„În viața mea nu mi-a fost dat să întâlnesc o personalitate mai puternică decât bădia Fănică Tumurug”
În viața mea nu mi-a fost dat să întâlnesc o personalitate mai puternică și mai înfluentă decât bădia Fănică Tumurug. El era cel ce potolea toate spiritele oricât ar fi fost de învrăjbite între ele. Orice ceartă sau neînțelegere dintre deținuți era potolită de acest om și părțile plecau de la dânsul mulțumite.
Majoritatea timpului cât a fost în viață am stat în preajma lui. Sunt medic de meserie dar, nu mi-am putut explica un fenomen curios… Cât timp eram lângă dânsul, simțeam un fel de căldură sufletească ce mă cuprindea, dându-mi curaj și o limpezime mintală nemaipomenită, iar când împrejurările mă îndepărtau de dânsul puterile îmi scădeau mult.
În lagăr Tumurug era conducătorul de fapt al deținuților. Era stimat, respectat și, mai ales, iubit de toți.
Tumurug murise înainte de revărsatul zorilor. Dimineața când întreg efectivul lagărului era gata să iasă pe poartă pentru a merge la lucru, doctorul Ahile Sari anunță moartea marelui bărbat necunoscut în restul țării. Toți deținuții au îngenunchiat închinându-se și nici unul n-a rămas fără să-l plângă, deși în lagăr erau închiși oameni de culori politice diferite, nu numai legionari din rândurile cărora făcea parte și Ștefan Tumurug.
(Mărturia doctorului Constantin Rauten – Mărturii mai vesele și mai triste din întunericul comunist, ediție îngrijită de Gheorghe Andreica, Constanța, 2003, pp. 67-68)
1. Doctorul Rauten nu era legioar, ci din contră, n-avea nici o simpatie față de Mișcarea Legionară.