La spitalul din Constanţa
Îndată ce am ajuns la spitalul din Constanţa am intrat într-o atmosferă în care simţeam din nou valoarea demnităţii omeneşti. Doctorii şi surorile din spital ne-au tratat ca pe oameni, ca pe fiecare om în suferinţă ce-şi caută tămăduirea în spitale. La uşile camerelor noastre erau câte doi şi trei caralii, care ne supravegheau să nu putem pleca nicăieri, dar în acelaşi timp să nu poată intra nimeni decât doctorii şi ajutoarele lor. Timp de două săptămâni am avut un tratament medical excelent, doctorii au avut o comportare părinteasca, mâncarea era cea de dietă, dar foarte suculentă, luminile ferestrelor ne dădeau reconfortarea cuvenită.
Am simţit că Dumnezeu ne-a eliberarea din robia de la dig pe căile pline de mister, şi El ne-a scos din foc şi din apă şi acum ne-a şi tămăduit. Domnul nostru Iisus Hristos ne-a ascultat rugăciunea pe calea acestei suferinţe; ne-a scos din acea grea sclavie în care oamenii ne aruncaseră.
Printre cei transportaţi la spitalul din Constanţa a fost şi inginerul Stoicescu, fost şef vamal în Constanţa, cu o răspundere dintre cele mai mari în oraşul şi portul de la Marea Neagră. Oraşul întreg a aflat, dar în mod deosebit soţia, care voia cu orice preţ să-l viziteze. Nu se putea, căci la uşa fiecărei camere cu deţinuţi tifici se aflau doi sau trei caralii, care cercetau pe oricine intra şi ieşea. Nu aveau voie să intre decât doctorii şi ajutoarele, care figurau pe lista lor. Controlul era foarte sever. Şi totuşi, unii doctori şi conducerea spitalului de atunci au găsit calea, îmbrăcând-o pe soţia inginerului Stoicescu ca soră de spital. Şi aşa cu aparate de urgenţă în mână, în grupul altor surori, ajunge să-şi vadă soţul, ţinta bătăilor sălbatice. Iar el, cel în prag de moarte ,să-şi vadă scumpa soţie. În prezenţa doctorilor consultanţi şi a surorilor, cu lacrimi şi-au şoptit vorbe de mângâiere unul altuia. Am socotit că deasupra acestei scene de omenie, de credinţă, de iubire şi sacrificiu, era prezent Însuşi Domnul Iisus Hristos, care pregătise inimile oamenilor să împlinească o întâlnire între soţul bolnav şi întemniţat şi soţia ostracizată.
Iisus care a spus, ”Cel ce vizitează pe cel bolnav şi pe cel din temniţă, pe mine mă vizitează”, era desigur prezent ca să primească mai întâi El această vizită. Da Iisus Hristos a fost în temniţă şi în spital cu noi toţi!
(Arhim. Dr. Vasile Vasilache – O altă lume. Amintiri din închisorile comuniste, manuscris, pp. 34-35)