„Îi păstrez o aleasă și profundă prețuire”
Gândul care urmează mă duce la domnul Nae Dumitrescu a cărui pregătire mi se părea onorantă, fiindcă făcuse studiile la Anvers. Făcea și el parte din „Coloana” a 6-a. Era un mare apicultor, știa tot ce se poate face din miere și tot ce poate produce o albină. Nae Dumitrescu era om cumsecade, răbdător și cu bun simț, cunoscut și ca prieten al domnului Zamfiroiu Grigore, despre care am pomenit numai în treacăt. Drept și încrezător, profesor de psihologie, preda limba și literatura română, era foarte apropiat, chiar prieten cu Telu Udroiu, un tânăr foarte dezghețat și descurcăreț. Ei toți aveau orientare legionară. Prietenoși, deschiși, comunicativi, oameni cu suflete mari, capabili să ajute oricând și pe oricine.
Îmi amintesc cum a analizat, într-o frumoasă conferință, una din cele mai interesante poezii eminesciene. „Sara pe deal”,
„Sara pe deal buciumul, sună cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
Sub un salcâm, dragă, m-aștepți tu pe mine”.
Eseul domnului Zamfiroiu a fost îndelung aplaudat, nu numai pentru coerența și vocabularul lui cursiv, frumos și bogat ci și pentru adâncimea gândirii lui, în comparații surprinzătoare și în metafore inedite. De atunci îi păstrez o aleasă și profundă prețuire.
(Nicu Dascălu – Fundul gropii, Editura Punct, București, 2001 p. 58-59)