Pr. Marcu Dumitru

Monahul Marcu Dumitru – fapte și cuvinte de învățătură

Acest mare nevoitor era de loc din comuna Hătcărău, judejul Prahova, și s-a născut dintr-o familie binecuvântată cu 11 copii, din botez fiind numit Constantin. Murindu-i tatăl în primul război mondial, mama şi-a crescut singură toţi copiii. Mai târziu, Constantin, renunțând la căsătorie, şi-a terminat şcoala și și-a închinat viața lui Hristos, slăvindu-L ziua şi noaptea. Fiind foarte râvnitor pentru dreapta credință şi călăuzind mulți tineri pe calea mântuirii, îndreptându-i spre Hristos, a avut mult de suferit, fiind acuzat și aruncat în închisori, unde a pătimit mult.

Părintele Marcu Dumitru și Nicu Popescu la Sihăstria - anul 1997

Figură senină, calmă și plină de căldură sufletească

Costică Dumitrescu1, fostul Ajutor al Șefului de județ Prahova, a sosit în această secție TBC. În urma comportării sale, de adevărat martir, din timpul cercetărilor făcute la Ploiești, când n-a spus nici măcar cum îl cheamă, i s-a creat o atmosferă de mare respect și încredere.

Eliberarea – Monah la Sihăstria

La sfârşitul lunii iulie 1964, printre ultimii care au părăsit Aiudul a fost şi fratele Constantin Dumitru. Cei care, în vreun fel sau în altul, primiseră reeducarea colonelului Crăciun au plecat mai devreme. Iar cei care nu au acceptat în nici un fel lepădarea de Hristos, de familie, de neam, de Mişcare au fost tinuti până când închisorile politice au trebuit să fie lichidate.

Aiudul roşu

„După ce m-au condamnat ultima dată şi am luat 25 de ani, pentru că eram printre cei mai rezistenți, făceam puşcărie la Aiud. Eram la etajul 1 sau 2, pe T-ul mare, câte 8 în celulă; nu aveai voie să te rezemi. Aveai voie să stai nemişcat sau să te plimbi printre paturi. Şi cum mă aflam printre cei mai rezistenti, eram urmărit permanent şi în închisoare; voiau să mă prindă cu ceva. Şi pentru că eram răcit foarte tare (aveam temperatură, peste 40 de grade), m-au rezemat fratii de capul patului.

Din nou arestat

Într-o seară, târziu, după ce îmi terminasem ascultarea, m-am dus ca să mă culc la chilia mea, care era deasupra chelăriei. Şi cum eram într-o stare între trezvie şi somn, am auzit nişte paşi urcând pe scara care dădea către chilia mea.

La Cernica

Constantin a intrat în Mănăstirea Cernica îndată după eliberare, şi primit fiind de egumen, a fost rânduit la felurite ascultări. Avea 46 de ani. „Cînd m-am eliberat, În 1956, prin Părintele Benedict Ghiuş mi s-a dat un bileţel către stareţul de la Cernica. Stareţul mi-a spus: „Mergeți la grajd”.

În închisorile comuniste

Acestea au fost pînă la începutul lui 1948. Din acest an toate s-au schimbat. Legionarii din închisori au fost declarati drept cei mai mari duşmani ai statului comunist şi, in consecinţă, li s-a aplicat un regim foarte dur. Și nu numai lor, ci şi tuturor duşmanilor regimului bolşevic. Părintele a ţinut să-mi spună cum a mai trecut încă o dată prin moarte:

Aiud

A urmat un proces şi o condamnare la 10 ani de închisoare. A fost dus la Aiud, împreună cu ceilalti legionari condamnaţi. În acea vreme Aiudul era o închisoare obişnuită, în care celulele erau închise doar pe timpul nopţii. De la început detinutii s-au impărtit în trei grupuri.

Închisoarea Văcăreşti

De la Huşi ne-au trimis la Văcăreşti, de unde încă mai puteam ieşi să ne aprovizionăm cu cele necesare. Aşa am ajuns şi la Ploieşti, cînd l-au adus pe Lucian Caramlău şi pe Gheorghe Ştefănescu, pe care îi omorîseră la Bod’.

În Basarabia

„Când a fost luată Basarabia mă aflam arestat la Chişinău. Şi aici, la închisoare, am avut o mare binecuvintare, pentru că venea doamna Russo, care avea permanent legături cu detinutii legionari din închisoare. După perioada de carantină din sala mare (care avea cam 12 metri pe 12 metri) de la subsol, care era foarte umedă, ne-au trimis în turn, unde era mare curent.

Văcarul de la mănăstire și călugărul din munți

Într-o zi m-am dus la o mănăstire lângă Bucureşti. Pe o cărare înverzită mă întreţineam cu stareţul1, un om care a crescut în mănăstire, a învăţat teologie şi este pătruns de duhul monahal. Se apropie de noi o turmă de vaci şi stareţul strigă: – Hei, frate, văd că ştii ce-i ascultarea, dar mai ai mult până să înveţi ce-i credinţa!

Porţile veşniciei s-au deschis şi pentru părintele Marcu

În ziua de 28 februarie 1999 m-am dus dimineaţa la slujbă. Îmi aduc aminte că era începutul Postului Mare şi că toată suflarea mănăstirii era în biserică. Iar în vremea cînd se citea Ceasul al şaselea şi urma să înceapă Sfînta Liturghie, l-am văzut pe Ieromonahul Ciprian, eclesiarhul Mănăstirii Sihăstria, că umblă la chivotul de pe Sfînta Masă şi pune în linguriţă Sfintele Taine.

Părintele Marcu Dumitru în cerdacul chiliei

„Aista-i cel mai mare duhovnic al Săhăstriei!”

Părintele Cleopa Ilie a primit blagoslovenie ca iarna şi în zilele cu vreme urîtă să se retragă şi să stea într-una din chiliile căsuţei de la Stupină. În ea îşi adusese o masă masivă de lemn şi cărţile duhovniceşti cele mai folositoare. Uşă în uşă locuia Părintele Marcu. Şi pentru că mult s-a bucurat bătrînul duhovnic de un aşa sfetnic şi ajutor fără de preţ, s-au apucat împreună de lucru la cărţi.

„Fachirul”

În altă zi mi-a povestit că întemniţatul era dezbrăcat de tot, fiind lăsat doar cu bocancii în picioare şi aşezat pe o masă unde era legat cu mîinile desfăcute. Cei care băteau cu bastoanele lungi de cauciuc din lateral îi zdrobeau spinarea, fundul şi muşchii picioarelor. Un alt legionar, înaintea lui, inginerul Ursu din Vrancea, a primit 100 de răngi de fier la tălpi.

Părintele Marcu Dumitru Pătimitorul

Cine este Părintele Marcu? Un binecuvîntat monah care a venit pe lume la 12 septembrie 1910, în satul Hătcărău din judeţul Prahova, ca unul din cei treisprezece copii ai familiei Dumitru. Părinţii săi se numeau Stere şi Ana. Din botez a primit numele de Constantin, iar mai apoi, intrînd în viaţa monahală, după ce a stat în puşcăriile a trei regimuri politice mai mult de 20 de ani, a fost călugărit pe la 62 de ani ai vieţii sale sub numele de Monahul Marcu.

Părintele Marcu – un om de jertfă

Mai întîi de toate cu părintele Marcu (Costică Dumitrescu) ne-am cunoscut în luptă. Ne-am împrietenit; ne-am împrietenit pentru că eram cu mare plăcere într-o jertfire, în jertfă, în luptă, care ne cerea cu orice chip sînge. Era mai mărişor decît mine cu vreo 2-3 ani însă în luptă, în încordarea aceasta a inimii pentru ideal nu mai contează vîrsta.