Maica Domnului mi s-a arătat în celulă

Arestat, am ajuns la Securitatea din Pitești, la sediul de pe stada Egalității. A urmat ancheta, groaza grozăviilor. Ancheta a durat aproape două luni și a fost de o cruzime de neimaginat. (…)

Într-o noapte, după bătaie, deși în chinuri cumplite, la rugăciunile mele, Maica Domnului mi-a trimis somnul. Târziu în noapte, m-am trezit mișcat. Crezând că-i gardianul, am întrebat: ”Ce e, domnule gardian, iar mă iei?” Am deschis ochii și, în semiîntunericul celulei, am văzut o nimfă. ”Tu ești, Maica Domnului?”, am întrebat cu voce stinsă. Mi-a răspuns cu glas de dincolo de pământ, cu palma pe fruntea mea: ”Eu sunt, fii liniștit, tu n-ai să mori în închisoare și situația ta se va lămuri pe 4 martie”. ”Maica Domnului, Maica Domnului”, am îngăimat eu înlăcrimat, întinzând brațele, dar ea a dispărut înălțându-se la Cer, de unde venise.

Arătarea Maicii Domnului a fost salvarea mea, nu numai de la Pitești, ci și din iadul de la Aiud unde am contractat două congestii pulmonare, atac galopant, febră peste 40 de grade și nu se dădea măcar o aspirină. M-am întâlnit cu câte o aspirină de fiecare dată, tot printr-o minune, tot datorită Maicii Domnului, spre uimirea tuturor deținuților.

Vă rog mult, stimații mei cititori, nu zâmbiți. Nu sunt un mistic, iar chinurile nu-mi anulaseră luciditatea.

Imploram pe Dumnezeu zi și noapte, să mă scape de aceste fiare. Pe 25 septembrie 1948, am fost transferat la penitenciarul Craiova, iar pe data de 4 martie 1949 am fost judecat și condamnat de către Tribunalul Militar Craiova, la 6 ani închisoare corecționară. N-am avut drept la avocatul apărării, sentința fiind dată în aceeași zi, 4 martie 1949. Parcă o aud pe Maica Domnului: ”Situația ta se va lămuri pe 4 martie”.

(Nicolae Enescu – Memoria lacrimei, Ed. Pământul, Pitești, 2007, pp. 19-22)