Miracolul
M-au internat la infirmerie cu temperatură de 40 de grade. Am aflat mai târziu că doctorii mi-au prezis că acolo îmi este sfârşitul.
Eram , nu galben, ci verde la culoare. Îmi aduc aminte cum cei doi doctori deţinuţi mă vegheau în timpul nopţii.
Ştiam că-i Sătămâna Mare 1952. În culmea disperării, am strigat în gând către Dumnezeu să-mi ajute. Am avut impresia că strigătul meu din gând a străbătut genunea până la marginea universului… Cum era în timpul nopţii, în febră mare (de obicei hepatita nu se face cu febră) am strania impresie că deasupra uşii de la intrare a apărut o cruce în flăcări care ardea cum ardeam şi eu.
Brusc -miraculos de brusc- simt că pot rosti “Tatãl nostru” ( am relatat că nu puteam să-mi fac rugăciunea încă de la Piteşti ).
Am simţit cum mi se deschide sufletul şi un val de bucurie, de sfântă bucurie, mă învăluie.
M-am ridicat brusc din pat simţind, nu numai că sunt vindecat, dar simţindu-mă puternic, chiar foarte puternic. Doctorii au rămas nedumeriți:
-Vezi ce faci, Vişovane!
-Mă simt bine. Nu mai am nimic.
I-am mirat pe toţi cei din salon care s-au trezit auzindu-mi mişcarea şi atenţionările doctorilor.
Am simțit că nu mi-e frică nici de Ţurcanu, nici de reeducare. Tot Piteştiul şi Gherla căzuseră -parcă- la picioarele mele. Aşteptam cu nerăbdare să se facă ziuă…
Când -în sfârşit- s-a luminat de zi, eu, bolnavul până cu câteva ore înainte ţintuit la pat de febră şi de boală, am alergat într-un suflet să-l găsesc pe Vasile Boaru.
L-am găsit. Gâfâind de fugă, de jenă, dar şi de bucuria revenirii, i-am cerut iertare şi i-am explicat pe scurt, cum zdrobit fiind încă din Piteşti, l-am turnat comitetului de reeducaţi despre faptul că el, Boaru, a promis că-mi va anunţa familia că trăiesc.
Nu ştiu ce a simţit Vasile Boaru şi cât de mult s-a speriat.
Nu reţin să-mi fi spus ceva, pentru că eu, cuprins de imensa bucurie a revenirii, alergam prin curte (eu, atât de bolnavul cu câteva ore mai înainte), ca să-mi anunţ prietenii de ceea ce simţeam.
Putea să-mi apară acum Ţurcanu cu toţi torţionarii lui, că i-aş fi scuipat în ochi.
Considerând că respectivul reeducat, căruia i-am spus ce am discutat cu Boaru, a anunţat administraţia, aşteptam fără teamă să fiu dus la anchetă, să fiu confruntat cu Boaru, căruia i-am spus să nege , că şi eu voi nega.
Dar n-am fost dus la nici o anchetă.
(Aurel Vișovan – Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?)