Pr. Liviu Brânzaș

„Părintele Liviu știa să apară când aveai mai mare nevoie de el”

Mulţi l-am cunoscut. Ştia să apară când aveai mai mare nevoie de el, iar în rest avea un răspuns pentru fiecare atunci când era căutat; mai ales de tineri. Blând şi aspru – te privea cu chip senin, încărunţit poate prea devreme şi-ţi vorbea cu atâta convingere încât devenea aproape imposibil să-i rezişti. Uneori se întrista că un lucru atât de evident nu-l puteai înţelege iar atunci, câteodată, stătea ore în şir cu tine într-un timp sofianic. Dacă nu te cucerea cuvântul lui, poate poeziile scrise în condiţiile în care alţii n-ar mai fi sperat nimic sau dacă nici acestea, […]

citește mai mult

„Eu cred că suferința din închisoare l-a făcut pe Părintele Brânzaș atât de bun”

Uneori privesc cu nostalgie şi bucurie în suflet la anii copilăriei mele, care au fost marcaţi de atâtea evenimente, dar cel mai important dintre toate a fost faptul că am avut posibilitatea de a învăţa, alături de alţi copii, ce este religia. Acele minunate ore de regăsire sufletească pe care le-am petrecut la biserică au fost pentru noi un dar de la Dumnezeu. Desigur, acest fapt era nedorit de cei care nu voiau să ştim ce este religia, de cei care nu voiau ca noi să cunoaştem cuvântul Dumnezeu şi ceea ce înseamnă El. Ateii care conduceau ţara nu voiau […]

citește mai mult

Liviu Brânzaș, un iertător și rugător pentru veșnicie

Liviu Brânzaş, fire domoală, manifesta atitudine de îngăduinţă faţă de greşelile altora. Nu ne-am mirat nici unul din cei care l-am cunoscut atunci și acolo pe Liviu, când după ’89, la reîntâlnirea noastră, un bărbat cu părul alb s-a prezentat în sutană. Era Liviu Brânzaș, apreciatul şi fratele nostru de suferinţă, care şi acum, după atâţia ani grei de durere fizică şi morală, era iertător şi se ruga cerând iertare divinităţii. (Cornel Onaca – Martori şi martiri, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2000, pag. 84)

citește mai mult

Drumul unui cruciat din temniță până în altar

…Liviu Brânzaş fugea de relaţii exterioare, căutându-şi un alt eu în fiinţa sa nevăzută. Am reuşit să ne apropiem şi să realizăm o corespondenţă sufletească. Nu ştiam atunci ce ne va rezerva viaţa, ce rânduială este în planul lui Dumnezeu. Dorinţa de a ne apropia mai mult de El, de a-L simţi viu în fiinţa noastră, ne dădea prilejul să împărtăşim stări sufleteşti şi năzuinţe spre vârful Crucii, pe care voiam s-o urcăm fără să cârtim. Apetitul pe care-l avea pentru actul cunoașterii duhovniceşti, îmi dădea prilejul, ca şi la Târgşor, să scot din desagă darurile sfinte pe care Patericul, […]

citește mai mult

Popas la icoana Preotului Liviu Brânzaş

Doisprezece au fost cei aleşi, care timp de trei ani – odată chemaţi – L-au urmat, împărţind cu El osteneala, primejdia, batjocura, lipsurile de tot felul. Şi dintre ei, unul tot s-a găsit care să-L vândă, grăbindu-i Patimile şi Răstignirea. Le spusese Apostolilor: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, vor fi iertate, cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”. Şi „mergând propovăduiţi Evanghelia Mea la toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh”… „În lume necazuri veţi avea. Va veni o vreme când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce o […]

citește mai mult

„Părintele Liviu Brânzaş s-a format la flacăra credinţei, pe nicovala suferinţei”

Aş putea oare afirma (cu acel orgoliu cu care ne împăunăm atunci când vine vorba de o persoană al cărei nume are o rezonanţă deosebită) că l-am cunoscut pe Părintele Liviu Brânzaş? Ar fi hazardat pentru că l-am văzut o singură dată, pe la începutul anilor ’90, la un congres AFDPR, când am stat de vorbă cu Sfinţia Sa, preţ de o pauză. Şi totuşi mă simt îndreptăţită să afirm că l-am cunoscut, când mă gândesc cum a venit spre mine, simplu şi direct, ca şi cum ne-am fi ştiut de când lumea.

citește mai mult

Scurtă biografie a părintelui Liviu Brânzaș

Liviu Brânzaş s-a născut la 16 decembrie 1930, în satul Sâniob, judeţul Bihor, fiind al treilea din cei patru copii (Virgil, Sabina, Liviu şi Cornelia) ai lui Ioan şi Ecaterina Brânzaş. Primele clase primare le-a urmat la şcoala din Sâniob, până în anul 1940, când în urma Dictatului de la Viena, s-a refugiat cu familia în localitatea Finiş. Aici a continuat şcoala primară.

citește mai mult