Suferința părintelui Mihai Mitocaru pentru fiul său întemnițat
În curtea închisorii din Piatra Neamţ, în partea dreaptă erau situate birourile, iar în partea stângă se deschidea un lung coridor cu celule. În prima, vieţuiau 4 sau 5 femei, deţinute de drept comun, care lucrau la bucătărie, iar în următoarea stăteam eu, Pamfil Sălăgeanu şi Mihai, băiatul cel mai mic al preotului Mitocaru. Copilul preotului, în vârstă de vreo 10 ani, a fost luat de pe stradă odată cu arestarea tatălui şi a fratelui său, fiind îmbrăcat doar cu cămaşă, pantaloni scurţi şi sandale în picioare. Pe 8 noiembrie, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, gardianul a deschis uşa de la […]