Martirizarea părintelui Ioan Berghian în temniţa Aiudului

În anul 2007 aveam bucuria de a publica la Patriarhia Română, în calitate de coautor şi coordonator, lucrarea „Martiri pentru Hristos din România, în perioada regimului comunist“. Era rezultatul unui demers dificil, mai ales din cauza unui acces limitat la arhivele Securităţii, nu din partea CNSAS, ci a lipsei unor evidenţe care să-l îndrume pe cercetător la sursele corespunzătoare. Iar printre cei 207 martiri ortodocşi identificaţi se număra şi părintele Ioan Berghian din Arad. La vremea aceea documentarea a fost deficitară, deoarece am putut redacta o fişă biografică doar în baza unor documente găsite întâmplător şi fără a cunoaşte măcar data exactă, locul şi împrejurările în care a murit.

Cercetări recente în arhivele de la CNSAS scot la lumină principalele documente despre slujitorul în cauză, adică dosarul penal. Ioan Berghian s-a născut la 15 mai 1897, în familia agricultorului Gheorghe Berghian din Secăşel, judeţul Târnava Mică (în aceeaşi localitate cu viitorul mitropolit Sebastian Rusan al Moldovei). După obţinerea licenţei în teologie, Ioan Berghian a primit darul preoţiei şi a predat religia, în 1933 figurând la Petroşani. Ulterior, îl găsim profesând la Liceul „Moise Nicoară“ şi la cel comercial de fete, ambele din Arad. La cedarea Ardealului de nord-vest, părintele Berghian conduce o cantină pentru refugiaţii ardeleni. Pe motiv că iniţiativa sa filantropică ar fi fost „ajutor legionar“, la 17 mai 1945 a fost arestat din ordinul guvernului procomunist, mai apoi, între 2 iunie şi 29 august, internat în lagărul de la Caracal. După scoaterea religiei din şcoală în anul 1948, părintele Berghian a fost nevoit să profeseze educaţie fizică la o şcoală din Grădişte, astăzi cartier al Aradului. Recomandat de foşti elevi ai săi, în octombrie 1948 părintele Berghian este contactat de persoane cu legături în mişcarea de rezistenţă anticomunistă care urmăreau plecarea unor cetăţeni români în Austria. Rolul părintelui era de a găsi cazare persoanelor aflate în tranzitul spre frontieră. Două luni mai târziu, Securitatea Arad declanşează un val de arestări. Părintele Berghian este arestat în ziua de 27 decembrie 1948 de către Securitatea din Brad. Este transferat la Securitatea din Arad, la 2 ianuarie 1949, casa i se percheziţionează, apoi imediat este trimis în anchetă la Bucureşti. Este torturat fizic şi acuzat de „crimă de înaltă trădare“ într-un lot format de 22 de inculpaţi, unii cu antecedente legionare şi mult implicaţi în reorganizarea mişcării legionare la nivel naţional.

În ancheta Securităţii, părintele Berghian este caracterizat astfel: „inteligent, credincios, fanatic în religia sa, duce o intensă propagandă religioasă, are priză în rândurile elevilor şi credincioşilor, rugând credincioşii de a nu uita religia“. Prin Sentinţa nr. 632 din 27 iunie 1950 este condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti la 15 ani muncă silnică pentru „uneltire contra ordinii sociale“ şi alţi 8 ani închisoare corecţională pentru „crima de înaltă trădare“, executând-o pe cea mai grea. Cunoaşte închisorile din Arad, Bucureşti-Uranus (ianuarie 1949-iunie 1950), Jilava (iunie 1950), Aiud (1950-1956 şi 1958) şi Gherla (1957-1958). La Gherla primeşte mai multe pedepse, pentru mărturisirea de credinţă. La 13 septembrie 1957, gardianul îi găseşte „nişte sticle scrise cu diferite rugăciuni“, pentru care primeşte cinci zile izolare. La 15 decembrie 1957 este prins de gardian cum „îngenunchia în pat… scria pe pâine, după aceea a început slujba“, din acest motiv părintele primind şapte zile de izolare. Atitudinea de mărturisitor în închisoare este confirmată în memorialistică, precum Liviu Brânzaş care rememorează: „Părintele Berghianu dă tonul vieţii noastre spirituale cotidiene. Ne ţine prelegeri religioase şi ne povesteşte întâmplări foarte interesante din experienţa sa pastorală“.

Mutat la Aiud într-o stare medicală precară, începând cu 26 mai 1958 este internat în spitalul penitenciarului. Însă trupul părintelui cedează. La 11 noiembrie 1958, ora 21:00, i se constată decesul. Diagnosticul consemnat în raportul medical este „insuficienţă acută hepatică, ciroză hepatică cu atrofie acută“.

(Adrian Nicolae Petcu – Ziarul Lumina, ediția electronică din 22 mai 2014)