Ianolide radia ca o icoană făcătoare de minuni
Ianolidu, înalt și descărnat ca un mucenic, la sosirea unui nou grup primise, după aproape un sfert de veac de despărțire, vești proaspete de la logodnica sa, care-i spunea că îl așteaptă așa cum o știa1. Deschiderea ușii pentru a ieși la aer îl surpă din climatul în care radia ca o icoană făcătoare de minuni2, într-o convulsie apropiată epilepsiei.3
Rămas în celulă la întoarcerea celorlalți se scuză, cu ochii în lacrimi, că trupul neputincios nu-l mai ascultă, dar ne asigură că era hotărât să nu facă nici o concesie fiindcă după prima cădere4 abia a reușit să se împace cu sine și cu Dumnezeu. Unul din macedonenii aflați între noi, un fost cioban dobrogean, îl certă aspru că lăsase de bună voie să i se încuibe frica în oase.
(Aurel State – Drumul Crucii, Vol. II, Editura Litera, București, 1993, p. 258)
1. Lucrurile nu vor rămâne așa, căci după 18 ani de așteptare, Valentina Gafencu, logodnica lui Ioan, avea să fie sfătuită chiar de părinții acestuia să se căsătorească deoarece nu mai știau nimic de Ioan. Drept urmare, cu doi ani înainte de eliberarea lui Ioan, Valentina se va căsători.
2. Această caracterizare făcută de memorialistul Aurel State, pe cât este de scurtă, pe atât de frumos și profund conturează portretul sufletesc al lui Ioan Ianolide. Autorul nu numai că vede chipul fizic al lui Ioan asemenea unui mucenic, dar și simte chipul sufletesc al lui Ioan ca fiind unul de icoană, adică de sfințenie, care împărtășește din harul Duhului Sfânt. În concluzie, o caracterizare a omului care trăia pe treptele desăvârșirii.
3. Astfel de convulsii erau cauzate de condițiile limită în care fuseseră aduși mărturisitorii de-a lungul anilor de foamete, frig, bătăi și privațiuni elementare. Spre exemplu, Mihai Timaru mărturisește în memoriile sale că după ce a trecut prin torturile din timpul ”reeducării” de la închisoarea Gherla, a început să sufere de crize nervoase care ”se manifestau prin înțepenirea mâinilor și a picioarelor”, împreună cu pierderea stării de conștiență. (Amintiri de la Gherla, Editura de Vest, Timișoara, 1993, p. 129)
4. Nu știm despre ce cădere ar putea fi vorba.