Mircea Vulcănescu, „o figură luminoasă”
Printre cei care se dăruiau muncii de difuzare a cunoștințelor lor, mi s-a întipărit în minte și în inimă figura luminoasă a lui Mircea Vulcănescu. Părea o enciclopedie ambulantă, avea cunoștințe vaste într-o multitudine de domenii și le reda cu mult talent, însoțindu-le, în chipul cel mai atrăgător, cu tot felul de amintiri personale și anecdote, dintre care unele mi-au rămas până azi în memorie.
Mă legasem mult de el și prin faptul că soția lui îmi fusese profesoară de franceză la liceu și mă ruga adesea să-i povestesc amintiri despre ea, din timpul liceului. El, ca un adevărat dascăl de școală veche, se preocupa mult și de aspectele morale ale conviețuirii noastre în temniță, chiar compusese un fel de cod de comportare al deținuților vizând atât raporturile cu administrația, cât și raporturile dintre noi.
De altfel, acest cod n-a fost pentru el un simplu exercițiu mental, căci Vulcănescu l-a trăit cu toată ființa lui, murind după câțiva ani, la Jilava1, într-o cameră umedă de pedeapsă, după ce și-a dat hainele de pe el pentru salvarea altuia2 pe care îl considera într-o situație mai grea ca a lui.
(Ion Diaconescu, Temnița, destinul generației noastre, Editura Nemira, București, 1998, p. 54)
1. Mircea Vulcănescu avea să moară la Aiud, pe 29 octombrie 1952, nu la Jilava.
2. Motivul pentru care Mircea Vulcănescu a murit, a fost ”miocardită şi pleurezie dublă T.B.C.”. T.B.C-ul netratat i-a fost fatal și l-a contactat pentru că s-a făcut el însuși haină pentru salvarea unui tânăr, în timp ce era pedepsit cu izolarea în hrubele Jilavei. Filosoful s-a așezat pe cimentul ud și rece pentru a-l ține pe pieptul său pe tânărul care se afla într-o stare gravă, dar după acest gest sublim Mircea Vulcănescu s-a îmbolnăvit la plămâni iar administrația închisorii a avut ”grijă” să-l extermine prin neacordarea niciunei asistențe medicale.