La mina Baia Sprie

Am ajuns -în sfârşit- la Baia Sprie. Parcă am ajuns pe altă lume. Nişte barăci şi mulţi oameni gălăgioşi care se plimbau încoace şi încolo prin curte. Gardul de sârmă ghimpată ce împrejmuia barăcile, pentru mine nu avea semnificaţia puşcăriei, conta ca o împrejmuire oarecare a unei gospodării de ţară…

Am fost duşi în nişte săli mari pentru a ni se face vizita medicală şi au venit bucătarii ca să ne dea de mâncare.

Incredibil ! Pâinea şi marmelada la discreţie. Nu ne venea să credem ochilor. Înfulecam ca nişte lupi.

Ni s-a atras atenţia să nu mâncăm cu prea multă lăcomie pentru a evita deranjamentele şi bolile de stomac.

Mulţi -într-adevăr- s-au îmbolnăvit de stomac.

A sosit apoi vizita medicală pentru mină.

Doream din tot sufletul să intru cât mai repede şi cât mai adânc în mină. Speram ca acolo în măruntaiele pământului mi se vor mai domoli grozăviile din cap.

La vizita medicală se constată că pe lângă alte debilităţi mai sunt și foarte slab. Aveam 52 de kilograme la înălţimea de 1,82 m.

Concluzia : nu pot intra în mină şi va trebui să prestez munca la suprafaţă.

Altă lovitură !

Voiam să intru dinadins în inima pământului crezând că acolo să scap de oameni. Aveam nevoie de singurătate, să fiu doar cu mine însumi, să-mi oblojesc rănile. Încă de la plecarea din Gherla mi-am făcut planul ca ajuns în măruntaiele pământului, dezastrul meu interior se va mai linişti.

(Aurel Vișovan – Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?)