Dimineaţa, cum suna deşteptarea, trebuia să sărim prin pantaloni direct în bocanci. Cred că aveam cel mult 10 secunde pentru aceasta...

După care, înainte ca plantonul să ne poată lovi, să fim cu mâna pe cârpă (pe care noi o lăsam de cu seară la îndemână) şi începeam frecatul mozaicului în cerc, unul după altul, toţi cei izolaţi.

Frecatul se făcea în genunchi, iar în mod ritmic cu o mână frecam mozaicul, iar cu cealaltă făcută pumn trebuia să lovim pe cel din faţa noastră. Aşa aşteptam venirea terciului de dimineaţă.

La sosirea hârdăului cu terci trebuia să intrăm cu toţii pe burtă sub paturile care erau şi aşa destul de joase. Poziţia era de întins pe burtă cu mâinile la spate şi cu capul ridicat pentru a ni se introduce sub bărbie terciul fierbinte. La un semn trebuia să ne băgăm faţa în terciul care ne ardea şi să sorbim din gamelă.

N-aveam voie să ne servim de mâini, care trebuia să rămână la spate. Poziţia era extrem de chinuitoare. Terciul ardea, dar şi foamea trebuia satisfăcută, sorbind din gamelă.

La un alt semnal trebuia să terminăm. La întrebarea: A fost bun terciul ? trebuia să răspundem: Groh... ca porcii. Eram consideraţi porci pentru că nu dădeam dovadă de ataşament faţă de reeducare.

Nu aveam voie să vorbim între noi, pentru că porcii nu vorbesc.

Mâncarea era aşteptată sub imperiul foamei, dar şi cu groaza manierei în care trebuia s-o servim.

Trebuia tot timpul să notăm pe coaja de săpun lucruri pe care nu le spusesem.

Spusesem că făcusem şi poezii legionare, că compusesem şi poemul “Rapsodia Maramureşului”...

Groaznic era momentul în care nu mai aveai ce spune şi trebuia să inventezi, întrucât ei tot nu te credeau că ai spus totul.

Sub această teroare unii au debitat inimaginabile aberaţii doar ca să poată scăpa de suplicii.

Se înjosiseră până a declara despre relaţii incestuoase în familie, despre aberaţii sexuale zoofile. Tot ceea ce putea fi mai obscen, mai groaznic şi mai puţin dicibil, considerând că doar-doar vor fi crezuţi.

Mulţumesc lui Dumnezeu că pe mine m-a ferit de asemenea nenorociri.

Trebuia să ajungi ca ţie însuţi să-ţi fie scârbă de tine. Câte unul era -în sfârşit- crezut şi trecut în cealaltă parte, unde trebuia să facă proba violenţei asupra noastră a celorlalţi.

Nu mai reţin numele şefilor de comitete care se perindaseră prin camere şi care au aplicat metode de teroare.

Într-o zi -ţin minte- cum am fost pus să stau într-un picior cu mâinile-n sus, iar după o perioadă de timp au pus pe mine haine, pături (cei reeducaţi aveau pături). Au îngrămădit pe mine un munte de lucruri, iar după ce transpiraţia începuse să curgă gârlă pe mine, m-au obligat să beau două gamele cu apă rece. Era evident că voiau să-mi provoace pneumonie. Dumnezeu, însă, a vrut altfel…

(Aurel Vișovan - Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii