Într-o vreme, am stat și cu preotul Grebenea Nicolae, de care mă despărțisem la mina Baia-Sprie. Era originar din Rășinari. Fecior de mocani, tocmai fusese hirotonisit ca preot când a luat drumul închisorilor. Era și el un veteran al Aiudului. Rămăsese cu același suflet cald. Comunicativ, plin de duh și, în același timp, bine ancorat în spiritualitatea creștină.
Timpul nu a mai avut răbdare! Doar câteva luni de ar mai fi zăbovit pe pământ, părintele Grebenea ar fi trecut cu un an peste cei o sută pe care îi avea deja contabilizați. Dar i s-a împlinit ”veleatul” și ”patriarhul” s-a strămutat să veșnicească laolaltă cu drepții. Am început această evocare cu formulările de mai sus pentru că, de fapt, ele aparțin celui pe care îl evocăm. Îmi amintesc că odată, în cumplita temniță a Aiudului, când el ne vorbea despre suferință și despre semnificațiile ei, unii dintre noi, mai tineri ”învățăcei” ai lui, l-am întrebat cu oarecare năduf: […]
S-a stins o stea! În ziua de 2 iulie 2006 adoarme întru veșnicie Părintele Nicolae Grebenea. Socotind că și-a îndeplinit misiunea aici pe pământ, Dumnezeu trimițând îngerii Lui, înalță la cer sufletul său chinuit, curmându-i durerile trupului vlăguit de plumbul cnutului a trei prigoane: carlistă, antonesciană și comunistă.
Este greu de caracterizat părintele Grebenea în câteva cuvinte. Luptător, om cu caracter istoric, scriitor cu caracter mistic, religios, părintele întruneşte toate facultăţile acestea, şi de aici vine dificultatea întocmirii cuvântului pe care sfinţia sa m-a rugat să îl aşez la începutul cărţii sale. Despre părintele Grebenea se poate vorbi mult, întrucât e un om care a trăit o viaţă de vajnic luptător, cu un crez religios, moral şi spiritual, de martir şi mărturisitor. L-am cunoscut în vremuri grele, la mănăstirea… Cavnic.
Desigur că desfăsurarea neobisnuită a lucrurilor ne tine departe unii de altii, chiar când mărturisim acelasi crez si îl slujim neodihniti, astfel încât, desi ar trebui să ne întâlnim chiar fără voie la răstimpuri apropiate, se întâmplă, totusi, să nu ne vedem deloc. Personal, însă, nu mă împac, si-mi recunosc vinovătia, cu distanta care m-a făcut să nu-mi încrucisez, de multă vreme, pasii cu ai părintelui Nicolae Grebenea.
23 de ani şi jumătate de închisoare politică, sub trei dictaturi În liniştea nopţii. Ce aş fi vrut să spun şi n-am spus. Cine a fost şi ce a făcut acest om firav luminos la faţă şi neluat de nimeni în seamă. Marginalizat, umilit, uitat, batjocorit, mutat şi trimis din loc în loc, aşa parcă printr-o lucrătură diabolică, părintele Nicolae Grebenea ştia să se bucure de fiecare clipă, de fiecare firmitură de viaţă, de fiecare lucru mărunt care pentru el valora foarte mult.
