Matur(itate)a spirituală
Una din problemele cărora le-am afectat mare parte în timpul detenţiei, mai ales după perioada ’50-’60, a fost Maturitatea spirituală. Cugetând la consecinţele învăţământului ateu asupra sufletelor celor ce, fără voia lor, au fost infestaţi cu morbul comunismului, am intuit că starea de pervertire spirituală va fi cea mai tragică moştenire a acestui regim. In învăţământ, în afară de aprofundarea cunoştinţelor elementare religioase şi a deprinderilor cultice, e necesar un curs special, teologic, care să nu dureze mai mult de doi ani.
Accentul în primul an să-l aibă cunoştinţele de istorie şi arheologie biblică, iar în al doilea dogmatica şi apologetica; concomitent cu viaţa de trăire creştină într-o comunitate (internat). Aşa s-ar edifica fiecare suflet şi-ar câştiga o mai bună orientare şi responsabilitate în viaţă, faţă de Dumnezeu, şi ar face să crească conştiinţa solidarităţii creştine în problemele social-istorice.
Realizasem o programă analitică pentru fiecare an şi obiect de studiu. Ca metode pedagogice pentru viaţa comunităţii, împărţită în unităţi pedagogice de 12-13 elevi, conduse de câte un preot duhovnic (profesor), indicam: ascultarea şi disciplina, studiul şi meditaţia, rugăciunea şi cuminecarea. Elevului, trezindu-i conştiinţa nedesăvârşirii şi dorinţa de desăvârşire, pedagogului (preot, profesor şi duhovnic) incumbându-i conştiinţa răspunderii pentru cele predate ucenicului în vederea mântuirii. La ieşirea din închisoare o elaborasem în volum. O greşeală născută din teama de a nu fi rearestat şi a o pierde definitiv, m-a făcut să o încredinţez unui tânăr zidar din echipă; socoteam că o va păstra la ţară, până în momentul când ar fi predată Patriarhiei, în cazul rearestării mele.
M-a încredinţat că a pus-o bine. Când i-am cerut-o, prin anii ’80, nu şi-a mai adus aminte de ea; am înţeles de la copii lui, că adunaseră toată maculatura din casă, au vândut-o la deşeuri de hârtie şi au luat vreo 10 lei. M-am resemnat, gândindu-mă că Dumnezeu n-a socotit necesar un asemenea lucru având în vedere că Biserica se îngrijeşte de orice suflet, familia şi şcoala au datoria să edifice sufletele copiilor pe calea credinţei, iar în seminariile teologice şi facultăţile de teologie elevii pot aprofunda teologia şi nu este nevoie de încă o şcoală în acest sens.
Cugetările sistematizate au avut darul de a mă menţine în starea de atenţie asupra lucrărilor duhovniceşti şi a împărtăşi celor din jur subiecte de cugetare sfântă. Chiar dacă numai acesta a fost rostul lor, a fost suficient pentru sufletele noastre, cărora satan şi slujitorii lui încercau să le distragă atenţia de la cugetarea celor de sus, spre cele pământeşti.Duhul Dumnezeiesc ni se făcea hrană şi acoperământ împotriva frigului şi purtare de grijă dătătoare de speranţă.
„Prin Duhul Sfânt tot sufletul viază şi prin curăţie se înalţă. Se luminează prin unimea Treimii, cu sfinţenie de taină. Prin Duhul Sfânt este bogăţia cunoştinţei de Dumnezeu, a gândirii la cele de sus şi a înţelepciunii. Căci întru Dânsul toate dogmele părinteşti le descoperă Cuvântul. Prin Duhul Sfânt izvorăsc râurile darurilor care adapă toată făptura, spre rodire de viaţa”.
Această cântare de laudă şi închinare de la Utrenie, o cânta inima mea in cinstea Duhului Sfânt, Purtătorul de grijă şi Mângâietorul nostru al tuturor.
„Nu vă voi lăsa singuri, vă voi trimite un Mângâietor, Duhul Adevărului pe care lumea nu-l cunoaşte, dar pe care voi il cunoaşteţi pentru că este cu voi şi rămâne în voi”.
Câteodată mă gândeam că ar fi fost bine dacă acel caiet ar fi rămas măcar ca document de viaţă al celor din închisorile comuniste. Dar am înţeles că Dumnezeu nu lucrează după planurile noastre, ci după planul Său. Noi, nu întotdeauna îl intuim sau înţelegem; nu-I putem reproşa lui Dumnezeu că nu ne-a împlinit rugăciunea sau lucrarea, deşi am voit să facem ceea ce Ii era plăcut, după părerea noastră. Intenţia, gândul, strădania noastră, rămân înscrise în Cartea Atotştiinţei Lui, adăugându-se fiecăruia la bucuria sau întristarea finală, după obiectul slujirii căreia i-au fost dedicate toate actele vieţii noastre.
(Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată. Abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce, ediția a II-a, Editura Antim, București, 2002, pp. 449-450)