Învăţarea Sfintelor Scripturi

În iarna 1947/48, având asigurat necesarul existenţei materiale, viaţa noastră în colonie a fost marcată de intensitatea activităţii duhovniceşti. Am citit o mulţime de scrieri ale marilor teologi ai Ortodoxiei, precum şi teologi apuseni, mai vechi şi mai noi. Dar studiam permanent Filocalia şi Patericul.

În Aiud, cu Părintele Serghie rumegasem cu toţii lucrarea Părintelui Stăniloaie Iisus Hristos sau restaurarea omului, Hristoitia de Sfântul Nicodim Aghioritul şi multe altele. Cel puţin odată pe săptămână domnul Trifan era asaltat de cei mai tineri, să adâncim cuvântul Sfinţilor Părinţi.

Am început şi să învăţăm pe de rost Scripturile, în special Noul Testament şi am constatat că astfel se adâncesc înţelesurile. Mintea, prin asociere şi corespondenţă sau chiar prin controverse, luminează în suflet înţelesul cuvântului Dumnezeiesc, care nu numai că nu mai pare greu de reţinut, ci devine propriu sufletului, acoperă şi dă un sens şi înţeles şi altor cunoştinţe, constituind hrana spirituală permanentă a duhului şi minţii tale.

Un ucenic întrebă odată pe un Părinte:

– Părinte, de ce se învaţă uşor Scripturile?

– Pentru că aceste cuvinte Dumnezeieşti sunt proprii sufletului. Celelalte sunt proprii lumii şi de aceea se învaţă mai greu. Cele Dumnezeieşti ţi le oferă Însuşi Dumnezeu. Pe ale lumii ţi le oferă diavolul (Pateric).

Dar atenţie la învăţarea rămasă numai la nivelul memoriei.

– Părinte, se lăudă un ucenic, eu am învăţat Scripturile pe de rost.

– Ai umplut cerul de vorbe, fiule!

– Părinte, eu le-am scris, a zis şi altul lăudându-se.

– Tu ai umplut masa de hârtii!

– Părinte, mie mi-a crescut iarba pe vatră, se lăudă altul că a făcut mare înfrânare nemâncând mâncare fiartă.

– Tu ai alungat dragostea de străini de la tine, căci a crescut iarba pe vatră; înseamnă că nici pe oaspete nu l-ai omenit.

(Virgil Maxim – Imn pentru crucea purată)