vezi galerie foto (12 foto)
Pr. Nicolae Steinhardt
"Hristos nu s-a urcat întâmplător pe cruce: curajul îndurării unor suferinţe cumplite a fost singura cale prin care a putut arăta că s-a făcut om cu adevărat, în întregime; prin care şi-a putut dovedi buna-credinţă."
  • 29 Iulie 1912
  • Pantelimon, București
  • juristconsult
  • 6 ani
  • Jilava, Gherla, Aiud
  • 30 Martie 1989
  • Mănăstirea Rohia, Maramureș
    • Amintiri despre Nicolae Steinhardt, crestomație
    • Cartea împărtășirii
    • Drumul către isihie
    • Dumnezeu în care spui că nu crezi
    • Ispita lecturii
    • Monahul de la Rohia - Nicolae Steinhardt răspunde la 365 de întrebări
    • În genul... tinerilor
    • Nicu Steinhardt în dosarele Securității (1959-1989)
    • Articole burgheze
    • Dăruind vei dobândi
    • Jurnalul fericirii
    • Primejdia mărturisirii. Convorbirile dela Rohia
    • Escale în timp și spațiu
    • Între viață și cărți
    • Critică la persoana întâi
    • Dimensiunea creștină a operei lui Nicolae Steinhardt
    • Eseu despre o concepție catolică asupra iudaismului. Iluzii și realități evreiești
    • Incertitudini literare
    • Monologul polifonic
    • N. Steinhardt în evocări
    • Prin alții către sine. Eseuri vechi și noi
    • Călătoria unui fiu risipitor. Eseu romanțat asupra neizbânzii
    • Părintele Nicolae Steinhardt și fascinația credinței

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

După masivele plecări din aprilie (mai ales bolnavi, foarte mulţi pe targă, i-am zărit prin interstiţiile scândurilor de la camera 35) a urmat citirea de către comandantul închisorii a decretului general de graţiere, la 17 iunie. Pentru prima oară se vorbeşte despre ”deţinuţi politici”. Până acum: ”Ce faaace? Deţinuţi politici? Nu zău, mă? Voi sunteţi infractori împotriva securităţii statului, asta sunteţi.”

Urmează ca la data de 23 august să „nu mai existe practic nici un deţinut politic". Despre graţiere ştiusem cu o zi mai înainte, prin morse. Dar acel „practic" mi s-a părut suspect. Poate că n-a fost luat cuvântul în sensul lui corect care e ”defapt”, ”concret” - ci în sensul răspândit, dar neexact, de ”situaţie generală în care cazurile excepţionale fiind foarte rare nu contează”.

Gardienii - acum sunt mai vorbăreţi, ba fac şi aluzii la ”ce să-i faci, aşa a fost, să nu plecaţi cu supărare” - îmi spun că măsura are un caracter absolut. Cu toate acestea, după seria de plecări de la sfârşitul lui iunie, văzând că nu fac încă parte nici din seria care a început să fie liberată la 25 iulie, cunosc o stare ilogică de nerăbdare şi anxietate. E stupid, nu mă pot reţine, dar iau aminte că-mi pare rău să fi fost urgisit printre ultimii.

Aveam să fiu într-adevăr liberat în chiar ultima zi: numele meu începe cu litera S, n-aveam pile de nici un fel, nu eram bolnav incurabil, fusesem ”nesincer cu ancheta”, nu figuram pe listele de turnători (”au colaborat cu organele de administraţie”) şi nu mă număram printre reeducaţi. Dar evenimentul liberării se apropie şi poate avea loc din clipă-n clipă. În mica celulă de la Zarcă, singur, îngenunchez şi fac un bilanţ. Am intrat în închisoare orb (cu vagi străfulgerări de lumină, dar nu asupra realităţii, ci interioare, străfulgerări autogene ale beznei, care despică întunericul fără a-l risipi) şi ies cu ochii deschişi;

- am intrat răsfăţat, răzgâiat, ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose; am intrat nemulţumit, ies cunoscând fericirea;

- am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri, ies nepăsător; soarele şi viaţa îmi spuneau puţin, acum ştiu să gust felioara de pâine cât de mică; ies admirând mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul;

- ies împăcat: cu cei cărora le-am greşit, cu prietenii şi duşmanii mei, ba şi cu mine însumi.

Stau deci în genunchi şi mulţumesc lui Hristos Dumnezeu şi-I făgăduiesc să fac tot ce voi putea spre a mă purta de-acum încolo ca un domn rece în faţa tuturor adversităţilor, piedicilor, zădărârilor; numai vesel, mereu recunoscător pentru orice bucurie, orice vorbuliţă bună care nu va fi blestem sau înjurătură; şi voiesc mai bine moartea decât să fac păcate strigătoare la cer.

(Pr. Nicolae Steinhardt - Jurnalul fericirii, Editura Polirom, Iași, 2008, pp. )

Comments   
  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#1 Ortodox nevrednic » 26-12-2015 11:56

Poporul evreu ni l-a dat pe Isus Christos , apoi ne-a dat un sfant ! Asta dupa ce i-am prigonit si ucis pe evrei , i-am deportat in Transnistria unde i-am ucis ! I-am aruncat in gropi comune ca pe gunoaie ! Nenorocirea este, ca nu constientizam mare lucru despre faptele noastre nici acuma ! Avem destui antisemiti care n-au cultura si educatie dar au capatata inspirata aceasta aceasta ura irationala A5

Ortodox nevrednic

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#2 Dan » 06-01-2016 14:30

Doamne ajută și la mulți ani cu folos domnule „Ortodox nevrednic”!

Nu înțeleg de unde și până unde se justifică afirmațiile generalizatoare că „i-am prigonit și ucis pe evrei” și că „i-am deportat în Transnistria unde i-am ucis” iar apoi „i-am aruncat în gropi comune”, toate acestea fiind „faptele noastre”.

În numele cui vorbiți la plural? În numele poporului român? Dacă da, atunci comiteți un imens sacrilegiu, incriminând in corpore un popor întreg pentru culpe individuale! Acele crime împotriva umanității de care vorbiți, și care au fost instrumentate inclusiv împotriva țiganilor și a altor etnii, nu doar a evreilor, au autori concreți, cu persoane identificate! deja și trase la răspundere penală sau persoane necunoscute încă.
Însă în niciun caz o crimă sau un genocid nu se poate atribui unui popor întreg, cu atât mai puțin urmașilor de atunci.
Altfel, prin acest tip de generalizare nu faceți decât să extindeți vinovății imaginare asupra unui neam întreg, exact cum au făcut și comuniștii prin „culpa colectivă”.

Sau, dacă este să aplicăm aceeași logică defectuasă ca cea înaintată de dumneavoastră, înseamnă că poporul evreu este autorul moral al comunismului și deci „este” un popor de criminali, responsabil de cel mai mare genocid din istoria umanității. Ceea ce desigur că este fals. Generalizările sunt întotdeauna păguboase, indiferent de domeniul în care sunt ridicate. Nu poporul evreu este de vină pentru un Marx ori un Nicolschi sau o Ana Pauker ci exclusiv cei în cauză sunt responsabili pentru ideile și faptele lor, chiar dacă comunismul s-a instalat cu susținerea multor evrei, mai ales la noi în țară! (www.cunoastelumea.ro/.../
romaniabreakingnews.ro/.../).

Prin urmare, nu avem ce să conștientizăm despre „faptele noastre”, decât la modul individual. Că doar toate acele crime împotriva evreilor și țiganilor nu s-au făcut în numele poporului român iar poporul de atunci nu a strigat „sângele lor asupra noastră și asupra copiilor noștri”.

Vă invit la moderație.

Dan

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii