vezi galerie foto (12 foto)
Pr. Nicolae Steinhardt
"Hristos nu s-a urcat întâmplător pe cruce: curajul îndurării unor suferinţe cumplite a fost singura cale prin care a putut arăta că s-a făcut om cu adevărat, în întregime; prin care şi-a putut dovedi buna-credinţă."
  • 29 Iulie 1912
  • Pantelimon, București
  • juristconsult
  • 6 ani
  • Jilava, Gherla, Aiud
  • 30 Martie 1989
  • Mănăstirea Rohia, Maramureș
    • Amintiri despre Nicolae Steinhardt, crestomație
    • Cartea împărtășirii
    • Drumul către isihie
    • Dumnezeu în care spui că nu crezi
    • Ispita lecturii
    • Monahul de la Rohia - Nicolae Steinhardt răspunde la 365 de întrebări
    • În genul... tinerilor
    • Nicu Steinhardt în dosarele Securității (1959-1989)
    • Articole burgheze
    • Dăruind vei dobândi
    • Jurnalul fericirii
    • Primejdia mărturisirii. Convorbirile dela Rohia
    • Escale în timp și spațiu
    • Între viață și cărți
    • Critică la persoana întâi
    • Dimensiunea creștină a operei lui Nicolae Steinhardt
    • Eseu despre o concepție catolică asupra iudaismului. Iluzii și realități evreiești
    • Incertitudini literare
    • Monologul polifonic
    • N. Steinhardt în evocări
    • Prin alții către sine. Eseuri vechi și noi
    • Călătoria unui fiu risipitor. Eseu romanțat asupra neizbânzii
    • Părintele Nicolae Steinhardt și fascinația credinței

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Duba ne-a adus, mergând încet şi hurducăind, de la Malmaison la Jilava, înainte de prânz. Coborâm: Fortul 13. Primirea ne-o face locotenentul Ştefan, figură de primat, facies de antropoid, gesturi şi căutătură de sergent de colonie penitenciară într-un film negru. Îi face multă plăcere, îşi joacă rolul cu încetinitorul, cum şi-ar fila îndelung cărţile un cartofor.

Petrecem restul zilei într-o celulă de carantină, mică, neînchipuit de murdară, tinetele nedeşertate. Seara suntem transferaţi la şerpărie, vastă peşteră, sinistră, împuţită, care deşi luminată electric păstrează o seamă de unghere întunecoase.Totul - ca de atâtea ori în atâtea locuri penitenciare, dar acum e primul contact - se arată în aşa măsură de lugubru şi apăsător încât nu pare a fi real. Încântătoare e prezenţa doctorului Voiculescu, foarte îmbătrânit, numai oase, blând, manierat, paşnic, nobil, vioi la minte, dar frânt de oboseală.

Ciudată senzaţie de imensă fericire. Motive: Pentru că am scăpat în sfârşit de anchetă. Închisoarea, după Securitate, e un liman, o oază, un rai. Apoi, cea dintâi întâlnire cu legionarii (la carantină nu e numai lotul nostru); de la care mă reped să învăţ alfabetul Morse şi versuri de Crainic şi Gyr - grăbitul meu entuziasm îi amuză. Desigur, şi prezenţa foarte liniştitoare a lui Voiculescu. Dar şi amintirea - exaltantă - a celor petrecute în dubă.

Unde am fost pus într-o despărţitură, o adâncitură, o carceră, cu Sandu L., fost legionar. Abia înghesuiţi, mi-a şi vorbit. Îmi spune că-i pare sincer rău că a fost legionar, îmi cere iertare; mi-o fi foarte nesuferit să stau cu el, şi atât de strânşi unul într-altul. Nu mi-e groază? Nici n-a apucat să termine că plafonul dubei s-a şi deschis; s-a deschis şi albastrul cerului. Îi răspund că nu văd de ce îmi pomeneşte de iertare, că dacă-i vorba aşa îi cer şi eu iertare pentru că sunt evreu şi că trebuie să stea lipit de mine, că în ce priveşte vinovaţia, vinovaţi suntem cu toţii, deopotrivă, laolaltă. Îi propun, acum că ne-am cerut reciproc iertare, să ne împăcăm, să ne îmbrăţişăm, să ne spunem pe nume. La lumina becului din carcera pe roate ne sărutăm şi - considerând ridicolul drept vorbă deşartă şi simţământ inexistent - cunoaştem dintr-odată şi din belşug - sub cerul albastru - starea aceea de nespusă fericire faţă de care orice băutură, orice erotism, orice spectacol, orice mâncare, orice lectură, orice călătorie, orice examen luat, orice portofoliu ministerial sunt nimica toată, praf şi cenuşă, amăgire, gol, pustietate, aramă sunătoare şi chimval zăngănitor, stare ce urmează împlinirii unei acţiuni conforme cu prescripţiile divine. Valuri de bucurie se revarsă asupra noastră, curg, ne inundă, ne covârşesc. ÎI întreb pe Sandu - iar de-l copiez pe Sfântul Serafim din Sarov în scena din pădure cu Motovilov, o fac neintenţionat - dacă nu vede şi dânsul pe buzele mele zâmbetul pe care-l desluşesc pe ale lui: al isihiei provenite din energiile necreate. Deoarece în strâmtul cotlon a mai încăput alături de noi şi Grigore Pallama, başca Sf. Serafim cu Nicolae Motovilov după el.

Purtarea gardienilor la şerpărie e atât de rea, atmosfera atât de dramatică, amintirea scenei cu Sandu L. atât de acută, perspectivele de îndelungată suferinţă atât de limpezi, încât nu pot să nu circul de la un capăt la celălalt al peşterii într-o stare de nemaipomenită, exaltată agitaţie, încep să presimt că Hristos e prezent în puşcărie. Nu-mi vine să cred că totul poate fi atât de complet, că am parte de atâta binecuvântat noroc.

Doctorul Voiculescu şi episcopul Leu (tare dărâmat, umblă în cârje, e înţolit în straie miţoase de baci la o stână de munte înalt) sunt interogaţi pe îndelete de gardienii care, probabil, se plictisesc. Amândoi sunt batjocoriţi şi beşteliţi, insultaţi, înjuraţi şi porcăiţi. Ceilalţi scapă mai uşor.

- Va să zică e posibil creştinismul, va să zică e cu putinţă să te porţi creştineşte, să faci gesturi creştine. Creştinismul poate şi el fi aritmetizat.

Îmi vine a crede că nu în zadar au bătut pentru mine clopotele bisericii Capra.

(Pr. Nicolae Steinhardt - Jurnalul fericirii)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii