Neclarități despre botezul pastorului Wurmbrand
Îmi rămâne nu îndestul de clarificată problema pastorului luteran Richard Wurmbrand. Acum, după ce am citit cartea lui Ianolide, sunt convins că a ascuns botezul din motive numai de el ştiute. În America l-am cunoscut şi pot spune ca am fost prieteni şi chiar confidentul lui. Când avea tulburări sau îl încercau anumite duhuri, venea la mine ca la un confesor.
Avea o mare simpatie pentru Ortodoxie şi o pietate deosebită pentru Maica Domnului. Îmi spunea: “Sunt surprins că luteranii au părăsit cultul Macii Domnului, pentru că Luther avea o mare pietate la Sfânta Fecioară. Când eram în închisoare, am văzut că toate neamurile aveau o AVE MARIA în limba lor, iar noi, evreii, care am dat-o pe Sfânta Maria lumii, nu avem. Atunci am tradus în ebraică textul şi l-am adaptat unei vechi melodii”.
L-am rugat s-o cânte pentru mine. Era o melodie stranie cu unduiri orientale şi atingătoare la inimă. Nu mi-a venit în minte să înregistrez cântarea.
Mai târziu, Wurmbrand s-a îmbolnăvit mai grav. Nu mai putea înghiţi şi era hrănit printr-un tub, direct în stomac. Era la un spital catolic. M-am dus să-l vizitez. Am stat mai scurt de vorbă. Mi-a cerut sa-l scot în curtea spitalului. Am chemat sora şi l-a pus în cărucior. Era o curte nu prea largă, avea o mică fântână arteziană şi o statuie a Sfintei Fecioare. Venisem cu maica Nina, o călugăriţă de la mânăstirea de femei din Forestville – Sfântul Paisie Velicikovski, California, care avea cu ea un reportofon. Am profitat de curte şi de statuia Maicii Domnului ca să-l rog să ne cânte, pentru înregistrare, AVE MARIA compusă de el, ca să rămână pentru posteritate. A acceptat. Soţia lui, care venise între timp, s-a opus din toate puterile, dar el a vrut să cânte şi ea a trebuit să cedeze. A plecat şi ne-a lăsat singuri. Maica Nina a pregătit reportofonul şi Wurmbrand a cântat. Avea o voce slabă, din cauza slăbiciunii generale, respiraţia îi era scurtă, melodia avea învăluiri pe o scară foarte largă şi el nu putea lua acutele decât cu greu şi cu opriri pentru respiraţie. Mi s-a părut de două ori mai stranie decât o auzisem prima dată, ceva venind din străfundurile unui neam care şi-a trădat menirea şi care făcea o penitenţă târzie pentru cea pe care Dumnezeu a ales-o să-I fie mamă. Caseta este la maica Nina. Am avut şi eu o copie, pe care am pierdut-o. O să-i cer maicii Nina o altă copie.
Am discutat mult cu Wurmbrand. Niciodată nu a negat, ci a afirmat public că a fost salvat de la moarte de legionarii din Târgu Ocna, cu medicamentele date de Gafencu. Dar nu a făcut faţă de mine nici măcar o vagă aluzie ca ar fi fost botezat la închisoare. Văzând afecţiunea lui pentru Ortodoxie, l-am întrebat odată, când era bolnav, de ce nu s-a convertit. Mi-a răspuns: “Poate că nu am fost vrednic”. Avea un fel specific de a se exprima abrupt. M-a întrebat:
– Părinte, ce limbă crezi că se vorbeşte în paradis? Vorbesc de limbă omenească, nu îngerească.
– Cred că aramaica, pe care a vorbit-o Hristos. Sau poate greaca.
– Nu, părinte. Se vorbeşte româna, că nu este o limbă mai nematematizată decât româna. Ea îţi îngăduie să exprimi orice adâncime sufletească şi orice înălţime cerească.
Poate că, în ultima clipă, Mântuitorul l-a învrednicit de botezul dorinţei.
(Pr. Gheorghe CALCIU – Prefata la Intoarcerea la Hristos de Ioan Ianolide)