vezi galerie foto (12 foto)
Pr. Ilie Lăcătușu
  • 06 Decembrie 1909
  • Crăpăturile, Vâlcea
  • preot
  • 7 ani
  • Peninsula (Valea Neagră), Târgu Ocna, Periprava
  • 22 Iulie 1983
  • Cimitirul Adormirea Maicii Domnului, Giulești, București
    • Viața, minunile și acatistul Părintelui Ilie Lăcătușu

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Sfântul Ilie Lăcătuşu este un sfânt cu adevărat mare înaintea lui Dumnezeu

Părintele Ilie Lăcătușu- Părinte Ioan, spuneţi-ne câteva cuvinte despre părintele Ilie Lăcătuşu, ale cărui moaşte întregi şi binemirositoare au fost găsite acum câţiva ani în Bucureşti…

- Aflând de la cineva de la Bucureşti de părintele Ilie Lăcătuşu, care zicea că părintele vorbeşte şi face minuni, de curiozitate am mers şi eu la un prieten care avea maşină şi m-a dus la cimitir. Eu nu cunosc Bucureştiul şi nu ştiam unde să merg. Şi a vrut Dumnezeu ca să vină fata părintelui Ilie Lăcătuşu la cimitir acolo, deşi nu fusese de vreo două-trei zile.

Am socotit că Dumnezeu a vrut aşa ca să-mi facă un favor, pentru că eram străin de Bucureşti, la distanţă foarte mare şi poate pentru dorinţa asta de a-l vedea şi de a se confirma ceea ce am auzit, să văd personal cu ochii mei, Dumnezeu a vrut ca fata să vină.

Şi intrând înăuntru, am văzut un mort adevărat, cu ochii închişi, complet, nemişcat. M-am mirat când l-am văzut fără capac deasupra, fără mirosuri. Omul, când moare, în două-trei zile trebuie să-l trateze cu fel de fel de chimicale ca să nu răspândească mirosuri, ca să nu putrezească imediat; sunt mulţi care au început să putrezească din cauza păcatelor. Iar el - nimic, de atâţia ani, trăind în aer ca toţi oamenii, şi descoperit, şi fără niciun fel de miros. M-am pus în genunchi şi capul l-am aplecat pe sicriu şi am făcut o rugăciune. Şi, bineînţeles, în rugăciune am pomenit pe Mântuitorul, Maica Domnului şi după aceea pe el, personal, ca să se roage pentru iertarea păcatelor mele. Şi când am ridicat capul şi m-am uitat la el, era cu ochii deschişi mari. Atunci, neaşteptat - pentru că sfântul face minuni, deschide ochii, se mişcă, vorbeşte la cei care sunt vrednici - eu, socotindu-mă cu totul nevrednic de aşa ceva, am rămas impresionat când am văzut că a deschis ochii mari. Am plecat din nou capul şi am făcut o rugăciune şi când am ridicat din nou capul, ochii i-a mişcat în direcţia mea, se uita cum se uită oamenii fără să învârtă capul - dar ochii i-a învârtit exact spre mine. Şi fata Părintelui Lăcătuşu zice: „Părinte, tata vrea să-ţi vorbească, întreabă ceva”. Şi, în clipa aceea, neaşteptând altă invitaţie, m-am uitat în spate, ştiam când eram eu în cimitir mai erau vreo trei oameni - acum erau vreo patruzeci-cincizeci de oameni în spatele meu. Şi atunci m-am ridicat şi am plecat.

Şi am rămas cu convingerea că Sfântul Ilie Lăcătuşu este un sfânt cu adevărat mare, mare înaintea lui Dumnezeu. Nu-i cunosc activitatea, nu-i cunosc viaţa, ştiu că a fost un preot care a făcut puşcărie pe timpul comuniştilor şi din cauza asta nu vor să-l canonizeze conducătorii.

Am mai mers altă dată, ca la doi ani, şi am intrat iar la părintele Ilie Lăcătuşu. Am pus iarăşi capul pe sicriu şi m-am rugat; înainte însă iarăşi am pus mâinile mele pe mâinile lui - ţepene complet, reci ca gheaţa, cum sunt morţii şi, după ce m-am rugat puţin, am pus mâinile mele pe mâinile lui şi am văzut că mâinile lui se mişcă în sus şi în jos, se mişcau cu mâinile mele.

Moaștele părintelui Ilie LăcătușuDumneavoastră îi mişcaţi mâinile sau nu?

- Eu le-am mişcat. Am pus mâinile mele pe mâinile lui.

A, deci erau mişcate de mâinile dumneavoastră?

- Mâinile mele erau pe mâinile lui şi am văzut că mâinile lui nu mai erau reci ca gheaţa, erau calde. Şi am mişcat să văd dacă se mişcă. Se mişcau mâinile şi am rămas uimit. Am văzut un mort, da’ nu-i mort, un mort viu.

Nu mai erau rigide?

- Nu, absolut deloc. Erau flexibile.

Nu se vedeau semne de putrefacţie…

- Absolut nimic, ca viu, şi cu mustaţă şi cu tot absolut.

Cu părintele Ilie aţi auzit şi alte minuni?

- Spunea cineva că a vorbit cu el şi am rămas atunci foarte gânditor: cum poate un mort după atâţia ani să vorbească? Cum poate de atâţia ani să fie şi să nu putrezească. Şi am auzit că ar fi spus, înainte de a muri: „Pe mine mă îngropaţi jos dar după nu ştiu câţi ani, o să puneţi preoteasa în locul meu şi pe mine o să mă lăsaţi deasupra” - exact cum s-a întâmplat acum. Era deci şi înainte văzător cu duhul, prin darul proorociei. Dacă n-ar fi fost sfinţii aceştia care străjuiesc ţara noastră din toate părţile şi se roagă pentru noi, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat.

Vă rugaţi lui ca unui sfânt? Faceţi rugăciuni către părintele Ilie?

- Nu ştiu cât de mult mă rog eu, dar ştiu că este un sfânt, un mare sfânt, aşa cum este şi Sfântul Calinic de la Cernica, Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfântul Dimitrie Basarabov, Sfânta Filofteia, sfinţi mari, mari de tot.

(Pr. Ioan de la Rarău - Interviu realizat de Danion Vasile, publicat în Revista Atitudini nr. 3/2008, pag. 28-29)

Comments   
  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#46 Ema » 13-01-2019 21:04

O prietena m-a indemnat sa merg la Parintele Ilie Lacatusu, intr-o perioada de foarte mari incercari si foarte tulbure, cred ca cea mai grea din viata mea. Ma certam des cu mama pe fondul acestor nemultumiri. Am ajuns cu taxiul pana la Biserica, insa de acolo am mers pe jos pana la Cimitir, pe partea stanga. Au fost -11 grade insa un soare atat de cald incalzea spatele si o vreme atat de frumoasa. Cu cat ma apropiam de capela, cu atat simteam o profunda liniste, o stare de usuratate, toate gandurile care m-au chinuit cumplit, au disparut. Nu o bucurie, cat o pace care nu se compara cu nimic din aceasta lume. Am vazut ca cineva inaintea mea ca i-a adresat o scrisoare Parintelui Ilie Lacatusu in care i-a multumit pentru tot ce a facut pentru ei. Am luat si eu o foaie-- si i-am adresat la randu-mi Parintelui Ilie Lacatusu direct scrisoarea, desi eram sigura ca nu voi fi concisa, ca nu voi sti ce sa ii cer. Cand am recitit-o era scris foarte clar, concis si complet! Si cu multa dragoste, ceea ce nu ma reprezinta! Apoi am ajuns la Parintele, o stare de bine, Harul Duhului Sfant, i-am vazut pleopele deschise pe jumatate, am pupat Crucea, Nepotul lui m-a intrebat cu multa rabdare si dragoste daca am tot ce imi trebuie -- i-am zis de scrisoare si mi-a zis sa o pun sub masuta, intr-o cutie de metal -- si apoi m-am mai uitat o data la Sfantul Ilie si mi-a dat Acatistul si o floare mica si tare frumoasa. Am plecat de acolo cu o pace, intr-o lumina de amiaza, peste zapada alba. Aceeasi incredintare ca va fi bine! O siguranta si pace adanca. Cum am pasit din Biserica, am mers sa iau un taxi si au oprit o familie care m-au dus pe gratis pana la gara. Oameni credinciosi care mi-au povestit de minunile Sf Ilie Lacatusus si cat de mult ii ajuta!! Cand am ajuns acasa, am zis sa trec mai intai sa iau de mancare pentru mama ceva de la mall la Auschan si vreau sa va zic, ca imediat ce am intrat in magazin, cu cat inaintam spre mijloc, mi s-a taiat respiratia, mi se facea rau, nu puteam suporta, si fizic si trupesc, vederea tot, nu puteam respira. Si mi-am zis totusi merg sa cumpar pentru mama care e bolnava, si nu am putut sa inaintez. Am lasat cosul de cumparaturi si am iesit. Si cum am iesit mi-am revenit cu fiecare pas, apoi iar am trecut pe langa Auschan pe langa casele de marcat si pur si simplu simteam ca mi se face rau. Nu am alt magazin in zona, dar va zic sincer, nu imi explic starea aceasta pe care nu am mai avut-o in viata mea. Am intart fara probleme la Farmacie si am luat doar pastile pentru mama si m-am dus acasa. Am inteles ca harul trebuie dus in casa ta prima data, in locasul tau nu in astfel de locuri. Vreau sa va zic ca inima mea mi s-a transformat complet-- nu am mai avut fata de mama niciun sentiment de dusmanie, sau de durere. Noi ne certam si eu o faceam s aplanga in fiecare seara, insa atunci mi-am schimbat complet tonul-- si credeti-ma ca am mai incercat sa repar singura-- si nu am putut. Apoi i-am dat pastilele si si-a revenit instantaneu desi a insistat ca nu vrea sa le ia! De dragul meu le-a luat si si-a revenit imediat. Apoi am gatit si am mancat impreuna, cand am plecat de la ea-- eram amandoua complet altele!!! Este extraodinar! Ii multumesc Sfantului Ilie Lacatus ca a salvat sufletul meu si al mamei de la cea mai mare durere!! Slava Domnului Dumnezeului nostru pentru toate!

Ema

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#47 Maria » 22-01-2019 09:45

Doamne ajuta! Am auzit de părinte acum două zile, eu nu știu dacă voi ajunge la părinte vreodată, încă nu am nici o părere despre acest lucru minunat despre care tocmai am citit pe tableta. Vreau să cred că sunt o persoana cu frica de Dumnezeu, dar sunt copleșită de probleme personale și privind înapoi nu văd nici un lucru bun pentru care să am îndrăzneală a cere părintelui să fie mijlocitor înaintea lui Dumnezeu pentru copila mea Anamaria.
Dacă cei care veți citi aceste lucruri veți găsi o clipă în timpul rugăciunii d-voastră vă rog să o pomeniți și pe ea.
Are 36de ani, este bolnavă de schizofrenie din clasa a X-a, iar de 4 ani face frecvent crize de epilepsie.
Scriu despre asta în speranța că cineva care ajunge la părinte își amintește de cele citite.
Nădăjduiesc că Bunul Dumnezeu să reverse darul Său cel sfânt peste
fica mea și să ușureze viața ei pentru rugăciunile părintelui și ale dumneavoastră.
Va mulțumesc pentru înțelegere, Dumnezeu să vă binecuvinteze.

Maria

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan