Ion Georgescu – un răstignit pe Golgota comunismului

Când s-a apropiat ziua repatrierii noastre, un maior NKVD-ist, sosit special din Moscova, responsabil cu transportul nostru, la recomandarea politrucului din lagăr, l-a chemat pe colonelul Tobă, zis ”Hatmanul”, cum îi plăcea să se numească singur, căruia voia să-i încredințeze transportul. […]

Îmbarcarea și transportul nostru s-a făcut în vagoane cu priciuri improvizate și suprapuse, acoperite cu paie, astfel încât să încapă cât mai mulți inși într-un vagon. […]

Așa am călătorit până în Penz, unde ne-am întâlnit cu alt eșantion de deținuți români ce venea din Siberia cu care am format, împreună, un grup de circa 400 de persoane, printre care și opt femei.

Aici l-am cunoscut pe profesorul doctor în Teologie, Ioan V. Georgescu, născut în anul 1909, originar din județul Argeș. El fusese profesor de istorie ebraică la Facultatea de Teologie din București și era foarte apreciat, în timpul prelegerilor lui, sala era plină de auditori, până la refuz. A fost arestat în luna august 1945, într-un costum de vară și-n această ținută a ajuns să treacă prin închisorile Moscovei.

Condamnat la 20 de ani închisoare de același tribunal al Partidului comunist, A.S., a ajuns la sfârșitul anchetei un schelet de om și în această condiție fizică a fost transportat împreună cu Tănase Rădulescu spre Cercul Polar de Nord.

Oblojit în prosoape, dăruite de toți deținuții politici, pentru a-l feri de frig, a călătorit până în localitatea Uhta, unde a fost dat jos în stare muribundă și internat direct în spital.

După ce s-a refăcut și a încercat să se acomodeze cu viața de lagăr, fiind bolnav de inimă, a fost transferat în lagărele din sudul Siberiei, unde și-a petrecut viața de deținut la munci mai ușoare și a supraviețuit întorcându-se în țară.

Dar aici l-a așteptat alt calvar – faimoasa închisoare din Gherla, cu toate rigorile ei, de unde, după multă suferință, i s-a fixat domiciliul obligatoriu în Bărăgan. Alt supliciu!

Îmbătrânit, epuizat, cu inima și vederea foarte slăbite, a fost eliberat și a mai apucat să lucreze câțiva ani, în domeniul său, sub oblăduirea Patriarhului Iustinian. A murit la masa de lucru, cu capul pe cărțile sale de studiu. Dumnezeu să-l odihnească! Crucea pe care a dus-o a fost mult peste puterile lui!

(Nicu Popescu Vorkuta – Crez și adevăr, București, 2009, pp. 233-234)