vezi galerie foto (2 foto)
Ion Flueraș
"Vezi să nu-l pierzi pe Dumnezeu, c-ai pierdut totul!"
  • Chereluș, Arad
  • notar
  • 4 ani
  • Jilava, Gherla
  • 07 Iunie 1953
    • Ion Fluieraș (1882-1953). Social democrație și sindicalism

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Bătrânul Flueraș, muncitor tâmplar din Arad, fost membru în Comitetul Internationalei Socialiste și fost secretar al Partidul Social-Democrat al lui Titel Petrescu, nu a aderat la Partidul Comunist, odată cu Lothar Rădăceanu (Wurtzelbaum) ci, a rămas fidel P.S.D.-ului lui Titel Petrescu. Arestat împreună cu acesta, a avut o comportare de om cinstit și de mare bun simț. L-am cunoscut la Gherla în următoarea împrejurare:

La sfârşitul primăverii lui 1952, eu nu ieşeam la muncă, fiind bolnav; eram scos din celulă de gardian să mătur prin curtea închisorii şi, împreună cu alţi deţinuţi în situaţia mea, să aduc apă de băut cu tinetele, din curte. Şefii biroului organizatoric, la acea vreme, erau Juberian şi Rek.

Într-o bună zi, fiind scos în curte la măturat, inginerul Cristescu, invalid de război, responsabil de curăţenia curţii, mă trimite să iau o mătură din clădirea de mijloc a închisorii. Aceasta era situată în partea de sud, vis-a-vis de bucătărie, unde se găsea capela; acolo fuseseră aduse icoanele şi tot mobilierul din biserica de la parterul dinspre nord al clădirii mari.

Am rămas înmărmurit, zărind acolo un bătrânel, în genunchi şi cu mâinile încleştate. Se ruga în faţa unei icoane.

La zgomotul de saboţi al paşilor mei, a întors capul şi, văzând că sunt un deţinut ca şi el, mi-a făcut semn să vin aproape. M-am apropiat cu sfială şi am îngenuncheat şi eu. Atunci, bătrânul mi-a şoptit că este socialistul Flueraș.

După ce şi-a terminat rugăciunea, l-am întrebat, nedumerit, cum se face că el, care prin concepţie ar fi trebuit să fie ateu, se roagă totuşi lui Dumnezeu? Bătrânul, cu o voce care mi-a încălzit inima, mi-a spus că aceasta a fost în tinereţe, că totul n-a fost decât minciună, iar acum se roagă lui Dumnezeu să-L ierte.

În acea vreme, nebunia mea era destul de avansată şi încercarea de a mă ruga nu prea avea efect, deoarece rugăciunile mele erau rostite cu buzele şi nicidecum simţite cu inima. La despărţire, i-am şoptit bătrânului să fie prudent, căci sunt mulţi turnători şi s-ar putea găsi un ticălos care să-l toarne. Mi-a răspuns însă că nu se mai teme şi atunci i-am dat pace. Avea posibilitatea să vină în capelă şi să se roage, datorită faptului că, împreună cu alţi bătrâni şi bolnavi, făcea curat prin curtea închisorii şi pe la bucătărie.

Întâlnirile mele cu Flueraș la capelă s-au repetat de mai multe ori. Întotdeauna mă chema lângă el, să stăm umăr la umăr şi să ne rugăm. Odată, m-a întrebat dacă sunt ortodox şi dacă cred înDumnezeu. I-am răspuns afirmativ. Din cauza timpului foarte limitat, n-am apucat să-i spun însă ce aveam pe suflet, după toate cele pățite.

Dumnezeu se simte cu inima şi nu cu buzele. Raţiunea rece nu-L poate simţi pe Dumnezeu. Numai inima curată, caldă şi plină de dragoste Îl poate simţi, pentru că El este dragoste. Or, buzele mele rosteau rugăciunea, dar inima mea era rece şi goală de prezenţa lui Dumnezeu. La Flueraș era tocmai opusul a ceea ce simţeam eu şi de aceea el rostea rugăciunea cu inima caldă şi copleşită de prezenţa lui Dumnezeu.

În întâlnirile noastre în acea capelă, eu îl simţeam pe bătrânul Flueraș atât de aproape şi atât de cald lângă mine, de parcă alături era tata, cu barbă albă.

Flueraș credea fierbinte şi aştepta să plece din lumea asta, în timp ce eu, cu inima mea rece, ca gheaţa, voiam să mai rămân.

Cum nebunia mea progresa, iar pereţii celulei îmi apăsau toată fiinţa, voiam cu orice preţ să scap de această insuportabilă apăsare şi să ies la muncă. Întâlnindu-l în curte pe Juberian, l-am rugat să mă scoată să lucrez. Juberian m-a măsurat şi mi-a spus că mă ştia bolnav. I-am răspuns că e adevărat, dar că nu mai puteam suporta celula. S-a uitat la mine şi mi-a promis că va vedea.

De la această întâlnire cu Juberian, nu l-am mai văzut pe Flueraș, decât o singură dată. Îmi sună şi acum în urechi ceea ce mi-a spus atunci: ”Fătul meu, toate sunt minciuni. Vezi să nu-l pierzi pe Dumnezeu, c-ai pierdut totul”.

Exemplu de om cinstit cu el însuşi, acest Flueraș; om care ajunsese să spună că ceea ce crezuse până atunci fusese minciună, în afară de Dumnezeu, care este Adevărul absolut. Cum spune Ecclesiastul: ”Deşertăciunea deşertăciunilor, toate suntdesertăciuni”, afară de Dumnezeu.

După câteva zile, m-am trezit cu Juberian în celulă; mă chemasă-l urmez. Ajunşi în atelierul de tâmplărie, la o masă unde se trasau toate piesele pentru tâmplăria mecanică, mi-a spus că pe viitor voi fi trasator, prevenindu-mă însă, în acelaşi timp, să fiu foarte atent că trasarea greşită a unei piese mă va costa carcera de la parter. A plecat la biroul lui, iar eu la tâmplăria mecanică.

Pe Flueraș l-am mai văzut un timp prin curte, când plecam sau mă întorceam de la atelier. Făceam în aşa fel, încât să-l văd şi să mă vadă. Îl salutam, cu un deosebit respect. Şi chiar îl admiram pentru că, deşi ateu, revenise la dreapta credinţă, îngenunchind în faţa icoanei lui Hristos.

După câteva săptămâni de lucru ca trasator, am găsit pe masa mea din atelier următoarele cuvinte, scrise cu litere de tipar schimonosite: „Criminalii de Rek şi Juberian l-au ucis pe Flueraș”.

Am rămas înmărmurit. Nu-mi venea să cred ochilor şi nici n-am crezut pentru moment. N-am crezut, pentru că, după plecarea lui Ţurcanu, Popa, Livinschi, Caba şi ceilalţi, Juberian nu mai era în stare să ucidă pe cineva.

Sunt convins că uciderea lui Flueraș a fost comandată de la Bucureşti, iar autorii, morali şi fizici n-au fost Juberian şi Rek, ci Goiciu. Probabil că găsindu-l pe Flueraș în genunchi, în faţa icoanei lui Hristos, prin turnătoria unui ticălos, Goiciu a avut pretextul că să-i facă de petrecanie, aşa cum le făcuse la Galaţi atâtor preoţi sau celor pe care îi văzuse prin vizetă îngenuncheaţi, făcându-şi rugăciunea.

Numai Dumnezeu ştie cine l-a ucis pe Flueraș, pentru vina că se ruga lui Dumnezeu să-i ierte necredinţa şi păcatele. Acele cuvinte: „de acum nu mă mai tem”, îmi sună şi azi dramatic în urechi.

(Dumitru BordeianuMărturisiri din mlaștina disperării, Editura Scara, București, 2001, pp. 352-356)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii