Încercările preotului Dumitru Mitoiu, sub persecuţia comunistă

S-a născut la 6 octombrie 1916, în comuna argeşeană Dărmăneşti, atunci când tatăl său cădea pe front în războiul pentru reîntregirea neamului românesc. După şcoala primară, în 1929 a intrat cu bursă la Seminarul „Patriarhul Miron” din Câmpulung Muscel, continuându-şi pregătirea teologică la Seminarul „Negru Vodă” din Curtea de Argeş, pe care l-a absolvit în 1937.

A urmat Facultatea de Teologie din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1942. Din 1938 a ocupat postul de cântăreţ bisericesc la Parohia Balta Albă. În noiembrie 1942 a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Băceşti, jud. Roman, slujind pentru puţin timp, deoarece a fost concentrat, iar mai apoi a cunoscut greutăţile refugiului din 1944. Totodată, în 1943, tânărul preot Mitoiu s-a înscris la cursurile Facultăţii de Drept şi Filosofie din Iaşi, în 1947 obţinând licenţa în drept.

Pentru opţiunea sa politică din vremea guvernării naţional-legionare, în noaptea de 14-15 mai 1948, alături de alţi preoţi romaşcani, a fost arestat de către siguranţa comunistă.

La 18 martie 1949, prin Sentinţa nr. 335, Dumitru Mitoiu a fost condamnat de Tribunalul Militar Iaşi la 10 ani închisoare corecţională pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A fost anchetat la Roman şi Suceava, în ultima închisoare refuzând categoric reeducarea care abia începea, fiind trimis în penitenciarul din Aiud.

Între 1950 şi 1953, părintele Dumitru a lucrat în fabrica penitenciarului, munca fiind extrem de istovitoare, după cum povestea într-o autobiografie: „Aici eram istovit şi când veneam în celulă cădeam mort”. După o altă mărturie, părintele era „un om slab la faţă, de statură mijlocie şi cu privirile vii de tot. Era numai viaţa în el. Era o fire iute la mânie, dar şi cu multă dragoste faţă de om. S-a purtat cu multă demnitate”.

Verticalitatea de care a dat dovadă în închisoare l-a pus la mari încercări, gardienii obligându-l ca timp de un an de zile să stea izolat, îmbolnăvindu-se astfel de TBC. Din acelaşi motiv, la eliberare, părintele a fost trimis în domiciliu obligatoriu în comuna brăileană Şcheia. A fost nevoit să muncească la fermele agricole din împrejurimi.

Un an mai târziu, părintele Mitoiu a fost trimis la colonia de muncă de la Culmea, iar din aprilie 1960, la Periprava. La Aiud a stat în celulă cu Radu Gyr şi Nichifor Crainic, iar la Culmea a fost alături de fostul său profesor de la teologie Ion V. Georgescu.

A fost eliberat la 12 septembrie 1962, fiind nevoit să lucreze în contabilitate, iar abia în iunie 1968 revenind la slujire, ca preot la Vovrieşti, jud. Vaslui, şi la Ciurea, jud. Neamţ.

(Adrian Nicolae Petcu – Ziarul Lumina)