„Inamicul cere noi victime. Dușmanul cere jertfe” – Ultimele clipe de agonie ale profesorului George Manu

Fizicianul nucleelor atomice, Georges Manu, elevul doamnei Curie, vecin de pat, intrase în agonie; 15 bolnavi operați, sua în așteptarea operației, răspundeau agale colonelului, prinși în febră sau de legea conspirativă a tăcerii. Manu a și murit, spre disperarea sublimă a doctoriței bondoace (Balea), care venea de două ori pe zi, inclusiv duminica, făcându-i tot soiul de transfuzii și injecții.

Manu m-a recunoscut la sosire, un minut, afabil, și a intrat în agonie. Pe doctoriță o recunoștea mereu și se scula politicos, în capul oaselor prăpădite, și surâdea din hârca sfrijită.

Doctorița spunea matern:

– Ce-mi faci, domnule Manu?

Căuta să-i insufle viață și speranță. Îl implora să lupte, să reziste, să trăiască. Manu a pierit în Duminica Floriilor 1961^[1]. Ultimele cuvinte, repetate în comă de zeci de ori, au fost:

– Inamicul cere noi victime. Dușmanul cere victime.

Fizicianul intrase în Garda de Fier, încercase un partid neo-liberal cu vechiul liberal carlist, inginer Ion Bujoi (director la Petroșani și proprietar de mine și industrii), a intrat în pușcării comuniste. A dat bătălia în Zarca ultimei rezistențe, fortul reacțiunii române. Pus sub zăbrele, a fost profesor favorit de engleză, după cum eu am fost de germană și franceză.

(Petre Pandrea – Reeducarea de la Aiud, Editura Vremea, București, 2000, p. 260)

[1] Paștele anului 1961 a fost sărbătorit în data de 9 aprilie. Prin diferență, Duminica Floriilor a căzut pe 2 aprilie, fapt ce confirmă că data morții profesorului George Manu a fost consemnată corect în certificatul de deces și în fișa matricolă penală. Mulți ani la rând s-a încetățenit informația că data de 12 aprilie 1961 a fost data morții profesorului, ceea ce este imprecis.