Înfrîngerea certurilor cauzate de privaţiunile închisorii, prin jertfa de sine
Datorită înfometării, adesea se iscau în celulă discuţii neplăcute la alegerea turtoiului iar Valeriu, ştiind acest lucru, înfrânându-se şi smerindu-se, se aşeza cel din urmă, adică primea turtoiul cel mai mic.
În sinea lui era mulţumit că putea face acest gest de dragoste şi dăruire, dar dacă unii se bucurau de înfrânarea lui, alţii au socotit că se cuvine să aleagă şi el, când îi vine rândul, turtoiul cel mai mare. S-a supus rânduielii stabilite şi când trebuia să aleagă înaintea celorlalţi lua la întâmplare turtoiul care-i cădea în faţă, ca astfel să înlăture ispita lăcomiei şi să nu-şi păgubească fraţii de suferinţă. Gestul acesta mărunt a ajuns mai târziu să fie luat drept exemplu în toate părţile.
În viaţa de zi cu zi apăreau şi mici probleme interne ale celulei, ca de exemplu aerisirea, cum şi când şi cât să se facă; ori stabilirea orelor de folosire a tinetei; ori dreptul fiecăruia de a se plimba pe cei doi metri care rămâneau neacoperiţi de paturi. Interesele şi părerile erau contrarii şi adesea se ajungea la ceartă. Valeriu tăcea când se iveau astfel de discuţii.
Dar tu ce zici? îl întrebau unii.
– Eu consider că este bine aşa cum veţi stabili voi. Dacă nu putem să trăim frăţeşte în această mare suferinţă, cum putem aştepta ca oamenii să împartă cu dreptate şi dragoste bogăţiile întregului pământ? Dacă aici nu putem fi buni, cum vom putea fi buni când vom fi puternici şi liberi? Cu puţină dragoste vom simţi bucuria de a face voia şi plăcerea fratelui nostru. Ne trebuie o largă şi adâncă înţelegere a oamenilor dacă vrem să trăim în pace şi bunăvoire.
(Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă)