Pr. Iosif Coriolan Buracu şi viaţa Almăjului
Coborât dintr-o veche familie grănicerească, preotul şi istoricul Coriolan Buracu s-a născut la 15 mai 1888, în satul Prigor, din Valea Almăjului. Zestrea intelectuală şi-a dobândit-o în şcolile primare din Budapesta şi Viena, în liceele din Blaj şi Braşov şi la Institutul Teologic din Caransebeş.
Chiar de la început, prin grai şi prin scris, a militat pentru drepturile politice şi sociale ale românilor, pentru eliberarea Banatului de sub dominaţia habsburgică şi pentru unirea cu România. De asemenea, încă din tinereţe, îl preocupă situaţia culturală a românilor bănăţeni, în general, şi, în mod special, a almăjenilor, în numele cărora, în anul 1912, ia cuvântul la deschiderea cursurilor lui Nicolae Iorga, la Vălenii de Munte.
Cum însă, dezvoltarea culturii, instruirea şi luminarea poporului nu se poate face fară dezvoltarea învăţământului în limba naţională, el s-a arătat potrivnic folosirii unei limbi străine în şcolile româneşti şi, prin articolele sale publicate în ziarele „Drapelul” (Lugoj) şi „Românul” (Arad), a criticat aspru pe învăţătorii care instruiau copiii în limba maghiară, socotindu-i „oi rătăcite” şi îndemnându-i să organizeze cu tinerele vlăstare „serbări în limba română cu cântări bisericeşti cât şi lumeşti”. Această activitate nu putea fi pe placul autorităţilor maghiare, care îl acuză de uneltire, fiind socotit „adversar al Ungariei şi agitator în contra statului” şi acuzat că „întreţine legături străine cu România”, acuzaţii care au şi dus la arestarea lui, în ziua de 26 iulie 1914, fiind întemniţat la Caransebeş, alături de generalul Nicolae Cena, unul din mentorii săi.
În furtunoasa toamnă a anului 1918, în toiul înălţătoarelor zile de patriotism românesc, Coriolan Buracu este ales preşedinte al Consiliului Naţional Român din districtul Mehadia, la 18 noiembrie, şi, totodată, comandant al Gărzilor Naţionale din acelaşi ţinut. În această calitate a organizat administraţia românească din zona Mehadia, prin Gărzile Naţionale, a asigurat ordinea şi paza publică.
În anul 1924 – ca o recunoaştere a activităţii sale pe tărâmul social-politic şi cultural – este ales director al Palatului Cultural din Turnu-Severin, îndeplinind toate condiţiile cerute de administraţia Palatului, cum reiese din scrisoarea preşedintelui T. Costescu : „Ne simţim foarte onoraţi de a vă oferi acest post atât de important şi onorific, rugându-vă să binevoiţi a ne comunica hotărârea d-voastră (…)”. În anul 1927, este numit şi director al bibliotecii „I. G. Bibicescu” din Turnu-Severin. În fruntea acestor instituţii a desfăşurat o intensă activitate de culturalizare a maselor, de instruire a populaţiei atât din Mehedinţi, cât şi din ţinutul său natal şi drag, „tainicul” Almăj, organizând numeroase serbări, conferinţe pe diferite teme, cu conferenţiari din ţară, ca: Liviu Rebreanu, Rădulescu Motru, Valeriu Branişte, L Nistor (Cernăuţi), Nicolae Iorga, G. Ţiţeica etc., nume ilustre ale culturii şi spiritualităţii româneşti.
Cercetând starea învăţământului în Almăj, face apel la toate cadrele didactice de a lupta pentru reducerea numărului mare de analfabeţi: „Domnii învăţători au datoria să se ocupe de această problemă gravă. Nu este admisibil ca acum, când limba de predare e limba română să mai înregistrăm astfel de date funeste”, scria în „Şcoala Cărăşană”, în martie 1933. In acest scop, s-a preocupat de dotarea şcolilor cu biblioteci, în 14 sate almăjene trimiţând câte 400 de volume şi dulapuri de stejar. La Bozovici se înfiinţează Grădiniţa de copii, iar la Prigor, Pătaş şi Şopotu-Nou se construiesc localuri noi de şcoli, remarcându-se cea de la Prigor prin frumuseţea construcţiei. In cadrul cursurilor de alfabetizare a populaţiei din Almăj, pentru a impulsiona şi stimula pe învăţători, instituie, din partea Societăţii Culturale „Astra”, premii de câte 50 de lei pentru instruirea a 10 analfabeţi majori şi premiul special de 1000 de lei pentru acel intelectual almăjan care va da cel mai mare număr de analfabeţi instruiţi. Grija pe care o acordă alfabetizării se exprimă şi prin cuvintele: „Una din zilele cele mai fericite din viaţa mea va fi ziua examenelor acestor analfabeţi, prin care se va reduce numărul lor”.
În activitatea lui C. Buracu un important loc îl ocupă şi adunarea de vestigii ale culturii materiale şi spirituale bănăţene, în cadrul muzeelor organizate: 1921-1922, muzeul „N. Cena” – Băile Herculane; 1924-1925, Muzeul „C.I. Istrati”; în anul 1929, „Muzeul Almăjului”, cu diferite piese din epoca de piatră, fotografii, monede române şi maghiare din veacul al XlV-lea; iar în anul 1933 „Muzeul Comunităţii de Avere”, din Caransebeş. În anii 1929-1930, obţine, de la societatea „Cultul Eroilor” din Bucureşti, troiţe de piatră pentru comunele Rudăria, Teregova şi Mehadia, iar pentru comunele Prigor, Cornea şi Obreja, troiţe de stejar, ridicate în memoria şi cinstirea faptelor eroilor căzuţi în primul război mondial. În acelaşi scop, se ocupă de construirea, în anul 1930, a cunoscutului monument de la Bozovici (800 de pietre). Cercetătorul şi omul de bine C. Buracu a făcut demersuri substanţiale pentru construirea, la Bozovici, a unui spital şi a unei băi comunale, iar la Prigor a oficializat un modern dispensar medical, dotat cu baie.
Ca bun propagator şi cultivator al spiritului, creează, la 29 octombrie, Societatea Culturală „Astra” – despărţământul Almăjului – cu agenturi în fiecare sat almăjan. Ca preşedinte este ales Coriolan Buracu, iar secretar general, un alt luminător al ţinutului natal, profesorul şi poetul David Blidariu. Societatea este dăruită, prin grija preşedintelui, cu o bibliotecă de 480 de volume de către Biblioteca „I.G. Bibicescu”. Sub patronajul „Astrei” se creează cercuri culturale, în cadrul cărora au luat fiinţă numeroase formaţii artistice precum: fanfare, coruri, echipe de dansuri, echipe de teatru etc. Astfel, între anii 1929 şi 1931, au fost create fanfare în toate satele almăjene, remarcându-se cele de la Bozovici şi Prilipeţi, în mod deosebit, care susţin concerte şi în judeţul Mehedinţi, la invitaţia profesorului T. Costescu – prieten al lui I. C. Buracu – pentru a servi ca model de a înfiinţa şi în satele mehedinţene asemenea formaţii.
În perioada interbelică, Almăjul a fost obiectul de studiu al câtorva echipe sociologice din Bucureşti şi Timişoara. Amintim echipa de studenţi de la catedra de sociologie a profesorului D. Guşti, condusă de unul din cei mai zeloşi cercetători în „studierea sub toate aspectele a Văii Almăjului” – Iosif Coriolan Buracu – despre care colonelul Virgil Economu spunea: „Este singurul om la care am întâlnit o aşa perfectă identitate între vorbă şi faptă”. Pe baza unor chestionare, s-a cercetat aspectul economic, cultural, social, etnografic, folcloric şi istoric. Rezultatele cercetării urmau să constituie materialul pentru o amplă monografie a Ţării Almăjului, dar, din păcate, câştigurile au fost prea puţin valorificate.
Abnegaţia, munca asiduă pe care o depune în întreaga practică de culturalizare a satelor bănăţene, de ridicare a nivelului economic, social şi cultural al Banatului şi al Almăjului, se pot sintetiza în caracterizarea ce i-o face prof. Teodor Costescu: „în lunga mea carieră de profesor şi de om politic, am avut prilejul să cunosc mulţi oameni pătrunşi de dragostea de ţară, caractere de bronz ce au stat în slujba binelui obştesc. Unul din aceşti buni români este, fără îndoială, părintele Buracu a cărui frumoasă activitate închinată ţării şi neamului nostru, mi-au permis a aduce la înaltă cunoştinţă, cu gândul curat că un asemenea element de valoare, care cu primejduirea vieţii sale şi cu riscul de a-şi lăsa numeroasa-i familie în suferinţă, a muncit pentru binele obştesc, va putea aduce multe foloase oştirii şi naţiei române”.
Convins fiind că şi lucrările sale de istorie vor contribui la ridicarea nivelului cultural al satelor bănăţene, a cercetat numeroasele arhive ale regimentelor de graniţă, încercând să pună la dispoziţia publicului cunoştinţe din cele mai diferite domenii: istorie, învăţământ, armată, biserică, stare socială, îndemnând pe contemporani, îndeosebi pe studenţi şi învăţători, la munca de cercetare prin cuvintele: „Orice început e greu, dar odată început sub auspicii bune de râvnă şi entuziasm se va continua spre fericirea poporului nostru. Eu voi sta alături de fiecare muncitor”. Dintre multele lucrări şi articole publicate de Buracu, menţionăm, aici, câteva care privesc în mod deosebit ţinutul său natal, Almăjul:
- Almanahul Almăjului, Tr. Severin, 1930
- Din istoria Banatului Severin, Caransebeş, 1932
- Din trecutul Almăjului şi al Rudăriei, Tr. Severin, 1932
- Din istoricul şcoalelor din Almăj, în revista „Şcoala Almăjului”, Oraviţa, 1932
- Din trecutul bisericilor din Almăj, în „Foaia Diecezană”, Caransebeş, 1932
- Ca o încununare a cercetărilor efectuate o viaţă, în perioada 1940-1943, publică în Revista Institutului Social Banat-Crişana, lucrarea Cronica istorică a Almăjului. „Este una din prinoasele cele mai frumoase ce putem aduce acestui colţ de rai în care am văzut lumina zilei”, mărturisirea într-unui din cuvintele „Către Cetitori” în semn de preţuire şi de iubire faţă de locurile de obârşie.
Coriolan Buracu nu a fost doar preot, ci şi un valoros om de cultură, un organizator desăvârşit, un împătimit propovăduitor al românismului şi al unităţii neamului, un cărturar de excepţie, un prolific scriitor şi fervent corespondent al presei vremii. A fost un om vrednic de legenda sa.
În cei 76 de ani pe care i-a trăit a avut împliniri, dar a şi suferit mult : de la obstrucţie, hărţuială, prigoană, până la întemniţare, însă toate acestea au fost răscumpărate de împlinirea marelui vis: eliberarea Banatului şi Transilvaniei de sub ocupaţia austro-ungarilor şi unirea acestor provincii româneşti cu patria mumă, România. Şi-a dat obştescu-i sfârşit în Bucureşti, în ziua de 11 februarie 1964, fiind înmormântat la cimitirul „Izvorul nou”. Rămăşiţele pământeşti i-au fost strămutate, mai apoi, în curtea bisericii din comuna natală, Prigor. Prin tot ce a făcut, Iosif Coriolan Buracu rămâne „una din structurile omeneşti mult departe de comun prin cultura şi educaţia minţii, inimii şi voinţei”.
(Prof. Pavel Panduru)