La închisoarea Gherla
După ce am petrecut vreo doi ani la minele de plumb, din motivele pe care le bănuiam, am fost scoși din mină și duși la închisoarea Gherla. Condițiile1 se schimbaseră, între timp, spre mai bine.
La Gherla am fost introduși în niște camere mai mari, unde eram câte 30-40 de deținuți la un loc.
După un timp, pentru paturile care nu aveau decât dreve și câte o pătură, ni s-au adus saltele umplute cu paie sau cu fân. Asta se petrecea prin anii 1954-1955…și lumea începuse să spere și să-și facă iluzii, ca de obicei, când se observă o cât de mică îmbunătățire a situației.
Aici l-am întâlnit și m-am împrietenit cu avocatul Muscalu din București, care era un om deosebit de cult, în special un bun cunoscător al câtorva limbi și literaturi. L-am găsit acolo și pe un profesor universitar de la fosta Academie Comericală. De la el am aflat multe lucruri în discuțiile pe care le-am purtat în diferite domenii. Voi povesti o întâmplare edificatoare despre vădita acțiune a duhurilor demonice.
Într-o noapte m-am trezit din somn cu o namilă neagră asupra mea, care mă chinuia și căuta să mă stranguleze. Nu putea fi un coșmar, datorat unei stări maladive, deoarece până la vârsta de 71 de ani, pe care o am acum, nu am avut nicio problemă cu inima.
Mă trezisem bine și tot nu puteam scăpa din strânsoare. Abia mi-am putut face semnul crucii și atunci namila s-a îndreptat spre alt pat, în care dormea inginerul agronom Manolescu, om foarte calm și rațional și care s-a trezit imediat…și, stând pe marginea patului, a început să se închine.
Apoi am văzut umbra aceea îndreptându-se spre alt pat, în care dormea macedoneanul Gioga, care trecuse prin reeducarea de la Pitești și care s-a trezit din somn țipând și răcnind îngrozit.
I-am întrebat la ziuă ce au visat și văzut. Toți mi-au povestit că au visat lucruri îngrozitoare. Eu le-am spus ce am visat și ceea ce văzusem, după ce m-am trezit.
Ne-a uimit pe toți plimbarea aceasta a duhului celui rău pe la fiecare în parte, fapt care s-a constituit, pentru noi, în evidența reală a duhurilor satanice, care bântuiau în celula aceea.
După mărturisirea unora, în acea celulă se sinucisese cineva și aici se făcuseră schingiuri în timpul reeducărilor, când oamenii erau siliți să mărturisească ceea ce nu făcuseră și unde unii nu mai suportau și își renegau credința de groaza torturilor.
Într-o bună zi, pe neașteptate, am simțit un lichid cald în gură. Era sânge…Făcusem o hemoragie pulmonară, care, după câteva ore, a încetat dar care a revenit peste două-trei zile.
În zilele următoare și alții din celulă au început să aibă aceleași simptome hemoragice.
După câteva săptămâni, toți cei care aveam simptome hemoragice am fost scoși și duși într-o altă clădire a închisorii, unde erau camere numai pentru tuberculoși.
La Aiud, numai într-o singură iarnă, pe un singur nivel al clădirii, de la o sută de tuberculoși s-a ajuns la peste 400. De ce? Pentru că atunci când se servea masa, fiind gamele2 puține, nu ne lăsau să le spălăm și, trecând gamelele de la o celulă la alta sau contaminat de tuberculoză câteva sute de oameni.
În camera unde am fost duși mai târziu erau 15 persoane foarte grav bolnave, care aveau caverne la plămâni. Ceea ce m-a uimit în această cameră a fost faptul că am găsit aici niște tineri, care ședeau pe pat, întinși și care erau legați la ochi.
Unii își mai scoteau legătura…dar alții ședeau legați la ochi tot timpul și nu vorbeau cu nimeni și nici nu doreau să răspundă la întrebări.
Am aflat de la ceilalți, că toți cei legați la ochi trecuseră prin reeducare, fiind la început schingiuiți, apoi puși să schingiuie și ei pe alții. Și ajunseseră atât de traumatizați încât ei
înșiși ne cereau să nu mai vorbim, de față cu ei, împotriva regimului, pentru că au ajuns atât de îngroziți din cauza torturilor, de sunt în stare să spună tot ce au auzit, la interogatoriu, milițienilor. Ne spuneau că reușiseră să le anihileze voința…
I-am socotit victime ale terorii de aici și i-am lăsat în pace. După o perioadă de timp însă au început să vorbească și ei, dar și cu noi, cei care căutam să îi încurajăm.
Le spuneam că indiferent ce au fost puși să facă nu e vina lor. Unii se arătau mai încrezători dar alții au rămas în muțenia de la început, motivând faptul că, chiar dacă toată lumea îi va ierta, ei tot nu se pot ierta pentru cea ce au făcut…și că nu mai sunt demni să trăiască.
Unii s-au sinucis în închisoare, pe când alții și-au revenit abia peste câțiva ani. Spuneau tot timpul că sunt compromiși în mod definitiv și că nu mai pot redeveni ceea ce au fost.
Lucrurile pe care ei le descriau erau așa de cumplite încât nu se pot descrie în cuvinte…
Tot aici, la Gherla, am întâlnit un student, care stătuse asuns ceva timp la Mănăstirea Sâmbăta3, unde îl întâlnise pe preotul monah Arsenie Boca4.
Fiind între călugări până a fost descoperit și închis, acesta a deprins și practica rugăciunea isihastă. De la el am învățat să o practic și eu, făcând semnul crucii deasupra inimii, inspirând și apoi expirând aerul.
La început o făceam de 300 de ori pe zi, până când am ajuns să o spun permanent. Mai târziu mi s-a accelerat ritmul inimii, al pulsului și, totodată, ritmul rugăciunii.
Citisem, înainte de închisoare, și eu despre acest mod de rugăciune în revista Gândirea5, dinainte de război, prin 1941-1942, revistă la care colaborau, printre alții, preotul Dumitru Stăniloae6 , Lucian Blaga7 , Nichifor Crainic8 , Mircea Vulcănescu9 etc. […]
Rugăciunea inimii am spus-o în continuu, ajungând să o spun de 10-15.000 de ori. Prin ea și prin alte rugăciuni am obținut o cruce de lumină dumnezeiască în inimă, apoi aceasta sa extins în jurul ei.
Cu timpul lumina s-a extins în tot corpul meu și, mai târziu, și în jurul meu și în tot universul pe care îl vedeam în lumina dumnezeiască. Aceasta mi-a descoperit Împărăția Cerurilor, de care Duhul lui Dumnezeu m-a învrednicit. Și asta pentru că am împlinit cuvântul Apostolului Pavel: „Rugați-vă neîncetat!”(I Tes. 5, 17).
În vremea când mă aflam la Aiud, mai târziu, rugăciunea inimii a ajuns să se repte de la sine în ființa mea, nu numai în ritmul respirației ci și în ritmul inimii, al pusului, adică la orice bătaie a inimii.
Simțeam acest lucru…și lumina o vedeam în ritmul pulsului și al inimii mele, când mă trezeam din somn, pentru că atât de mult și de profund pătrunsese în corpul și în inima mea
spunerea rugăciunii.
Însă lucrurile acestea le voi prezenta și mai departe, atunci când voi detalia lupta pentru lumina lui Dumnezeu și modul cum am învins întunericul din mine printr-o luptă disperată.
Luni de zile am văzut, în mod obsesiv, un corb sau un diavol pe fruntea mea, care mă torturau. Târziu de tot10 obsesiile au dispărut și s-a făcut lumină în tot corpul meu.
(Scrierile complete ale Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu şi viaţa sa, comentate de către ucenicul şi fiul său întru Domnul, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş. Vol. I, Teologie pentru azi, București, 2010, pp. 285-288)
1 Politice din România.
2 Gamelă = vas metalic în care își primeau mâncarea.
3 Saitul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus: http://www.manastireabrancoveanu.ro/.
4 Un articol despre chilia Fericitului Arsenie Boca: http://www.crestinortodox.ro/diverse/chilia-parintelui-arsenie-boca-87576.html.
5 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/G%C3%A2ndirea_%28revist%C4%83%29.
6 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_St%C4%83niloae.
7 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Lucian_Blaga.
8 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Nichifor_Crainic.
9 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu.
10 Adică cu puțini timp înainte de eliberarea sa din închisoare.