vezi galerie foto (2 foto)
Pr. Ioan Coliță
"Credința în Dumnezeu, nădejdea în ajutorul Lui și dragostea creștină au fost puterile spirituale care mi-au susținut toată viața, mi-au întărit inima și m-au oțelit în răbdare, mi-au împodobit sufletul cu duhul curățeniei, al gândului smerit și al faptei creștine."
  • 06 Septembrie 1907
  • preot
  • 3 ani
  • Craiova, Galați, Jilava, Lugoj, Periprava, Ostrov
  • 26 Octombrie 1959

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Dotat cu o voce deosebită și cu înclinare spre studiu, toate însoțite de o puternică trăire creștină, l-au determinat să urmeze Seminarul Teologic "Sf. Grigore Decapolitul" din Craiova, promoția 1928, an în care s-a căsătorit cu Floarea Ionescu Albu, care i-a dăruit 11 copii, din care au supraviețuit 91. În anul 1928 a fost hirotonit preot de episcopul Râmnicului, Vartolomeu Stănescu, pe seama parohiei Cetate I Dolj, care avea 665 de familii, respectiv 2880 suflete. Preotul Ioan și-a îndeplinit cu vrednicie misiunea apostolică, fără a se implica politic în disputele specifice perioadei interbelice. În 1930 a refăcut biserica parohială, cu hramul "Sfântul Gheorghe", pentru aceasta fiind distins cu rangul de sachelar2.

Odată cu anul 1945 a gestionat căminul sezonier de copii din localitate; din anul 1946 a fost fondatorul Gimnaziului mixt Cetate; a fost gestionarul Căminului cultural (1949-1952); a contribuit la alfabetizare, la electrificarea și radioficarea comunei. Biblioteca sa impozantă a pus-o permanent la dispoziția enoriașilor săi3.

Deși abia operat de ulcer, părintele Coliță a fost arestat în ziua "Adormirii Maicii Domnului" a anului 1952, prin ordinul cabinetului MAI nr. 490, la fel ca alte sute de preoți din Oltenia, aruncat pe scările casei și azvârlit într-un camion, în care se mai găseau preoții Gheorghe Chiriloiu, tot din Cetate, și Ion Tudor din satul vecin, Moreni, jud. Dolj, de către colonelul Untaru, care, mai înainte, lovise cu capul de pereți pe fiica acestuia, Cornelia4.

Totodată, casa i-a fost percheziționată, găsindu-i-se o colecție a revistei "Albina", din perioada 9 februarie - 1 iunie 19345.

După arestare, părintele Coliță a fost dus la Securitatea din Craiova (UM 0113) și anchetat în cele mai îngrozitoare suplicii: bătăi la tălpi cu funia udă, smulgerea unghiilor și a dinților cu cleștele de cuie, a fost ars cu fierul roșu, atârnat cu capul în jos. Conform procesului-verbal de interogatoriu consemnat la 6 septembrie 1952, părintele a fost întrebat în anchetă asupra implicării sale efective în Mișcarea legionară, dacă a organizat "coruri cu cântece legionare cu elevii de la școală"; din ce cuib a făcut parte, la care părintele a răspuns: "Nu pot să răspund" ș.a. A recunoscut că a săvârșit parastas legionarilor Moța și Marin și sfeștanie la sediul legionar din localitate, precum făcuseră toți preoții în vremea aceea6.

Mobilul arestării sale l-a constituit suspectarea de către Securitate a participării la organizarea și activitatea Mișcării legionare din localitate, în perioada 1937-1941. Aici trebuie să precizăm că toată această situație prin care părintele Coliță a trecut a fost provocată chiar de colegul său de altar. Acesta, în calitate de informator, "a convins" Securitatea, în perioada 30 septembrie 1951 - 21 februarie 1952, că părintele Coliță făcuse politică legionară, că după 1945 fusese "membru marcant al PNȚ - Maniu", că promova ideea căderii imediate a regimului și că ar fi denunțat situația materială foarte grea a țărănimii în urma colectivizării7. La acestea se adăugau temerile Securității față de influiența pe care o avea părintele Coliță în mijlocul consătenilor, de fapt a credincioșilor săi, precum putem constata într-o fișă întocmită de organele de represiune în martie 1952: "Este un element inteligent, rafinat, are influență în mase [...]; are anturaje în mijlocul țărănimii sărace și mijlocașe"8.

Despre activitatea lui politică, părintele Coliță avea să detalieze într-un amplu memoriu adresat autorităților, pe când era deținut în penitenciarul Lugoj, prin care spunea: "Din pricina unor învinuiri nedrepte, pline de ură și vrăjmășie din partea preotului [...] din comuna Cetate, raionul Cujmir, regiunea Craiova, care a dorit să rămână singur la biserica unde am slujit împreună, am fost acuzat că aș fi făcut politică legionară, fiind șef de garnizoană. Declar că nu am fost înscris în nici un partid politic și nici în mișcarea sau organizația legionară; n-am fost nici șef de cuib, nici primar, nici șef de garnizoană și nici șef de sector", arătând în continuare cine a ocupat aceste funcții politice. Adevărul acesta - continuă părintele Coliță - că nu am făcut parte din Mișcarea Legionară se poate constata din cercetările ce se pot face în com. Cetate, la Sfatul popular, la Gospodăria Agricolă Colectivă, precum și în rândurile fostei Mișcări Legionare[...]9.

Cu toate acestea, ancheta va ajunge la o concluzie exact inversă, și anume că părintele s-ar fi încadrat în Mișcarea legionară din 1939, unde, pentru activitatea depusă, a ajuns șef de garnizoană, funcție pe care ar fi deținut-o până la rebeliunea legionară din 1941, la care nu participase. Că după ianuarie 1941 nu a mai activat în teren legionar, dar după 23 august 1944 s-a încadrat în PNȚ-Maniu, "unde a depus o activitate intensă, făcând parte și din comitetul de conducere al acestui partid". Că ar fi avut o serie de manifestări antidemocratice cu caracter războinic în favoarea imperialiștilor, în acest sens, totuși, "nefiind probe suficiente". Pentru acestea, părintele avea să fie încadrat în colonie de muncă pentru 60 de luni, pedeapsa expirând la 16 august 195710.

În timpul detenției, părintele a fost purtat pe la Securitatea din Craiova, Colonia MAI Dudu, penitenciarul Galați (19 noiembrie 1953 - 18 februarie 1954), Jilava și Penitenciarul Lugoj (10 martie 1954)11.

După doi ani de purtări prin penitenciare, anchete interminabile și memorii către autorități (8 decembrie 1953 și 1954) în care își arăta nevinovăția față de ce i se imputa, la 23 iunie 1954 avea să fie eliberat, după ce fusese "verificat" la 14 iunie de o subcomisie a MAI la Penitenciarul Lugoj. După eliberare părintele a revenit la parohia Cetate I12.

Ca o culme a cinismului specific regimului comunist, preoteasa Floarea Coliță a primit Ordinul "Gloria Maternă", clasa I, semnat de Dr. Petru Groza, pentru că a născut și a crescut nouă copii, deși în perioada detenției preotului Ioan Coliță, familia fusese deposedată de toate bunurile din casă, iar copiii se hrăneau cu spice adunate de pe câmp și dormeau pe scânduri. Sora mai mare, Cornelia, a muncit din greu la Brăila, și-a ajutat frații și mama cu bani, îmbrăcăminte și alimente, demonstrând unitatea deosebită a familiei creștine în vremuri de restriște. De remarcat, ajutorul dat de fostele enoriașe, care, pe ascuns, dădeau alimente numeroasei familii. De altfel, chiar părintele, în memoriile sale către autorități, spunea: "Sunt într-o situație familială foarte grea, având 9 copii în viață, dintre care 6 sunt minori."13

Din amintirile copiilor săi rezultă că părintele a revenit acasă într-un camion, fiind speriat, dar și fericit când și-a regăsit soția și copiii. De foarte multe ori părintele Coliță stătea la ferestrele din camera mare a casei și plângea în hohote, gândindu-se la chinurile îndurate în pușcăriile comuniste, care lăsaseră urme pe corpul său. Astfel, dantura îi fusese smulsă, unghiile de la mâini și picioare fuseseră trase cu cleștele, întregul corp era plin de cicatrice, iar oasele îl dureau ca urmare a numeroaselor lovituri. Medicii din Cetate îl considerau ca fiind bolnav de TBC osos, iar o parte din organele interne parția distruse.14

Iată ce-i scria fiicei sale Cornelia, după eliberarea sa din închisoare, la 14 iunie 1954: "Credința în Dumnezeu, nădejdea în ajutorul Lui și dragostea creștină au fost însușirile morale, puterile spirituale care mi-au susținut viața, mi-au întărit inima și m-au oțelit în răbdare, mi-au luminat conștiința, mi-au împodobit sufletul cu duhul curăției, al gândului smerit și al faptei creștine. [...] Ticuțul tău scump împlinește în ziua de 6 septembrie curent vârsta de 47 de ani! Roagă-te lui Dumnezeu să trăiască încă mulți ani în pace, sănătos și fericit spre a se bucura de voi toți - copii cuminți, cinstiți și muncitori, respectuoși, oameni ai datoriei. [...] Păstrați voi, copiii mei, pe cele bune din viața mea și folosiți-le: cinstea, respectul, munca, dragostea mea pentru voi, conștiinciozitatea, lipsa de ură și vrăjmășie împotriva nimănui."15

Și în această perioadă a avut de suportat insultele și amenințările unor comuniști cu vechi stagii în ilegalitate, în frunte cu Ion Bica, cunoscut pe întreaga vale a Dunării pentru relele făcute semenilor săi, dar pentru care părintele se ruga, ca Dumnezeu să-l aducă pe calea cea bună. Își uimea consătenii pentru că, de fiecare dată, încerca să găsească opresorilor săi justificare și mai ales nu putea să-i urască, pomenindu-i ori de câte ori era nevoie.

La 24 iunie 1959 (nașterea Sf. Ioan Botezătorul) a fost din nou arestat și internat în lagărul de muncă Periprava. Motivul arestării era determinat de "antecedentele" sale legionare, țărăniste și pentru că mai fusese deținut în perioada 1952-1954. Astfel, la 15 iulie 1959, prin ordinul MAI nr. 10,052, părintele Coliță era trimis în lagărul de muncă pentru 60 de luni.16

De la Periprava, la 3 octombrie 1959, părintele Coliță va fi dus la lagărul de muncă de la Ostrov, din fostul raion Măcin, Formațiunea 0957, unde a avut același comportament exemplar: rugăciuni fierbinți și repetate și iertarea torționarilor. Deoarece era foarte bolnav, nu reușea să-și facă norma, fiind astfel bătut mereu, până într-o zi, când a fost călcat în picioare, lovit cu cizmele în cap, așa încât, la scurtă vreme, în ziua de 26 octombrie 1959, a murit la infirmerie. Cauza morții, potrivit certificatului eliberat de Sfatul Popular Ostrov, a fost "miocardită arteroscleroză coronariană". Se pare că a fost înhumat în cimitirul Frecotea, din comuna Ostrov.17

(Toma Rădulescu - Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2007, pp. 148-152)


1. Ion Lucian Coliță, Cartea cu iubiri și prieteni, Editura Semne, București, 2003, p. 12-14, 82-87, 116-117.

2. Viața Bisericească în Oltenia, p. 206-207

3. AMO, dosar Parohia Cetate I, f. nepag.

4. AMJDIM, fond Penal, dosar 19470, vol. I, f. 30; Toma Rădulescu, Preotul-martir Ioan F. Coliță (1907-1959), în "Cetatea Creștină", an III, nr. 10 (30), octombrie 2004, p. 3. Pe coperta dosarului individual penal scrie "[arestat] fără forme legale".

5. AMJDIM, fond penal, dosar 19470, vol. I, f. 14.

6. Ibidem, f. 6-7v.

7. Ibidem, f. 19-28. Nu dorim să-i precizăm numele preotului informator, deoarece, după cum vom vedea, părintele Coliță l-a iertat, gest care a contribuit mult la declararea lui ca martir.

8. Ibidem, f. 17-18.

9. Ibidem, f. 5-5v.

10. Ibidem, f. 3.

11. Ibidem, f. 33, 34, 37, 38

12. Ibidem, f. 3, 31,36-36v, 40; Colecția Muzeului Olteniei, fond personal Pr. Ioan Coliță; Preoți ortodocși, p. 79.

13. AMJDIM, fond Penal, dosar 19470, vol. 1, f. 5v; Toma Rădulescu, Preotul-martir Ioan F. Coliță, loc. cit.

14. Ibidem.

15. Ion Lucian Coliță, op. cit., p. 84-87

16. AMJDIM, fond Penal, dosar 19470, vol. I , f. 41-41v; vol. 2, f. 2-4. Pe coperta dosarului de penitenciar este scris: "Legionar". În Preoți ortodocși, loc. cit și Cartea de aur, p. 38, 316 - se susține că părintele Coliță ar fi fost arestat a doua oară la 15 iunie 1959.

17. AMJDIM, fond Penal, dosar 19470, vol. 2, f. 7, 12. În Cartea de aur, loc. cit. se susține că părintele ar fi murit pe 6 octombrie, iar în Preoți ortodocși, loc. cit. fugurează data de 6 decembrie, date care sunt false. Pentru aceeași dată a morții este menționat Ioan F. Calotă, desigur o confuzie, în Rugul Aprins, p. 43-44.

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii