vezi galerie foto (1 foto)
Pr. Nicolae Grebenea
"Am depășit ura, nu doresc răzbunare și îi iert pe toți cei ce m-au lovit în timpul guvernării comuniste sau înainte. De fapt nu îi iert acum, ci ei au fost iertați de mult. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate."
  • 25 Octombrie 1905
  • Rășinari, Sibiu
  • preot
  • 23 ani
  • Galaţi, Ploieşti, Aiud, Baia Sprie, Iași, Nistru, Jilava
  • 02 Iulie 2006
    • Amintiri din întuneric

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Într-o vreme, am stat și cu preotul Grebenea Nicolae, de care mă despărțisem la mina Baia-Sprie. Era originar din Rășinari. Fecior de mocani, tocmai fusese hirotonisit ca preot când a luat drumul închisorilor. Era și el un veteran al Aiudului. Rămăsese cu același suflet cald. Comunicativ, plin de duh și, în același timp, bine ancorat în spiritualitatea creștină.

Pe lângă acestea, preotul Nicolae Grebenea poseda în mod desăvârșit probleme de teologie creștin-dogmatică și mistică ortodoxă; de asemenea, patristica și viețile sfinților. Într-un cuvânt, tot ce se cade unui preot cu chemarea de a păstori suflete. Deși purta povara atâtor ani grei de detenție, în inima lui palpita speranța unor zile mai bune pentru Neam. Era un adept al ortodoxiei, proprie poporului român.

Întâmplarea face să avem în celulă încă un preot, pe Sima Valeriu, din comuna Mesteacăn, pare-mi-se, din zona Zalău. Întâlnirea dintre cei doi ne-a oferit prilejul informării asupra unor evenimente de care luasem cunoștință din presă și din izvoare indirecte. Preotul Sima Valeriu fusese greco-catolic. Am asistat la convorbirile lor, privind unificarea, sau, mai precis, revenirea la biserica mamă ortodoxă a românilor de rit greco-catolic, sau uniți cu Biserica Romei.

Preotul Sima Valeriu participase, ca preot, la solemnitatea de la Alba-Iulia, când s-a perfectat actul revenirii acestor credincioși la Biserica Ortodoxă. Părintele Grebenea i-a cerut cât mai multe amănunte (pe care celălalt le-a dat), cu privire la desfășurarea evenimentului. Am reținut că totul s-a petrecut după perfecta bună voie a participanților-delegați, din toate zonele cu credincioși aparținând acestui rit. I s-a cerut să dea astfel de amănunte, fiindcă preotul Sima, după un timp, a revenit la poziția inițială, renunțând și la harul său. S-a retras din casa Domnului, nemaislujind Altarului. De mai multe ori critica actul în sine, la care participase personal. Schimbarea, diametral opusă a preotului Sima, l-a contrariat pe părintele Nicolae Grebenea, care a început să angajeze o discuție de principiu pe această temă. Am fost prezent la expunerea unui teolog competent și român în același timp, a acestei sensibile probleme, mai ales a românilor din Transilvania, divizați confesional. El, preotul Grebenea, demonstra utilitatea unirii celor două Biserici, mai exact, revenirea tuturor la matcă – Biserica strămoșească. La replica dată de Sima Valeriu, că unirea cu Biserica din Roma a fost un mare bine pentru românii din Transilvania, fiind a grăbit culturalizarea maselor largi românești și trezirea conștiinței naționale, părintele Grebenea i-a dat răspunsul pe loc. Românii au fost dintru început ortodocși și numai conjunctura istorică i-a determinat să facă ruptura și să se alăture, în anumite privințe, cultului catolic. Acum, când trăim o altă conjunctură, se impune revenirea la matca Bisericii a tuturor românilor. A mai amintit că de-a lungul istoriei s-a încercat de mai multe ori catolicizarea noastră, dar fără succes. A fost adus încă un argument, care ne-a uimit. Era de dată recentă, argument căruia preotul Sima Valeriu nu i-a mai putut face față.

De curând, când ne aflam în celular, a venit vestea că fusese arestat un român din Transilvania. Era notoriu faptul. Fusese greco-catolic, deci unit. La îndemnul unuia sau altuia, n-a voit să revină la Biserica strămoșească, ci a preferat să treacă la romano-catolici. Locuia într-o comuna cu populație mixtă. Se afla în comuna aceea o biserică romano-catolică, frecventată de credincioșii unguri și de câțiva germani. Soția românului se ducea la acea biserică. O dată a vrut să se mărturisească și să primească sfânta împărtășanie. Preotul, ungur, știa și românește. După mărturisire, i-a dat femeii, drept canon, să se roage lui Dumnezeu pentru unirea Ardealului cu Patria mumă, respectiv cu Ungaria. Românca a tresărit și i-a dat următorul răspuns: „Păi, părinte, eu sunt româncă și Ardealul nostru este unit cu Patria mea!”. Văzându-se descoperit, preotul ungur i-a dat a înțelege româncii că așa a vrut să-i spună. Din momentul acela, ea n-a mai trecut pragul bisericii unde se slujea în maghiară. La fel și soțul ei care, mai târziu, intrând în închisoare, povestise toată pățania soției. Auzind-o, preotul Valeriu Sima a făcut fețe-fețe.

Problema, destul de delicată, de natură confesională, a românilor din Transilvania, a dat loc multor discuții prin celule. Părintele Grebenea, ardelean și el, a fost un om care știa să argumenteze temeinic punctul de vedere sănătos în disputa iscată între oameni. A dovedit a fi om și preot în același timp, net superior altora.

(Nicu Păun - Muntele suferinței, Editura Institutul European, București, 1997, pp. 270-272)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii