Măiastră suferinţă

O Tu, Măiastră suferinţă, 
Cu dor cuprinzi
Întreaga mea fiinţă. 
În ea aprinzi
Lumini de cunoştinţă,  
Mă-nveţi întreg 
Adâncul omenesc, 
Mi-arăţi sublimul
Cel Dumnezeiesc, 
Mă-nveţi să trag hotare firii 
Şi să-nţeleg întinderea … iubirii 
Îmi luminezi cu flăcările Tale 
Nemărginirea Lumii siderale. 
Mă duci adânc, tot mai adânc, 
În jos, 
Mă urci pe culmi de bine 
Şi frumos.

Mă duci în voia Ta să mă struneşti 
Să mă înalţi mereu şi să mă creşti 
S-ajung pân’ la măsuri Dumnezeieşti,
Să-mi speli cu lacrimi ochii ne-ncetat 
Ca vasul meu să fie-n veci curat. 
În tălpi şi-n mâini să-mi baţi mereu piroane 
Să-mi  răstigneşti pornirile avane,
Cu  biciul tău de joc să  mă  loveşti 
De tot ce-i lume să mă curăţeşti, 

Din harul Tău să-mi dai, mereu 
Să-mi dai 
Blândeţea, mila, dragostea din rai, 
Pe Crucea ta măiastră suferinţă,  	
Să-nalţi la Cer săraca mea fiinţă.