Mircea Mârza, martirul iubitor de orfani
Mircea Mârza era un flăcău din Sibiu. Fiul generalului în retragere Mârza și (se zice) al unei nemțoaice de viță nobilă. La data arestării tocmai absolvise liceul de marină din Constanța ca șef de promoție. Potrivit de statură, bine proporționat și frumos ca un înger. Eu cu Nelu Duca – adesea – ne opream din plimbare și privindu-l ne minunam cât de darnică a fost natura când acest flăcău s-a născut pe lume. Natura da, a fost darnică dar, după cum se va vedea nu și ursitorile…
Tot ce avea împărțea cu Nelu Hornea, un flăcău foarte sărac, orfan de ambii părinți și crescut la „casa copilului”. Mârza la adoptat pe acesta și-l învăța limbile străine. Germana și franceza pe care le știa din familie. Erau de aceeași vârstă.
Cu primele loturi care au plecat la canalul Dunăre-Marea Neagră, a plecat și Mârza Mircea (în toamna anului 1950). Și la canal s-a împrietenit mai mult cu Nelu Man care era orfan de mamă… De câte ori mama lui Mârza Mircea venea la vorbitor, aranjau așa fel ca Mircea să fie însoțit și de Nelu Man spre a simți și el căldura iubirii de mamă.
Mircea avea o condamnare mică. După ce i-a expirat pedeapsa lucra la o dragă plutitoare acționată de curent electric. S-a întâmplat într-una din zile ca instalația să facă o pană de curent. N-a avut răbdare să aștepte până la venirea electricianului de întreținere ca să execute reparația, ci a plecat să o repare chiar dânsul. Ceasul a fost rău și soarta deopotrivă, i-au îndrumat pașii căci acolo i-a fost dat să-i fie sfârșitul. Încercând să repare, a fost electrocutat și azvârlit cât colo.
Martorii oculari spun că vreo patru ore s-a zvârcolit bietul Mircea în ghearele morții până când inima a încetat să mai bată. Nu i s-a permis nimănui să-i sară în ajutor. La Capul Midia pe vremea aceea era interzisă orice salvare, orice urmă de ajutor. La poarta de la intrarea în lagăr stăteau aliniate o mulțime de coșciuge negeluite. Caralii le spuneau celor care intrau pe poartă: „De aici numai împachetați în aceste ambalaje veți ieși”.
Camarazii lui l-au plâns în tăcere.
(Gheorghe Andreica – Târgșorul nou. Închisoarea minorilor 1948-1950, Editura Printeuro, Ploiești, 2000, pp. 100-101)