„L-au bătut până a înnebunit”

…A venit din nou Țurcanu, care m-a mutat de la locul meu pe celălalt prici, spunându-le celor din comitet să-mi dea  voie  să  stau întins  pe  prici,  iar  închiderea  să  mă găsească sub pătură.

Tot  acum voi fi  martor la o altă scenă zguduitoare, când  l-au  bătut  pe  Ion  Pintilie.  L-au  bătut  până  a înnebunit. În această stare a început să-i înjure, când pe româneşte, când în limba franceză, trecând apoi la râs şi iar la înjurături. Cei care îl băteau, crezând că simulează, continuau să-l lovească, până ce studentul medicinist de la Iaşi nu a mai putut zice nimic.

Ion Pintilie era fiul unui cojocar din Tecuci, fiind singurul copil la părinţi. În ziua de Sfântul  Ioan (7  ianuarie)  ne-au adus un hârdău cu murături în cameră şi ne-au dat fiecăruia câte o cană de moare, iar celor ce-şi serbau onomastica, câte un litru şi apoi 2-3 zile nu ne-au mai dat apă, cu excepţia celor ce promiteau demascare. De la litrul de moare, Ion Pintilie parcă era beat din cauza setei, având toată gura spuzită.

El avea ascunsă în căciulă o poezie, la care ţinea foarte mult şi pe care nu o predase la percheziţie. Probabil  a mai  ştiut cineva de ea,  deoarece s-a făcut întrebarea repetată „dacă mai  are cineva ceva ascuns”. Ion Pintilie nu a spus nimic. I-au desfăcut căciula şi au descoperit poezia. Acesta a fost motivul pentru care a fost bătut. Trebuie  precizat că poezia  nu avea nimic politic în cuprinsul ei. Dându-şi seama de monstruozitatea comisă, l-au întins pe prici, vizavi de mine. De atunci nu l-am mai văzut. Am aflat mai târziu că a fost şi el dus la infirmerie, unde a murit. De voie, de nevoie, m-am aşezat pe prici sub pătură.

(Neculai Popa – Coborârea în iad)