vezi galerie foto (12 foto)
Pr. Nicolae Steinhardt
"Cred aşa: că dacă din închisoare pleci şi de pe urma suferinţei te alegi cu dorinţe de răzbunare şi cu sentimente de acreală, închisoarea şi suferinţele au fost de haram. Iar dacă rezultatul e un complex de linişte şi înţelegere şi de scârbă faţă de orice silnicie şi şmecherie, înseamnă că suferinţele şi închisoarea au fost spre folos şi ţin de căile nepătrunse pe care-i place Domnului a umbla."
  • 29 Iulie 1912
  • Pantelimon, București
  • juristconsult
  • 6 ani
  • Jilava, Gherla, Aiud
  • 30 Martie 1989
  • Mănăstirea Rohia, Maramureș
    • Amintiri despre Nicolae Steinhardt, crestomație
    • Cartea împărtășirii
    • Drumul către isihie
    • Dumnezeu în care spui că nu crezi
    • Ispita lecturii
    • Monahul de la Rohia - Nicolae Steinhardt răspunde la 365 de întrebări
    • În genul... tinerilor
    • Nicu Steinhardt în dosarele Securității (1959-1989)
    • Articole burgheze
    • Dăruind vei dobândi
    • Jurnalul fericirii
    • Primejdia mărturisirii. Convorbirile dela Rohia
    • Escale în timp și spațiu
    • Între viață și cărți
    • Critică la persoana întâi
    • Dimensiunea creștină a operei lui Nicolae Steinhardt
    • Eseu despre o concepție catolică asupra iudaismului. Iluzii și realități evreiești
    • Incertitudini literare
    • Monologul polifonic
    • N. Steinhardt în evocări
    • Prin alții către sine. Eseuri vechi și noi
    • Călătoria unui fiu risipitor. Eseu romanțat asupra neizbânzii
    • Părintele Nicolae Steinhardt și fascinația credinței

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Era catre sfîrsitul lunii februarie 1960, cînd deja avusese loc procesul meu la Tribunalul Militar Bucuresti si ma alesesem cu condamnarea de 7 ani. Înca nu mi se comunicase sentinta.

În plina noapte, cu ochii legati, un numar de detinuti sîntem transportati în duba de la securitatea de pe Uranus la închisoarea Jilava.

Momentul primirii si trecerea pe poarta era important.

Iata-ma si pe mine intrat la rînd pe poarta principala, pe unde am fericirea sa trec a doua oara (în închisoare). Prima oara fusese în anul 1949, iar acum eram la închisoarea Jilava.

Dupa zanganiturile de arme ale soldatilor de paza si figurile încruntate, dupa înjuraturi si lovituri, urma dezechiparea si perchezitia amanuntita. Apoi eram condusi la celula, în picioarele goale, pe zapada, avînd pe noi numai indispensabilii.

Sînt condus de un gardian pe un culoar întunecos si strîmt. Gardianul deschide o usa si ma invita înauntru. Acolo la început  mi s-a parut ca e o celula goala dar printre paturi am observat o fiinta umana în haina vargata, ce se bucura ca nu va mai fi singur.

Nu trece mult si efectivul de detinuti din celula noastra începe sa creasca de la zi la zi. Toate paturile sînt ocupate. Eu ma aflam cu patul la etaj caci erau paturi suspendate.

În plina noapte între detinutii intrati observ pe unul ca ramasese fara pat si îi fac semn. Zic: “Urcati-va aici la mine!” Persoana respectiva, necunoscuta, s–a bucurat ca îi da cineva atentie si ca este primit în pat sa se odihneasca. Mi-a multumit: “Mii de multumiri, cu multa afectiune!”, zice dumnealui.

Dupa ce ne-am cunoscut mai bine s-a creat între noi o buna prietenie si am putut sa-l cunosc si dupa nume. Era domnul Nicolae Steinhardt, un om respectuos si cu bune maniere. Facea parte din grupul de scriitori din Bucuresti printre care era domnul Constantin Noica, Alexandru Paleologu, Sergiu Al. George, etc. Dintre acestia numai el era evreu.

În celulele prin care ne-am perindat, dintre cei încarcerati erau preoti de diferite confesiuni, romano-catolici, preoti ortodocsi, pastori calvini, evanghelisti, unitarieni, baptisti, adventisti, Martori ai lui Iehova. Însa de nici unul dintre acestia nu s-a atasat asa de mult.

Fara primejdia de a ma lauda trebuie sa spun ca acolo, pe cît mi-a ajutat harul lui Dumnezeu, îi mai ajutam pe detinutii bolnavi, le faceam masaje, cîte o frectie, ma aflam la capatîiul lor. Pe cel ce nu putea sa se poarte îl serveam la pat cu mîncarea pe care o primeam.

Dealtfel, pe unde am fost – fie în coloniile de munca, fie în închisorile în care am stat – eu eram preotul garnizoanei

La dorinta lui, fara zabava i-am administrat botezul cu formula rostita:

“Se boteaza robul lui Dumnezeu Nicolae în numele Tatalui – Amin, si al Fiului – Amin, si al Sfîntului Duh – Amin”.

Curînd dupa botez, la 11 martie 1961, ne-am despartit si nu ne-am mai întîlnit decît în anul 1964, anul eliberarii noastre, la penitenciarul Gherla.

Doream sa ne întîlnim si în alte conditii.

Eram la Manastirea Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Husi, unde mi-a facut o vizita si unde ar fi dorit sa ramîna. Însa n-am gasit întelegerea din partea chiriarhului.

L-am îndrumat sa mearga la I. P. S. Teofil si P. S. Justinian de la Cluj.

Astfel, prin recomandarea mea, domnul Nicolae Steinhardt a fost primit la Manastirea Rohia unde si-a gasit rostul de carturar si scriitor, ocupîndu-se si de biblioteca mînastirii, tinînd legatura cu Asociatia Scriitorilor si cu Academia Româna si în special cu scriitorul Ioan Alexandru, om de suflet si gîndire crestineasca. Un moment important a fost ultima mea întîlnire cu dumnealui, în penultima zi a suferintei sale, la 29 martie 1989, înainte de a-si da obstescul sfîrsit în spitalul de la Baia Mare.

Iata acum cîteva gînduri de confesiune intima:

Îmi spune dumnealui: “Draga parinte, gîndul meu îmi spune ca Dumnezeu nu m-a iertat de pacatele ce le-am savîrsit în tinerete, în viata. si merg sa ma înfatisez în fata Dreptului Judecator si voi fi osîndit aspru pentru toate nelegiuirile mele”

Am cautat sa-l linistesc si totodata sa-l conving ca aceste gînduri sinistre de disperare sînt soapta diavolului: “Dumnezeu te-a iertat atunci cînd ti–ai marturisit pacatele si ai primit botezul, caci prin botez se spala pacatul original si toate pacatele personale. Cînd te-ai marturisit si ai luat hotarîrea sa te îndrepti si te-ai îndreptat, Dumnezeu ti-a iertat pacatele prin dezlegarea ce o da duhovnicul în numele Sfintei Treimi. Intrat în monahism ai facut înca un alt act de pocainta. Te-ai lepadat de duhul lumesc si te-ai hranit cu hrana duhovniceasca si ai trait viata de evlavie în fratie si dragoste si cu suflet blajin. De ce mai puneti la îndoiala ca Bunul Dumnezeu nu v-a iertat? Nu mai ascultati soapta satanei! Caci “cei ce se tem de Domnul se aseamana muntelui celui sfînt si nu se tem nicidecum de bîntuirile lui veliar.”

(Pr. Mina Dobzeu)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii