N-am întâlnit fiinţă mai uşoară, mai discretă și care să nu se plângă niciodată de nimic

L-am cunoscut pe Părintele Iustin Pârvu în penitenciarul Aiudului, în jurul anului 1956. Poate părintele ar putea spune ceva mai mult despre acea perioadă, dar mă îndoiesc că ar face-o și asta pentru că a ales definitiv calea mărturisirii întru Hristos. Într-o perioadă (nu-mi amintesc cât timp) am stat într-o celulă patru persoane: părintele Iustin Pârvu, moș Cocâlnău (din Iași), Vasile Pătrașcu (astăzi preot; pe atunci student la Academia Comercială) și eu.

Ceea ce m-a impresionat mult la părintele Iustin trecea neobservat, exact cum ne-a spus Mântuitorul și cum făcea El, după fiecare minune, strecurându-se prin mulțime fără a face vâlvă. N-am întâlnit fiinţă mai uşoară, mai discretă, care nu se plângea de nimic, care primea cu bucurie, trecea cu sufletul uşor peste orice ispită. Ajuta pe cineva? Numai beneficiarul ajutorului și Dumnezeu știau…! Exemplul personal a fost multora model în mijlocul suferinţelor, în mijlocul încercărilor.

(Pr. Mihail Lungeanu – Cu părintele Iustin Pârvu despre moarte, jertfă și iubire, ediție îngrijită de Adrian Alui Gheorghe, Ed. Conta, Piatra-Neamț, 2006, p. 32)