Ioan Isac, martir pentru Hristos în perioada regimului comunist

Ioan Isac a fost ţăran înstărit din localitatea Zlaşti, suburbia oraşului Hunedoara. A absolvit 6 clase elementare. Căsătorit în localitatea natală, a avut un fiu, Nicolae Isac, care va urma o carieră preoţească în aceeaşi aşezare. A suferit mai multe condamnări administrative, începând cu anul 1950, datorită atitudinii ostile regimului comunist. În octombrie 1958, este arestat şi acuzat că face parte din organizaţia secretă „Garda Albă”, care pregătea o insurecţie armată pentru înlăturarea regimului comunist. Este învinuit că a primit sarcina de a recruta noi membri în organizaţia respectivă şi că desfăşura propagandă religioasă şi anticomunistă.

Viaţa lui Ioan Isac este asemănătoare cu a multor ţărani bănăţeni şi ardeleni. A fost un om harnic şi credincios, educându-şi fiul în spiritul credinţei creştin-ortodoxe şi îndrumându-l spre cariera preoţească. A fost un ţăran cumpătat şi respectat în localitatea Zlaşti, conducând cu pricepere o gospodărie care poseda 13 hectare de pământ¹. S-a bucurat de preţuire şi consideraţie din partea consătenilor, datorită exemplului personal de organizare a gospodăriei şi a ataşamentului arătat Bisericii Ortodoxe din care făcea parte şi îndeplinirea îndatoririlor de bun creştin.

Conduita sa morală, atitudinea vădit ostilă regimului comunist şi propagandei antireligioase desfăşurate de acest regim, prestigiul de care se bucura în rândul sătenilor l-au adus în vizorul organelor de Securitate şi al autorităţilor comuniste. În anul 1950, a fost pedepsit de Tribunalul Civil Deva cu două luni de închisoare „pentru nesupunere la cotele obligatorii”². Pentru aceeaşi faptă, considerată ostilă politicii guvernării comuniste, va fi pedepsit în anii următori cu mai multe amenzi administrative³. Persecuţiile repetate culminează cu arestarea sa în anul 1958, 26 octombrie, sub învinuirea că era un membru important al organizaţiei secrete „Garda Albă”. Este acuzat că a primit o monedă ștanţată, ca semn de recunoaştere, şi că a recrutat alţi oameni care să facă parte din organizaţie, distribuindu-le monede similare. Declaraţiile smulse de Securitate unor locuitori din Zlaşti conţin precizări care infirmă învinuirile inventate de anchetatorul penal, căpitanul Nistor Vasile de la Securitatea din Deva. Sătenii respectivi au arătat că nu au „cunoştinţă dacă acesta (Ioan Isac – n.n.) s-a manifestat sau nu împotriva regimului actual”⁴. Ioan Isac are o conduită demnă în cursul anchetei, respinge majoritatea acuzaţiilor, dar recunoaşte că nu este de acord cu politica regimului comunist. A fost pus sub învinuire la 2 decembrie 1958, întrucât „s-a încadrat în organizaţia subversivă «Garda Albă» care urmărea răsturnarea regimului democrat popular din ţara noastră, prin provocarea unei insurecţii armate”⁵. Procesul s-a desfăşurat la Cluj în ianuarie 1959. Este condamnat la temniţă grea pe viaţă. Va fi întemniţat iniţial în Penitenciarul Deva, apoi în Penitenciarul Gherla, unde a decedat. În acelaşi proces a fost implicat şi fiul său, preotul Nicolae Isac, condamnat tot la temniţă grea pe viaţă, pedeapsă comutată în anul 1963 la 25 ani muncă silnică. Nu putem şti cu exactitate rolul lui Ioan Isac în organizaţia respectivă datorită acuzaţiilor exagerate inventate de ofiţerii Securităţii. Cu certitudine, era pedepsit pentru poziţia sa anticomunistă, pentru atitudinea sa curajoasă de combatere a propagandei ateiste şi antinaţionale a regimului comunist totalitar şi, mai ales, pentru că, fiind convins de adevărul credinţei creştin-ortodoxe, şi-a îndrumat fiul spre preoţie.

Țăranul Ioan Isac a fost un om cu mai puțină știință de carte și cu un nivel mai restrâns de cultură teologică. A trăit însă în spiritul moralei creștine, cu un respect desăvârșit pentru dogmele fundamentale ale acesteia. Până la arestarea sa în 1958 a fost cântăreț bisericesc în parohia din Zlaști, unde oficia ca preot fiul său Nicolae⁶. Aceasta constituie și unul din motivele de care s-a bucurat în rândul sătenilor din localitate. Cea mai clară dovadă a conduitei sale creştine şi a credinţei pe care o mărturisea o constituie atitudinea din timpul anchetelor de la Securitate. Deşi a fost supus unor torturi inumane, a refuzat cu îndârjire să recunoască implicarea sa în atragerea altor oameni în organizaţia secretă. Totdeauna a ripostat cu fermitate la acuzaţiile anchetatorului: „Eu nu am vorbit cu nimeni despre existenţa organizaţiei”⁷. A căutat, prin această curajoasă conduită creştinească, să limiteze acţiunile represive ale Securităţii şi asupra altor oameni, ferindu-i de suferinţe şi condamnări la închisoare. Şi-a sacrificat, cu bună ştiinţă, propria-i libertate, pentru a feri de chinuri şi nedreptăţi alţi oameni. Recunoaşte că a fost de acord să intre în organizaţia secretă şi să lupte împotriva regimului comunist ateu, dar respinge categoric învinuirea că a atras şi alte persoane la această activitate.

Este neîndoielnic că organizaţia secretă „Garda Albă” a avut ca obiectiv înlăturarea regimului comunist. Chiar dacă în anii 1950-1960 era un obiectiv nerealizabil în România, existenţa şi importanţa sa nu pot fi neglijate. În egală măsură, obiectivul a fost şi creştin, religios întrucât semnul de recunoaştere al membrilor organizaţiei era simbolul Sfintei Treimi, iar apartenenţa la organizaţie se făcea prin mărturisirea credinţei în Sfânta Treime, cu voinţa de a păstra şi apăra valorile spiritualităţii creştine.

Începând cu anul 1950, Ioan Isac a fost supus unei sistematice presiuni psihologice din partea autorităţilor comuniste. Considerat o persoană ostilă politicii economice şi religioase a partidului comunist, a fost ţinut sub o permanentă supraveghere poliţienească, agresat fizic, arestat, condamnat la închisoare, amendat, ameninţat. Pentru harnicul agricultor din Zlaşti, ca şi pentru familia sa, viaţa s-a transformat, practic, în calvar. Deşi a respins cu fermitate majoritatea acuzaţiilor formulate în timpul anchetei de la Securitate, anchetatorul penal a inclus în actul de trimitere în judecată cele mai grave învinuiri, toate false⁸.

Procesul a fost judecat la Tribunalul Militar al Regiuni III Militare Cluj. S-a desfăşurat sub forma cunoscută a proceselor politice inventate şi regizate de autorităţile comuniste. La proces denunţă chinurile şi tortura îndurate la Securitate şi menţionează că declaraţiile i-au fost smulse prin forţă. Prin Sentinţa nr. 19/15 ianuarie 1959 a fost condamnat la „temniţă grea pe viaţă”. Recursul a fost judecat la Tribunalul Suprem, Colegiul Militar, care, prin Decizia nr. 176/14 aprilie 1959, a menţinut condamnarea iniţială⁹. Acuzaţia era „crimă de uneltire la insurecţia armată”. A urmat apoi suferinţa îndurată la penitenciarul din Gherla, unde este întemniţat. Se îmbolnăveşte grav în urma torturilor şi condiţiilor inumane de detenţie. Deşi era aproape muribund, a fost internat la infirmeria penitenciarului Gherla doar în 23 martie 1960, cu 4 zile înainte de a trece în eternitate, la 27 martie, ora 4. Rămăşiţele sale pământeşti odihnesc în cimitirul penitenciarului Gherla, alături de alte morminte anonime, ale celor care s-au jertfit pentru credinţă şi libertate. Martiriul său a fost cauzat nu numai de atitudinea ostilă avută faţă de regimul comunist-ateu, ci şi de faptul că a făcut parte din rândul personalului neclerical al Bisericii, iar fiul său a devenit slujitor al acesteia.

(Ioan Munteanu – Martiri pentru Hristos din România, în perioada regimului comunist, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucureşti, 2007, pp. 375-377)

1. ATMTT, fond Penal, dosarul dosar 1880/58/Hunedoara, vol. 8, f. nepag.

2. Ibidem, vol. 1, 297

3. Ibidem.

4. Ibidem, f. 308, 309

5. Ibidem, vol. 8, f. nepag.

6. Ibidem, vol. 1, f. 297 sqq

7. Ibidem, f. 301

8. Ibidem, vol. 8, f. nepag

9. Ibidem.