vezi galerie foto (3 foto)
Pr. Mihai Lungeanu
  • Scânteiești, Galați
  • student
  • 16 ani
  • Piteşti, Jilava, Codlea, Galata, Suceava, Galaţi, Târgu Ocna, Aiud
  • 02 Septembrie 2012

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Prin toamna anului 1955, la o regrupare a deţinuţilor făcută de administraţia închisorii, în celula unde stăteam a venit un bărbat tânăr, frumos, ai cărui ochi exprimau blândeţe deosebită şi o aleasă bunătate. De statură înaltă, tânărul domn s-a apropiat şi, întinzându-mi mâna, mi-a spus că este Mihai Lungeanu, din Iaşi -   student la Medicină, în anul V, când fusese arestat prima dată, în august 1947. Era la a doua condamnare. Imediat, între noi s-a legat o prietenie dintre acelea care sunt binecuvântate cu darul de a nu se sfârşi niciodată, nici chiar dincolo de mormânt.

Mihai Lungeanu a trecut prin reeducările de la Piteşti, din care a scăpat în mod miraculos, de altfel acesta fiind momentul crucial care i-a schimbat viaţa. Mi-a spus că s-a rugat zile şi nopţi promiţând Mântuitorului că, dacă îl va scoate din acel Infern, toată viaţa şi-o va aşterne la picioarele Lui, în sensul că se va preoţi sau va merge la o mânăstire pentru a se călugări. Ruga i-a fost ascultată şi, pe considerentul că era bolnav de TBC pulmonar, a părăsit definitiv Piteştiul.

După eliberare, ajuns acasă, i-a spus tatălui său, care era preot la Biserica "Buna Vestire" din Iaşi, că va abandona Medicina şi va intra în mânăstire sau va urma Teologia. După ce a meditat câteva clipe, surprins de hotărâre, i-a spus că îl înţelege ca preot, dar nu şi ca tată. Hotărârea lui Mihai însă a fost definitivă. [...]

Cât am stat în celulă cu Mihai Lungeanu, se plimba încet şi continuu, căutând să reţină anumite pasaje din nişte file împăturite pe care le strângea în pumni. Prin nu ştiu ce minune, căpătase un capitol din Noul Testament. Zile, săptămâni şi chiar luni la rând, Mihai a reuşit să memoreze Noul Testament. Îl priveam năucit şi l-am comparat cu Sorel din romanul "Roşu şi negru" de Stendhal. Citisem de multă vreme cartea şi, în sinea mea, eram convins că sunt exagerări, dar de această dată aveam în faţă un nou Sorel, pe Mihai Lungeanu, tânărul care a învăţat în temniţa comunistă Teologia prin alfabetul Morse.

Pe secţia a II-a, la bolnavi cronici, am fost din nou împreună cu Mihai.

Nu ştiu de ce, dar nu cred că a fost o simplă întâmplare când, încă o dată de-a lungul osândei pe care am executat-o, pe 13 ianuarie 1963 l-am reîntâlnit pe Mihai. Cei izolaţi în Celular, care refuzasem categoric reeducarea, am fost mutaţi în Zarcă. În curte, gardianul care ne escorta a strigat:

- Ascultă, bă, la mine şi ia pe cinci!

Atunci am simţit în dreapta mea un cot, care parcă mă înghiontea. Când am întors capul, lângă mine era Mihai:

- Grigore, deşi n-am fost împreună în ultimul timp, eram sigur că ne vom găsi în Zarcă, pe aceeaşi poziţie.

Ajunşi în faţa uşii, pentru că nu puteam intra cinci odată, gardianul ne-a spus să intrăm câte doi. De mână cu Mihai, am pătruns în Zarcă şi odată cu noi, în dreapta şi în stânga noastră, parcă cineva ne-ar fi condus paşii.

Şi, deşi nu am fost în aceeaşi celulă, soarta a făcut să ne mai întâlnim o dată când greul era atât de mare, încât îmbrăca haina disperării.

Stors şi sfârşit de boală şi de multele izolări severe făcute - numai în acea perioadă executasem 65 zile ca pedeapsă - zăceam pe un pat unde îmi aşteptam, mai conştient ca oricând, sfârşitul. Mihai, care mă veghea atât cât putea pentru a nu fi observat de gardian, după mai multe ocolişuri, m-a întrebat:

- Grigore, care ar fi ultima ta dorinţă?

- Mihai, i-am răspuns. Aş vrea să fiu scos afară şi aruncat pe iarbă în curte, să mor cu ochii la cer...

Au trecut de atunci peste 30 de ani şi  Dumnezeu a vrut ca amândoi să ieşim din temniţă. În libertate, Mihai s-a întors la Iaşi, iar eu am plecat departe de ţară, în exil.

*

Pe locul numit Râpa Robilor din Aiud, s-a înălţat un maiestuos mausoleu, sfinţit de Înălţarea Sfintei Cruci, rămânând ca în fiecare an, pe 14 septembrie, să se facă pomenire pentru cei de sub glie. În afara unui mare sobor de preoţi, la sfinţire au fost prezenţi foştii deţinuţi politici care mai erau în viaţă, precum şi dintre rudele acestora.

Pentru a participa la eveniment, am trecut Atlanticul şi mă aflam din nou în Aiud, dar nu între zidurile temniţei, ci afară, ca să iau parte la slujba de pomenire. De mine s-au apropiat un domn şi o doamnă, care nu putea fi decât soţia acestuia.

- Iată, Grigore, ne întâlnim din nou în Aiud, dar de această dată liberi, în afara zidurilor. Îţi mai aminteşti?

- Mihai!...

Ne-am pomenit unul în braţele celuilalt plângând, poate de bucurie, poate de amarul pe care amândoi l-am îndurat iar din cauza emoţiilor care ne-au copleşit nu mai auzeam decât "Frate!", "Frate!"...

Am ajuns la convingerea că o dorinţă, oricât de  mare ar fi, are un timp anume pentru realizarea ei, iar părintele Mihai a confirmat cu prisosinţă acest lucru. Cu o perseverenţă rar întâlnită şi, în acelaşi timp, cu foarte multe piedici, Mihai a fost uns diacon, rămânând astfel multă vreme în slujba bisericii. Abia la vârsta de 74 de ani, visul lui s-a realizat, devenind preot din vrerea şi mila Lui Dumnezeu, şi nu unul obişnuit, ci de o tulburătoare trăire religioasă, cu mult har şi cu o nesfârşită iubire de oameni.

Binecuvintează, părinte Mihai!

(Grigore Caraza, Aiud însângerat, ediție îngrijită de Adrian Alui Gheorghe, ediția a V-a, Editura Tipo Moldova, Iași, 2013, pp. 273-276)

Comments   
  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#1 Cristina » 25-05-2012 05:30

Vă mulţumesc din suflet pentru aceste pagini cutremurătoare de credinţă şi istorie naţională.
Mărturiile ororilor care s-au petrecut între zidurile închisorilor comuniste sunt sfâşietoare(am citit multe dintre ele cu lacrimi în ochi şi nu mă puteam opri din rugăciune),dar atât de necesare!
Mi-aş dori să ajungă aceste pagini de credinţă şi istorie în fiecare sală de clasă din România, în fiecare casă de român (şi nu numai) şi mai ales în inima fiecărui român.
Cinste acestori martiri ai lui Hristos şi ai neamului care sunt pentru noi lumina demnă de urmat.
Doamne ajută!

Cristina

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#2 Administrator » 25-05-2012 11:06

Doamne ajută, Cristina!
Într-adevăr, aceste mărturii sunt copleșitoare și nu de puține ori am plâns și noi. E și normal să fie așa, pentru că istoria aceasta pe care o citim este una pe care martirii noștri au trăit-o în lacrimi. Identificându-n e cu ei, cu durerea lor, cu dramele lor, nu facem decât să pregustăm picături din oceanul lor de suferință. Însă doar așa ne înfrățim cu ei în duh.
Mulțumim și noi pentru cuvintele frumoase!

Administrator

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#3 Costi » 04-09-2012 15:06

Pentru cei care nu știu, părintele Lungeanu a murit duminică, 2 septembrie 2012. Este depus la Biserica Buna Vestire în Iași. Înmormântarea este joi la ora 10.

Costi

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#4 S.B. » 04-09-2012 22:30

Îmi pare atât de rău că printre noi nu mai este părintele Lungeanu, un om atât de simplu, de bun, blând, mereu cu un surâs pe buze, ce emana o căldură sufletească în ciuda tuturor chinurilor la care a fost supus atâția ani!

Dumnezeu să-l odihneasca în pace!

S.B.

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#5 Elena » 07-09-2012 12:34

Doamne ajută. Are cineva imagini sau poze, chiar și mai multe informații despre înmormântarea părintelui Mihail Lungeanu? La ce oră a murit și alte detalii. Sunt din București și nu am ajuns la Iași în perioada aceasta. Dacă cineva ar putea să-mi lase mai multe informații îl rog să folosească și adresa aceasta de mail: . Menționez că ce este online am citit deja. Mulțumesc.

Elena

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii