„Iertare, iertare” – Ultimele cuvinte ale preotului martir Radu Șerban

De jur împrejurul lagărului era un gard de scânduri, înalt de 4 metri. Deasupra, se ridicau vreo câteva rânduri de sârmă ghimpată. Din loc în loc erau prepeleacurile, unde, permanent, era un securist de pază, cu armă automată. Se putea privi în lagăr ca într-o farfurie.

În ziua respectivă, suntem scoși în sufragerie – baraca unde era și bucătăria – ca să curățăm cartofi, zarzavat. Cu noi era și preotul Radu Șerban. Originar din comuna Topraisar, județul Constanța, fusese condamnat împreună cu un lot de săteni dobrogeni, pentru că încercaseră să organizeze o rezistență împrotriva regimului comunist.

După ce am terminat curățatul cartofilor, observăm că politicul Alexandru se află urcat într-unul din prepeleacurile gardului împrejmuitor, de deasupra bucătăriei, alături de securistul din post. Faur, cum am aflat ulterior. Alexandru dispare, după care preotul Șerban este luat de milițianul Corbu să măture spațiul dintre baracă și gard. Era în plină zi. Deodată, auzim o împușcătură, trasă în plin asupra preotului Șerban, care cade întins lângă geamul barăcii. Suntem uluiți. Ne agităm, dar nu putem interveni în nici un fel. Toți oamenii care se odihneau ies afară. Faptul se consumase. Pe o targă improvizată, este întins trupul preotului. Îi auzim ultimele cuvinte: „Iertare, iertare!”. Curâd, apare în prepeleac politicul Alexandru, dar coboară imediat. Toți deținuții politici din lagăr și-au dat seama ce se urmărea cu această crimă odioasă.

Cât vom munci acolo, vom avea imaginea acestui martir. Prin jertfa lui, ne-a atras o conduită în dozarea efortului nostru, ca mineri. Ne-am menținut conduita toți anii cât am trudit în minele de plumb de la Baia-Sprie, Cavnic și Valea Nistrului.

(Nicu Păun – Muntele suferinței, Editura Institutul European, București, 1997, pp. 129-130)