Ioan Iovan – un preot plin de har și un mare trăitor în Domnul
Despre părintele Ioan de la Vladimirești am auzit pentru prima dată în închisoarea Jilava. Toți vorbeau foarte frumos despre dânsul și trăirea sa spirituală. Era considerat ca un ascet și martir al credinței noastre creștine. Aici, în salonul cel mare de TBC-iști din închisoarea Aiud, am avut ocazia să-l cunosc personal și să mă încredințez că, într-adevăr, era un preot-călugăr plin de har și un mare trăitor în Domnul.
Dânsul a intrat în această secție ca un real bolnav de plămâni, având chiar și o cavernă pulmonară. Dar, cu toată seriozitatea bolii de care suferea, a refuzat tratamentul. Avea tratamentul său: rugăciunea. Tot timpul cât am stat împreună, caverna pe care o avea nici nu a progresat, nici nu s-a închis.
Era fiu de preot din Oradea și, în afară de viața sa duhovnicească, tot ce se întâmpla în jurul său îl interesa mai puțin…
Dimineața se ruga, după-amiaza se ruga, la miezul nopții se ruga. Despre acest lucru nu mi-a spus nimeni deoarece l-am văzut eu personal. După părintele Sofian [Boghiu], a fost al doilea preot căruia m-am spovedit în închisoare și am făcut bine, căci m-am simțit foarte ușurat.
În timp ce administrația închisorii Aiud începuse să pregătească reeducarea noastră prin citirea cu voce tare din ”Călăuza comunismului”, părintele Ioan venea în fiecare seară, chiar sub patul meu și ne povestea câte ceva din minunile petrecute la Vladimirești.
El însuși feciorelnic, a fost duhovnicul maicilor fecioare de la această mănăstire, unde a ajuns tot printr-o minune a Maicii Domnului, căci măicuțele, după ce au fost părăsite de primii doi duhovnici – părintele Visarion și părintele Clement, primul bătrân s-a mutat la cer, iar celălalt s-a mutat din proprie voință la altă mănăstire, tot de maici, au făcut rugăciuni fierbinți și au ajunat tot soborul (post negru), trei vineri, la rând, să le trimită Maica Domnului un duhovnic bun, blând și iubitor de Dumnezeu. Aceste rugăciuni ale măicuțelor fecioare au coincis, după trei săptămâni de cereri, cu dorința tânărului absolvent în teologie, Silviu Ioan din Oradea. Acesta se hotărâse în inima și cugetul său să-și închine fără de prihană viața sa, Domnului.
(Nicu Popescu Vorkuta, Crez și adevăr, București, 2009, pp. 295-297)
mai 17, 2012 @ 3:05 pm
E o întrebare la care încă nu am găsit răspunsul. Acest părinte a fost acuzat de anumite practici neortodoxe și faptul că a ajuns la închisoare s-a datorat unei scrisori ce a fost semnată printre alții de păr. Arsenie Papacioc și păr. Cleopa Ilie. În același timp, maicile de la Vladimirești zic că au văzut-o pe Maica Domnului în preajma arestării părintelui și a maicilor deși alții spun că a fost o înșelare. Ce s-a întâmplat de fapt la Vladimirești?
mai 19, 2012 @ 8:27 am
Doamne ajută, Saurian!
”Ce s-a întâmplat defapt la Vladimirești” este o întrebare atât de scurtă, dar al cărui răspuns este atât de lung încât este nevoie de o carte dedicată acestui fenomen. Și din păcate cartea aceea întârzie să apară, deși este atâta nevoie de ea. Fenomenul Vladimirești, este pe cât de controversat, pe atât de complex. Cert este că a avut, cel puțin în primă fază, rădăcini sănătoase, însă după alungarea maicilor din mănăstire și desființarea mănăstirii lucrurile au luat o turnură greșită, până s-a ajuns la formele cele mai grave:
– căsătoria maicii starețe Veronica Gurău cu Gheorghe Vasîi;
– lepădarea de ortodoxie a celor doi, prin îmbrățișarea unor practici oculte;
– scrierea de cărți cu învățături eretice, de către maica Veronica Gurău;
– formarea unei secte de către Gheorghe Vasîi (Gigel) împreună cu un grup de foste viețuitoare de la mănăstirea Vladimirești.
Așadar, dacă vrem să cumpănim cât de cât adevărul, nu putem vorbi despre fenomenul Vladimirești în două culori (alb și negru), ci în foarte multe nuanțe.
Totuși, chiar și maicii Veronica Gurău, cu toate abaterile pe care le-a avut, i se pot găsi circumstanțe atentuante care nu sunt de loc de neglijat. Puțini sunt cei care știu câte presiuni a făcut Securitatea (inclusiv amenințarea cu moartea) asupra maicii Veronica să dezbrace haina monahală și să se căsătorească. Redăm aici explicațiile marelui profesor și memorialist, pătimitor în temnițele comuniste, Mihai Rădulescu: ”Despărţirea radicală de Ortodoxie, dar pasageră a monahiei Veronica este explicabilă: claustrarea din gherle, cu regimul ei neînchipuit de dur şi permanenta şi necruţătoarea supraveghere succedând eliberării, urmărirea dezumanizantă din partea Securităţii, materializată în sărăcie, vexaţiuni, nedreptăţi şi ‘răstigniri’ reînnoite fără pauză, au condus la răzvrătirile şi rătăcirile spirituale ale unei credincioase care se vedea exclusă definitiv, împotriva tuturor rugăminţilor de iertare, din trupul lui Hristos, adică din Biserică; reprimită în sânul Ei, ar fi fost păzită de orice înşelare, prin prezenţa vie a lui Iisus.”
Din câte știm până acum, spre sfârșitul vieții maica Veronica a repudiat acele învățături greșite. Însă grupul sectar condus de Gheorghe Vasâi a rămas activ până la sinuciderea liderului, dar asta nu înseamnă că a dispărut. Din informațiile neoficiale pe care le avem, acest grup este în continuare condus de o anume ”Gherghinița”, dar nu se mai manifestă agresiv.
Revenind la părintele Ioan, faptul că a ajuns la închisoare nu se adresează controverselor legate de practica spovedaniei publice și a desei împărtășanii, deci arestarea nu are legătura cu părinții Arsenie Papacioc și Ilie Cleopa ci cu o serie de atitudini ale părintelui Ioan față de comunism:
– faptul că a ”deranjat” ordinea publică (în legătură cu marile pelerinaje care să făceau la mănăstire).
– faptul că avea ”atitudine dușmănoasă” față de comunism, condamnându-l prin predici.
– faptul că, împreună cu maica Veronica Gurău și maica Mihaela Iordache, a adăpostit luptători anticomuniști.
Așadar, cele mai mari ”păcate” posibile împotriva comunismului, fapt ce i-a atras părintelui pedeapsa cu moartea comutată în muncă silnică pe viață.
Nu în ultimul rând trebuie să ținem cont și de faptul că caterisirea părintelui s-a efectuat sub presiunea factorului politic.
Ar mai fi foarte multe de spus, dar ne oprim aici cu speranța că se vor găsi cercetotori și preoți curajoși să trateze acest fenomen, de la începutul său până la sfârșit, cu bunele și nebunele sale.
iulie 5, 2012 @ 7:19 pm
Doamne ajută!
Nu ați adăugat ce era mai important: Părintele Ioan și Maica Veronica au devenit de fapt doi mari Sfinți Nebuni pentru Hristos! De aceea nu au putut fi ințeleși de cei care se grăbesc să-i critice neînțelegând marea lor smerenie. Și în alte vremuri sfinții nebuni pentru Hristos ca și misticii de altfel au fost acuzați de erezii care de fapt nu există, dar din păcate de persoane a căror trăire creștină lasă mult de dorit.
iulie 9, 2012 @ 9:33 pm
Doamne ajută, Sebastian!
Din punctul nostru de vedere am adăugat tot ce era de adăugat. Personal, cred că părintele Ioan a ajuns la măsura sfințeniei, chiar dacă a făcut și unele greșeli, dar părerea mea personală nu o pot transforma în normă de evlavie. Așadar, nu pot afirma în cadrul acestui demers că ”părintele Ioan este sfânt, deci rapotațivă cu toții la el ca față de un sfânt”. Fiecare cititor ale libertatea de a simți dacă părintele Ioan a fost un preot cu viață sfântă sau nu, și doar așa evlavia se va manifesta normal. Deși nu l-am cunoscut personal pe părintele Ioan nu mă îndoiesc nici de darul înainte-vederii pe care îl avea, lucrul acesta fiindu-mi confirmat de o persoană foarte apropiată, care l-a cunoscut personal.
Cât despre maica Veronica Gurău, dă-mi voie să nu fiu de acord cu faptul că ar fi o sfântă. Am toate motivele să nu cred asta, și mă sprijin tocmai pe mărturiile părintelui Ioan despre maica Veronica. În cartea Cuvinte Împărtășite de Părintele Ioan și Maica Stareță Cristina aflăm cum maica Veronica:
a) și-a cumpărat o vilă din banii colectați din soborul Mănăstirii Vladimirești în care s-a mutat cu Gheorghe Vasâi (pag. 95)
b) a comis o blasfemie, ”hirotonindu-l” pe Gheorghe Văsâi ca ”preot” al celebrei secte Rugul Aprins(pag. 96) (atenție, a nu se confunda respectiva sectă cu mișcarea Rugul Aprins de la Antim)
c) s-a căsătorit cu Gheorghe Văsâi, lepădând astfel votul monahal (pag. 96)
d) relațiile dintre părintele Ioan și maica Veronica s-au răcit, maica Veronica nesuportând mustrările făcute de părintele Ioan față de toate abaterile grave de la ortodoxie. (pag. 100)
Cu tot respectul față de suferințele maicii Veronica din timpul regimului comunist, care nu puține au fost, nu putem trece cu vederea gravele abateri de care a dat dovadă: lepădarea de monahism și mai ales lepădarea de ortodoxie.
Că mai târziu a revenit maica Veronica din aceste rătăciri este altceva. Asta nu face o sfântă ci arată doar că a avut o existență zbuciumată.
Mă opresc aici deoarece consider că am adus destule argumente care să arate că nu putem pune pe picior de egalitate pe părintele Ioan cu maica Veronica, și în niciun caz nu putem vorbi de sfințenie în cazul maicii Veronica.
Mai degrabă ”să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte”, ca să nu cădem și noi de la dreapta credință.
mai 14, 2015 @ 6:58 am
Eu personal l-am auzit pe părintele Ioan vorbind de ereziile Maicii Veronica, înţelegând că dacă nu se pocăieşte, iadul o mănâncă, a căzut, trebuie să se pocăiască şi să se ridice! După alungarea maicilor din mănăstire și desființarea mănăstirii lucrurile au luat o turnură greșită, părintele Ioan în cartea – PĂRINTELE IOAN IOVAN DE LA MĂNĂSTIREA RECEA DE MUREȘ, editura Reîntregirea, Alba Iulia 2002- pe care v-o recomand- părintele Ioan a ajutat-o pe maica Veronica să se pensioneze, a povățuit-o să divorţeze, cu toate că şi după divorţ relaţiile dintre cei doi au rămas aceleaşi, etc {mai multe detalii în carte}, şi ”toate serviciile noastre acordate au urmărit scoaterea ei din erezia ce se manifestă în două direcții – spiritism şi reîncarnare….această strădanie de recuperare a durat aproape 30 de ani, culminând, cum era de aşteptat, ţinând seama de calitatea persoanei, cu un ultim act de trădare în 1990, când s-a redeschis Mănăstirea Vladimireşti cu ajutorul domnului Petre Roman. Pentru tot ce sacrificasem în scopul ridicării prestigiului spiritual al Mănăstirii Vladimireşti, am considerat că era firesc să fiu informat de pregătirile ce se făceau în vederea redeschiderii ei, ceea ce nu s-a întâmplat. În 2 februarie 1990 a plecat din Bucureşti maica Veronica împreună cu un grup de maici, adepte ale ereziei promovate de ea, cu preotul Fillip şi soţia – fosta sora Nina – cununaţi de ea şi cu soţul ei George Văsîi şi au participat la redeschiderea mănăstirii. Ulterior, în bătaie de joc, mi-au trimis o casetă video cu înregistrarea momentului inaugural. Cu sufletul înnourat de a nu fi reuşit oprirea alunecării de la dreapta credinţă instalată pe un fond de necunoaştere, pe care au proliferat idei străine, creându-se o mentalitate religioasă extrem de periculoasă, de-a dreptul un haos sufletesc, un hăţiş din care cu greu mai poate întrezări drumul adevărat, care duce spre împărăţia lui Dumnezeu, am rămas în Bucureşti să slujesc la Mănăstirea Plumbuită”.
Am copiat câteva fragmente din cartea care mi-e foarte dragă, care are un cuvânt de la părintele Ioan şi semnătura sfinţiei sale pe prima pagină, carte care lămureşte relaţia, sau mai corect, fosta relaţie a Părintelui Ioan cu maica Veronica.