Momentul jetfelor supreme a început prin moartea în accident a unui perforator: părintele Teodor Codilă
Momentul jetfelor supreme a început prin moartea în accident a unui perforator: părintele Teodor Codilă din Bihor, care lucra în abatajul orizontului 12 est. Îi slăbise vederea și a rugat să fie schimbat din funcția de perforator. A și fost schimbat, dar numai temporar. La insistențele căpitanului Petrescu, noul inspector din partea deținuților, care-l reprezenta pe ofițerul politic pentru ambele orizonturi, părintele a primit un nou loc de lucru, ca perforator, având ca ajutor pe Constantin Pantelimonescu din București. Acesta mi-a relatat recent cum s-au petrecut evenimentele. Cu vederea slăbită, părintele nu și-a asigurat cum trebuia locul de muncă. Punând perforatorul în funcție, s-a pomenit cu o grămadă de lespezi căzându-i peste trupul firav. Rănit grav, a murit curând în infirmeria coloniei. Colonia s-a întristat. Preoții au vegheat continuu la căpătâiul lui, rostind rugăciuni. A fost înmormântat de gardieni în cimitirul Baia-Sprie.
(Nicolae Goga – Triunghiul morții. Amintiri din Baia-Sprie 1950-1952, Ed. Marineasa, Timișoara, 1995, pp. 71-72)