Încercările preotului Iosif Raţec în temniţa comunistă
A fost un bănăţean din Mehadica Severinului, născut la 12 aprilie 1910, în familia agricultorului Iosif Raţec. După şcoala primară din comuna natală, a urmat Liceul „Traian Doda” din Caransebeş, apoi, din 1930, Academia Teologică din acelaşi oraş. Un an mai târziu, împreună cu alţi tineri din localitatea natală, printre care şi Ilie I. Imbrescu, viitor preot, înfiinţează Societatea de cântări şi muzică, „Tineretul din Mehadica”, în scopul „unirii tuturor sufletelor şi întărirea tuturor voinţelor pentru un singur lucru: ridicarea Mehadicei la demnitatea de sat model”.
În 1934 şi-a finalizat studiile teologice, iar un an mai târziu s-a căsătorit cu învăţătoarea Maria Imbrescu, una dintre fiicele preotului Ilie Imbrescu din Mehadica. Ca şi alţi români, în timpul referendumului pentru votarea Constituţiei carliste, a denunţat public caracterul abuziv al noii legi fundamentale, intrând în conflict cu autorităţile de represiune. Alături de alţi localnici, în mai 1938 a fost judecat şi achitat.
La 5 noiembrie 1939 a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Botineşti, Protopopiatul Făget, pentru ca patru ani mai târziu să fie numit preot ajutător la Parohia Mehadica.
După apariţia comuniştilor pe scena politică a ţării, în octombrie-noiembrie 1944 a fost internat în lagărul de la Lugoj. Este eliberat de autorităţi, mai târziu fiind obligat să adere la „Frontul plugarilor”, în care nu va activa. La 15 februarie 1949 a fost arestat şi trimis în ancheta Securităţii din Caransebeş, apoi la Timişoara. Pentru aderenţa sa la Mişcarea Legionară în perioada interbelică, în care nu activase mult, a fost inculpat pentru „activitate contra ordinii sociale”. A fost încadrat într-un lot de 23 de arestaţi, din Mehadica şi Cuptoare, Iosif Raţec fiind considerat şef al acestui „grup conspiraţionist legionar”. La 23 decembrie 1949 a fost condamnat prin Sentinţa nr. 1810 a Tribunalului Militar Timişoara la 10 ani de temniţă grea, cea mai mare condamnare din lot, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut universul concentraţionar de la Timişoara, apoi, din februarie 1950, de la Gherla, perioadă pe care o avem descrisă chiar de Iosif Raţec, din care redăm o secvenţă:
„După „anchetă” am fost dus pe targă, înapoi, la Celular. Când am trecut pragul celulei, ofiţerul de serviciu, aşa cum eram întins pe targă, m-a izbit cu copita în burtă… Mă zvârcoleam în dureri grozave… În celulă mă aşteptau miliţienii, care au tăbărât şi ei asupra mea izbindu-mă în piept şi peste tot cu patul puştii. După ce m-au lăsat în nesimţire, aproape mort, m-au rostogolit pe scări de la etajul III până la subsol într-o celulă întunecoasă, ca şi aceea în care a zăcut Horia la Bălgrad. Şi din nou au început să mă bată, de astă dată cu vânele de bou. Schingiuitorii, obosiţi de atâta „distracţie”, au plecat… Am căzut într-un colţ istovit de puteri. Îmi lingeam rănile ca un câine gemând… Mi-era sete. M-am târât pe brânci să caut vasul cu apă… Nu l-am găsit, fiindcă călăii au avut grijă să nu fie. Orbecăind prin întuneric m-am izbit de ceva. Inima a încetat pare ca să mai bată. Am încremenit. Era un om. I-am vorbit, nu mi-a răspuns. Câteodată doar gemea înfiorător”. În ianuarie 1958, părintelui Raţec i s-a dat o decizie de trimitere pe o perioadă de 36 de luni în lagăr de muncă, deoarece era considerat „periculos”.
A fost la muncă forţată începând cu 12 septembrie 1958 la Culmea, apoi din 10 octombrie 1959 la Periprava. Abia la 16 septembrie 1961, părintele Iosif Raţec a fost eliberat din temniţa comunistă.
(Adrian Nicoale Petcu – Ziarul Lumina)
