vezi galerie foto (23 foto)
Pr. Justin Pârvu
"A fi al lui Hristos înseamnă să te simţi necontenit răstignit în lume."
  • 10 Februarie 1919
  • Poiana Largului, Neamț
  • ieromonah
  • 17 ani
  • Suceava, Văcăreşti, Jilava, Gherla, Periprava, Aiud, Baia Sprie
  • 16 Iunie 2013
  • Neamț, Mănăstirea Petru Vodă
    • Daruri duhovnicești
    • Părintele Justin Pârvu și bogăția unei vieți dăruită lui hristos, Vol. II
    • Părintele Justin Pârvu și morala unei vieți câștigate
    • Cu părintele Iustin Pârvu despre moarte, jertfă și iubire
    • Părintele Justin Pârvu și bogăția unei vieți dăruită lui Hristos. Vol. I
    • Părintele Justin Pârvu. Viața și învățăturile unui mărturisitor
    • Ne vorbește părintele Justin, Vol. I
    • Părintele Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. Cuvintele înțeleptului
    • Ne vorbește părintele Justin, Vol. II
    • Părintele Iustin Pârvu o misiune creştină şi românească

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Aşa cum transpare din amintirile îndepărtate ale părintelui, viaţa sa a fost de la început axată şi configurată de muzica bisericească şi cea a clopotelor, fiind pentru un timp întreruptă de o stranie muzică, precum cea a zăvoarelor şi lanţurilor, pentru ca apoi să revină la melosul copilăriei…

Împreună cu cei patru fraţi, de sărbători colinda mănăstirile, preferând Durăul – unde a şi intrat ca frate, pe la vârsta de 17-18 ani. De aici, după un an şi jumătate, pornea spre Cernica să urmeze seminarul.

Dar ca să vezi metoda arestării, poate asta ar trebui spus: Era înainte de 14 mai, a anului 1948, care e noaptea Sfântului Bartolomeu pentru România (…), a fost noaptea cea mai odioasă, cea mai criminală pentru istoria politică şi socială din România. Eram în una din zile la Episcopia Romanului. Treceau două maşini de un lux nebun, n-am văzut curse aşa de elegante. Interesant e că nu se putea vedea nimic înăuntru, nici măcar şoferul.

A urmat momentul procesului la Suceava. Despre parodia acestui proces Părintele își amintește cu umor și se minunează și acum. Acesta s-a ținut în interiorul închisorii numai în timpul nopții. Lumina zilei nu ar fi suferit atâta josnicie a înscenării unor vinovați care erau de fapt cea mai legitimă și firească atitudine de om, de creștin și de român. Dar atunci nimic nu mai era normal. Judecătorii erau aceiași care-i condamnaseră pe comuniști în anii 1941-1944, iar acum sperau că dând sentințe cât mai aspre bieților nevinovați, vor fi îngăduitori comuniștii cu ei și îi vor ierta.

Părintele a primit drept condamnare 12 ani de temință grea și a plecat într-un convoi care se-ndrepta spre închisoarea Aiud. Undeva, spre Ilva Mică, se zărea un apus de soare pe care cei 130 de deținuți, înghesuiți într-un vagon ce putea cuprinde maxim 80 de persoane, l-au privit pe rând. Peisajul acesta era, poate, o urmă de consolare în atmosfera înăbușitoare din acele vagoane ale calvarului. Dar iată povestirea părintelui Justin:

A susține existența lui Dumnezeu, era foarte dificil în acele momente, a face cunoscut pe Dumnezeu. A fost o situație când conștiința mea a fost trezită. Eram în celula închisorii Aiud. Este o închisoare veche în care românii noștri au suferit enorm, încă din timpul Mariei Tereza. Această închisoare a fost renovată și utilizată de politicieni în acele timpuri moderne ale istoriei noastre. Ea deținea aproximativ 2.700 deținuți, și arăta ca un mare ”T”.

Între anii 1952-1954 Părintele a stat în mina de la Baia Sprie. Aici a fost poate perioada cea mai grea, unde îi muncea mai rău decât pe animale și severitatea regimului i-a șubrezit sănătatea, dar nici Dumnezeu nu a întârziat să-și arate mila Sa. Mare milă a fost pentru părintele pentru că, la terminarea acestei perioade la Aiud, a scăpat de o iminentă trimitere la Pitești, căruia i se dusese vestea și în străinătate.

După marea grevă a foamei din 1956 Părintele este trimis din nou la Aiud pentru încă patru ani.

”Și aici dragii mei, când momentul morții îl aveai permanent înaintea ochilor1, nu te mai interesa ce este viața dincolo de ziduri. Pentru mine aici era totul. Când am intrat a doua oară în celula Aiudului, spre răsărit, pe undeva, era o nuielușă cam cât degetul, o plantă, și când am ieșit de acolo (după 4 ani) astupase tot geamul și arunca umbra pe pereți.

Iată-ne ajunși în anul 1960 când se termină prima perioadă de arest a părintelui Justin. Dar se pare că aurul trebuia să se lămurească și mai bine, pentru că ”exilul” părintelui Justin nu s-a terminat aici. Crucea suferinței acestui neam mai trebuia purtată de acești demnitari ai Ortodoxiei.

”Sunt un om liber și fac ce vreau.1 Nu mă tem de oameni”

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii