Mărturisitorul Adrian Cărăuşu în temniţa comunistă

Adrian Cărăuşu s-a născut la 25 iulie 1920, în familia plugarului Gheorghe Cărăuşu, din Scorţeni, judeţul Bacău. Ca student la Facultatea de Teologie din Cernăuţi este arestat la 11 februarie 1942, pentru suspiciunea de activitate în organizaţie politică interzisă. Din acest motiv este condamnat prin Sentinţa nr. 1493 din 28 martie 1943 a Curţii Marţiale a Diviziei 21 Infanterie la 10 ani de muncă silnică. Execută o parte a pedepsei la Aiud şi Vaslui, deoarece la 21 iunie 1944 este trimis pe frontul din est. După lăsarea la vatră îşi continuă studiile de teologie, ajungând în anul III. Însă în noaptea de 8 spre 9 mai 1947 este arestat din nou pentru presupusă activitate legionară, anchetat într-un grup de 30 de tineri, la Suceava, apoi, din 5 iunie, la Bucureşti, cercetările fiind sub directa supraveghere a lui Alexandru Nicolschi.

Este condamnat de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militară Bucureşti, prin Sentinţa nr. 1546 din 1 august 1947, primind 12 ani şi 6 luni temniţă grea, pentru infracţiunea de „complot pentru distrugerea statului”. În februarie 1948 este trimis la Aiud, pentru ca la 10 ianuarie 1950 să fie mutat în Penitenciarul Piteşti. Este trecut prin reeducare, rezistând torturilor. Bolnav de TBC, în martie 1951 este mutat la Spitalul-penitenciar Târgu Ocna. Potrivit lui Gheorghe Calciu, Adrian Cărăuşu era un model de vieţuire creştină în închisoare: „Era aşa de credincios şi aşa de dedicat, încât toată lumea nu-i spunea decât «părintele Cărăuşu». A făcut închisoare din ’41, cu Gafencu şi cu ceilalţi. El ne-a vorbit prima dată despre viaţa celor arestaţi din perioada lui Antonescu, despre cum trăiau ei acolo, despre rugăciuni, despre tot ce făceau şi despre trăirea duhovnicească la care ajunseseră. Era foarte interesant, pentru noi părea ceva din altă lume. Şi toate aceste lucruri pe care ni le-a povestit el, şi rugăciunile – că ne-a învăţat o serie de rugăciuni – şi cântările bisericeşti, ne-au ajutat foarte mult. A fost prima dată când am avut o legătură cu teologi în închisoare şi pentru mine întâlnirea asta cu părintele Cărăuşu a fost o mare rezervă de putere duhovnicească pentru cele ce au urmat”. Aceste aspecte sunt confirmate de documentele Securităţii. Datorită „educaţiei religioase” pe care o făcea deţinuţilor şi pentru veşmintele bisericeşti confecţionate din cearşafuri şi haine găsite asupra sa în celulă, Cărăuşu a suportat sute de zile de izolare.

După o scurtă detenţie la Jilava, în aprilie 1952 este mutat în Penitenciarul Aiud. În primele 6 luni este ţinut la izolator, pentru ca doi ani mai târziu să se îmbolnăvească, din nou, de TBC. La 4 ianuarie 1955 este „reprimit în cercetări”, la Penitenciarul Suceava, apoi, pe 26 ianuarie, transferat la Penitenciarul Văcăreşti, probabil pentru spitalizare în urma anchetelor la care fusese supus. În martie 1955, este mutat la Aiud. Se îmbolnăveşte din nou, de unde, în mai 1955, este mutat la Văcăreşti. În mai 1955, printr-o hotărâre a Tribunalului Militar Bucureşti, i se compută detenţia de la 9 mai 1947, cu executare până la 1 noiembrie 1959.

La încheierea pedepsei, printr-un ordin al MAI din 13 septembrie 1959, lui Adrian Cărăuşu i se fixează loc de muncă pentru 60 de luni. Primea această decizie, pentru neacceptarea reeducării. După o scurtă detenţie la Gherla (noiembrie 1959), avea să fie mutat în lagărul de la Culmea, pentru ca din aprilie 1960 să figureze la Periprava. A fost eliberat la 6 mai 1964. Şi-a finalizat studiile de teologie la Institutul din Sibiu, după care a fost hirotonit preot. Conform unor evidenţe informative ale Securităţii, în 1971, Adrian Cărăuşu era preot în satul Nadişa, comuna Strugari, jud. Bacău.

(Adrian Nicolae Petcu – Ziarul Lumina)