„Iertaţi-mă! Fiţi tari! Nu se poate rezista, dar nici nu acceptaţi reeducarea!”
Din Gherla mai redăm o singură scenă. Un grup de elevi din Târgşor sunt aduşi într-o cameră mare. Nu ştiau nimic despre reeducare. „Restructuraţii” studenţi încep să-i provoace şi ei se prind în joc. Însuşi şeful Frăţiilor de Cruce e pus să-i incite. Se creează o atmosferă antirevoluţionară, mistică, naţionalistă, cu şedinţe, cu jurăminte, cu cântece şi cuvântări aprinse.
Tinerii elevi vibrau de o bucurie nespusă şi-şi manifestau crezul cu elan, candoare şi dăruire. Toate acestea erau însă înregistrate cu atenţie de „restructuraţi”. Şi într-o bună zi au apărut ciomăgaşii. Au intrat în cameră cu un grup de reeducaţi, printre care era şi şeful Frăţiilor şi au ordonat elevilor să se aşeze şi să asculte cu atenţie. Li s-a ţinut solemn următoarea cuvântare:
– V-am adus aici pentru a vă dezvălui adevărata faţă a oamenilor. Sunteţi victimele acestor criminali şi bandiţi pe care îi numiţi şefi. Voi i-aţi socotit de bună-credinţă şi v-aţi însuşit ideile lor otrăvite. Veţi înţelege minciuna lor din propria lor gură. Iată, vă va vorbi acum Constantin Oprişan.
Constantin Oprişan era şeful Frăţiilor de Cruce, iubit şi urmat cu încredere de acei tineri. El trecuse prin toate ororile reeducării din Piteşti, ca unul ce era considerat bandit cu autoritate printre legionari. A luat cuvântul cam aşa:
– Sunt născut într-o noapte de orgie, dintr-un tată beţiv şi o mamă sifilitică. Sunt pe jumătate imbecil şi pe jumătate nebun. Sunt ros de dorinţe sadice şi ticăloase. M-am depravat cu sora mea, cu mama mea şi cu cine mi-a ieşit în cale. Am ucis. Am furat. Sunt un escroc de meserie şi un mincinos de profesie. Sunt un beţiv şi tot ce e scabros am făcut. Mi-am acoperit însă adevărata realitate cu credinţa în Dumnezeu, cu filosofia idealistă, cu aspiraţiile naţionaliste şi cu alte cuvinte mari şi umflate, pentru că numai aşa puteam să vă captez împotriva marii revoluţii internaţionale a proletariatului. V-am înşelat, făcând din voi victime. Loviţi-mă, căci o merit. Striviţi-mă şi nimeni nu vă va acuza, dar vă cer să urâţi tot ce v-am spus, să vă lepădaţi de toţi bandiţii despre care v-am vorbit şi să treceţi de partea reeducării. Eu însumi m-am reeducat, dar niciodată nu voi merita „restructurarea”. Sunt un nemernic, o canalie, o bestie. Ucideţi-mă şi salvaţi-vă pe voi înşivă.
Stupoare, uimire, disperare. Elevii nu ştiau ce să creadă. Unii au înnebunit pe loc, cineva s-a sinucis, alţii nu au crezut iar alţii au acceptat reeducarea, dacă nu din prima zi, în zilele ori lunile care au urmat, căci „lecţia” a continuat cu argumente asemănătoare. Cei ce au rezistat însă au intrat la bătaie. Erau desfiguraţi. Însuşi Constantin Oprişan era pus să bată, dar tot el a avut tăria să şoptească:
– Iertaţi-mă! Fiţi tari! Nu se poate rezista, dar nici nu acceptaţi reeducarea!
***
Constantin Oprişan. Tânăr poet şi filozof, bun cunoscător al lui Kirkegaard. A cunoscut tenebrele reeducării dar a ieşit din ele purificat. Poezia lui circulă din gură în gură. A fost ucis prin izolare, înfometare şi lipsă de asistenţă medicală, în fortul 13 de la Jilava.
(Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Editura Bonifaciu, București, 2012, pag. 315)
iulie 5, 2011 @ 9:34 pm
Va dati seama acum ca ceea ce s-a intamplat este de domeniul incredibilului! Exista o periculoasa interpretare,o turnura ce se poate da tocmai pentru neintelegerea multor situatii de acest fel care s-au petrecut. Distrugerea unitatii marturisitoare nu este ceva nou. S-a petrecut cu 2000 de ani inainte, prin intreita lepadare a lui Petru, apostolul Domnului,mai inainte de cantatul cocosului. Numai ca de data aceasta contextul era altul. Diavolul era expert in teologie! M-a frapat marturisirea lui Dumitru Bordeianu in care se spune ca, la un moment dat, chinuind pe un detinut zicea „si cel in care credeti voi, de mi-ar fi incaput pe mana,nu l-as fi omorat ci l-as fi chinuit in asa fel ca nimic n-ar fi ramas din el”. Doamne iarta-ma ca trebuie sa reproduc asemenea afirmatie! Fratilor, acolo a fost duhul satanei, ce sa mai vorbim!? Bordeianu a prins aceasta marturisire mai tarziu, la Gherla, unde a stat putin timp cu tata in celula, despre care aminteste in cartea sa partial. Doamne fereste, nu vreau sa-i imput unele inexactitati firesti, datorita timpului. Contextul ramane acelasi. Cert este ca Oprisan a fost chinuit aparte, fata de Bogdanovici, Dan Dumitrescu s.a.,care au fost distrusi fizic. Totul era facut programatic, program din care facea parte si Oprisan, dar care a fost eliminat mai tarziu, dupa incercarea de a-l compromite . Una din metode era sa fie pusi fata in fata cate doi, despre care se stia ca erau prieteni sau ca aveau afinitati. Erau pusi sa-si traga palme unul altuia. Daca loveai cu mila,te batea Turcanu sau unul din tortionari de nu te mai ridicai de jos. Strigau ”dai cu mila in reactionar, deci nu vrei sa te indrepti!”. Indreptarea era ca nu te mai ridicai nu stiu cate zile in urma tratamentului aplicat de ei. Atunci s-a rupt unitatea intre multi dintre baieti, pentru ca unii n-au inteles din prima, zicand despre camaradul sau ”si ce ma, trebuia sa dea atat de tare?”, aceasta fiind pe fond de teroare, foamete si alte amenintari. Atunci multi dintre studenti s-au dezis de Oprisan,in special multi care n-au trecut pe la Pitesti, neintelegand in prima faza fenomenul ca atare. Nici unul dintre semnatarii marturisirilor nu mentioneaza despre fenomenul de recuperare care s-a incercat sa se faca, si in mica parte s-a reusit, pentru salvarea a ceea ce se mai putea salva: unitatea frateasca cu care s-a intrat in aceasta lupta. Dar aceasta constituie un capitol aparte pe care se poate marja in studierea acestui fenomen. Sunt foarte multe de spus si daca vreodata ajungeti la Bacau, dati-mi de veste, sa ne cunoastem fata catre fata.
iulie 27, 2014 @ 9:43 pm
[quote name=”Marius”]Va dati seama acum ca ceea ce s-a intamplat este de domeniul incredibilului! Exista o periculoasa interpretare,o turnura ce se poate da tocmai pentru neintelegerea multor situatii de acest fel care s-au petrecut. Distrugerea unitatii marturisitoare nu este ceva nou. S-a petrecut cu 2000 de ani inainte, prin intreita lepadare a lui Petru, apostolul Domnului,mai inainte de cantatul cocosului. Numai ca de data aceasta contextul era altul. Diavolul era expert in teologie! M-a frapat marturisirea lui Dumitru Bordeianu in care se spune ca, la un moment dat, chinuind pe un detinut zicea „si cel in care credeti voi, de mi-ar fi incaput pe mana,nu l-as fi omorat ci l-as fi chinuit in asa fel ca nimic n-ar fi ramas din el”. Doamne iarta-ma ca trebuie sa reproduc asemenea afirmatie! Fratilor, acolo a fost duhul satanei, ce sa mai vorbim!? Bordeianu a prins aceasta marturisire mai tarziu, la Gherla, unde a stat putin timp cu tata in celula, despre care aminteste in cartea sa partial. Doamne fereste, nu vreau sa-i imput unele inexactitati firesti, datorita timpului. Contextul ramane acelasi. Cert este ca Oprisan a fost chinuit aparte, fata de Bogdanovici, Dan Dumitrescu s.a.,care au fost distrusi fizic. Totul era facut programatic, program din care facea parte si Oprisan, dar care a fost eliminat mai tarziu, dupa incercarea de a-l compromite . Una din metode era sa fie pusi fata in fata cate doi, despre care se stia ca erau prieteni sau ca aveau afinitati. Erau pusi sa-si traga palme unul altuia. Daca loveai cu mila,te batea Turcanu sau unul din tortionari de nu te mai ridicai de jos. Strigau ”dai cu mila in reactionar, deci nu vrei sa te indrepti!”. Indreptarea era ca nu te mai ridicai nu stiu cate zile in urma tratamentului aplicat de ei. Atunci s-a rupt unitatea intre multi dintre baieti, pentru ca unii n-au inteles din prima, zicand despre camaradul sau ”si ce ma, trebuia sa dea atat de tare?”, aceasta fiind pe fond de teroare, foamete si alte amenintari. Atunci multi dintre studenti s-au dezis de Oprisan,in special multi care n-au trecut pe la Pitesti, neintelegand in prima faza fenomenul ca atare. Nici unul dintre semnatarii marturisirilor nu mentioneaza despre fenomenul de recuperare care s-a incercat sa se faca, si in mica parte s-a reusit, pentru salvarea a ceea ce se mai putea salva: unitatea frateasca cu care s-a intrat in aceasta lupta. Dar aceasta constituie un capitol aparte pe care se poate marja in studierea acestui fenomen. Sunt foarte multe de spus si daca vreodata ajungeti la Bacau, dati-mi de veste, sa ne cunoastem fata catre fata.[/quote]
Marius, aș dori dacă vezi acest mesaj, să mă contactezi la adresa de facebook: Ovidiu Comanac.Mulțumesc.
iulie 6, 2011 @ 11:15 am
Multumim pentru detaliile impartasite Marius.
Intial, cand am descoperit aceasta marturie despre Costache Oprisan, mi-am pus in gand sa nu pun marturia pana nu fac concomitent si un articol sinteza in care sa explic de ce s-a putut ajunge ca la Pitesti, oameni de o credinta atat de tare (Oprisan, Gheorghe Calciu, Bordeianu) sa cada pentru moment iar unii sa nu-si mai revina nicodata (Dan Dumitrescu spre exemplu).
Din pacate insa, in lipsa timpului, nu am mai facut acel articol de sinteza despre Costache, in care sa vorbesc si despre evolutia lui ulterioara (tot pe baza marturiilor din lietatura disponibila).
Cu toate acestea, nu am renuntat defel la idee si voi face tot posibilul sa construiesc aceasta sinteza pentru ca este necesara din doua motive principale:
a) sa nu se sminteasca cititorii care abia fac primii pasi in universul contracetionar.
b) sa aprofundam mai bine aspectele Fenomenului Pitesti si sa-i intelegem enorma putere de mutilare sufleteasca.
Si cred ca urmarind marturiile despre Costache Oprisan vom avea multe, foarte multe de invatat ca oameni dar mai ales ca si crestini.
PS: la Bacau este putin probabil ca vom ajunge prea curand, dar nu se stie niciodata… Asa ca la prima ocazie vom tine cont de ceea ce ne-ai spus.
Doamne ajuta, Marius!
martie 19, 2018 @ 7:00 pm
Iertati-ma dar eu nu inteleg….Mantuitorul nu a zis ca la Dumnezeu toate sunt cu putinta…atunci cum de acestia au cazut totusi chiar daca erau ajutati de Har…zice de Sfantul Constantin Oprisan ca a cazut din lipsa ca nu mai putea rabda…si asa si altii…dar cum de nu i-a intarit Dumnezeu la care toate sunt cu putinta ca sa rabde tot…? Nu dau vina pe Dumnezeu, nici pe acesti Sfinti, ci am doar aceasta nelamurire…