţinute a rezultat după punerea în libertate, în cadrul întâlnirilor avute cu alţi foşti condamnaţi c.r., că adoptă o poziţie recalcitrantă.
Agentul „Radu” l-a semnalat ca admirator al legionarilor exprimându-şi dorinţa de a pleca din ţară.
O dată cu convertirea la creştinism, a devenit un ortodox habotnic, suspect că propagă idei mistice.
2. Ce trebuia să stabilească verificarea (scopul cu detalii):
Dacă desfăşoară activitate duşmănoasă şi în ce constă aceasta.
Cunoaşterea legăturilor cu cercul său de prieteni, cine participă în mod activ la discuţii şi dacă obiectivul încearcă să-i îndoctrineze cu ideile sale mistice.
Dacă mai are legături cu cetăţeni străini şi în ce scop.
3. Ce s-a stabilit şi ce dovezi sunt (se va arăta voi. şi pag. din dosar):
În urma dirijării agenţilor „Marin Oltescu”, „Jean Draga” şi a unui agent al DGI s-au stabilit următoarele:
Numitul Steinhardt Nicu după punerea în libertate s-a angajat contabil la întrepr. „Stăruinţa”, ulterior trecând pe post de muncitor.
Preocuparea sa principală continuă să fie găsirea unui post corespunzător pregătirii sale pe de o parte, iar pe de alta îngrijirea tatălui său în vârstă de peste 80 de ani şi foarte suferind. Cunoscător a mai multe limbi străine, dr. în drept, colaborator apropiat al unor scriitori (ca Mihail Sebastian, N.D. Cocea, G. Călinescu, Al. Rosetti) care îi apreciau scrierile, în prezent se vede pus în inferioritate, ceea ce îl nemulţumeşte.
Acest lucru este scos în evidenţă şi de agentul DGI care-l arată ca un ”intelectual de o deosebită valoare, om de cultură, profund corect” şi ”cu o mare dragoste de ţară”.
După cum arată agentul „Marin Oltescu”, numitul Steinhardt Nicu, ca evreu, suferă de un complex de inferioritate, iar perioada de detenţie i-a accentuat gândirea filosofică mistică de care se ataşase anterior, considerând convertirea la ortodoxism ca o formă de consacrare a sa ca român.
Datorită acestei credinţe, ajutând pe cei bolnavi, manifestându-se extrem de generos, explicându-se astfel motivul pentru care este căutat şi în prezent de numeroşi foşti condamnaţi c.r.. Acest lucru rezultă atât din controlul corespondenţei (majoritatea scrisorilor fiind din partea unor foşti deţinuţi care îi mulţumesc pentru ajutorul dat), cât şi din punerea în filaj şi măsuri ITL.
Legăturile cu persoane din străinătate s-au redus la cele de corespondenţă cu rude sau prieteni stabiliţi în alte ţări, fără să rezulte aspecte deosebite.
Cu toate că este un ortodox habotnic, nu caută să-i îndoctrineze cu ideile lui pe cei cu care vine în contact, susţinându-şi-le totuşi atunci când este contrazis (cazul agentului DGI) şi considerând fanatismul său religios ca o problemă intimă a conştiinţei lui.
Aceiaşi agenţi arată că nu are manifestări duşmănoase la adresa regimului, declarând ”că nu are nimic comun cu politica”.
Toate acestea infirmă unele afirmaţii ale agentului „Radu” că la locul de muncă Steinhardt s-ar manifesta ca un admirator al legionarilor, cu atât mai mult cu cât agentul „Ionescu Petre” din aceeaşi întreprindere îl arată cu poziţie corectă.
III. Motivele amănunţite de închidere a dosarului:
Numitul Steinhardt Nicu nu desfăşoară activitate duşmănoasă împotriva orânduirii sociale din ţara noastră şi nici o propagandă pe linie mistico-religioasă, nemulţumirile sale datorându-se unor situaţii privind serviciul, starea sănătăţii etc. şi deci nu prezintă pericol social.
IV. Propuneri:
a) Materialele nu s-au confirmat: distrugerea dosarului cu scoaterea persoanelor din evidenţă;
b) Materialele de mică importanţă: dosarul se păstrează în arhive sau se ataşează la dosarul de obiectiv sau problemă. (Se va arăta pentru fiecare per soană în cazul că materialele capătă soluţii diferite):
închiderea dosarului de verificare privind pe numitul Steinhardt Nicu, urmând ca materialele să fie clasate la Serv. „C” MAI, iar sus-numitul urmărit în continuare în cadrul evidenţei operative active a dosarului de problemă 891 organizaţii subversive diverse 302/1.
Hotărârea s-a redactat în 1 exemplare
Astăzi 14.12.1966 în Bucureşti
Şef birou (gradul, semnătura),
(ss./indescifrabil)
Lucrător operativ (gradul, numele clar, semnătura),
(ss./indescifrabil)
Şef de serviciu,
(gradul, numele clar, semnătura)
(ss./indescifrabil)
(ACNSAS, fond informativ, dosar nr. 207, volum 4, ff. 250-253; document reprodus în lucrarea Nicu Steinhardt în dosarele Securităţii (1959-1989), ediție îngrijită de Clara Cosmineanu, Editura Nemira, București, 2005, pp. 122-125)
1. Lipsă în text.