Nicolae Purcărea – un băiat bun la suflet, gata oricând să facă bine celor din jur

În ziua de 29 mai 1956, când urma să fiu pus în libertate, cu bagajul făcut, așteptam să fiu scos din cameră. Îmi luasem, în prealabil, rămas bun de la cei de care mă despărțeam. Într-adevăr, după deschidere, a venit șeful secției și m-a scos din cameră, conducându-mă într-o încăpere din apropierea porții, unde l-am găsit pe Nicolae Purcărea, cu care stătusem înainte în aceeași cameră. Era student la Academia comercială din Brașov, un băiat tăcut și foarte serios, bun la suflet, gata oricând să facă bine celor din jur, participând la necazurile tuturor. M-am bucurat mult că am avut norocul să mă eliberez odată cu el.

(Aristide Lefa – Fericiți cei ce plâng, Editura Eminescu, București, 1998. p. 148)