Nicolae Țoțea – iubitorul de vrăjmași
Colonelul Manea1, fost preşedinte al Curţii marţiale a Corpului 5 Armată – Ploieşti, care judecase şi lotul nostru şi dăduse mii de ani condamnare, a fost vizitat de Ţoţea Nicolae, care în urma schingiuirilor suferite la Bucureşti, de la Curelea şi Oproiu, rămăsese cu accese de tulburare nervoasă. Ducându-i gamela cu mâncare, porţia din ziua aceea, l-a întrebat:
– Mă cunoaşteţi, domnule colonel Manea?
– Nu…, nu…, nu ştiu cine eşti!
– Sunt Ţoţea Nicolae, m-aţi condamnat la moarte, dar mi-aţi schimbat pedeapsa la munca silnică pe viaţă în urma recursului făcut de apărare. Eram tânăr învăţător în satul meu şi am îndrăznit în 1940/41, să-l întreb pe şeful postului de jandarmi de la cine a primit ordin să-l aresteze şi să-l schingiuiască pe Dumitrescu, fiul preotului din sat, şi să scrie o declaraţie despre felul cum a fost omorât. Vă amintiţi? Aceasta era acuzaţia mea…
– Nu…, nu…, iartă-mă…, nu mă omorî. Ai venit să mă omori…, a început să ţipe disperat colonelul.
– Nu, n-am venit să te omor, căci dumneata eşti mort de mult. Am venit să te înviez. Am venit să-ţi arăt diferenţa între conştiinţa dumitale şi a noastră, de victime acuzate de crime şi fărădelegi pe care nu le-am făcut şi nu le puteam face. Am venit să-ţi arăt că suferinţa de acum este prilej de ispăşire a fărădelegilor pe care ţi-l oferă Dumnezeu, în Care n-ai crezut, pe Care L-ai batjocorit, căci v-aţi crezut atotputernici peste neamul acesta.
Şi Dumnezeu a arătat un semn. Ţoţea îi trimitea aproape zilnic o bucată din turtoi sau o porţie de mâncare. Când Manea s-a îmbolnăvit, Ţoţea s-a mutat în celulă cu el ca să-i îngrijească rănile pline de viermi. Numai Ţoţea l-a îngrijit până a murit, mâncat de viermi ca Irod, căci gardienilor le era scârbă de el.
(Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată. Abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce, ediția a II-a, Editura Antim, București, 2002, pp. 120-121)
1. Personaj cu nume incert. Fostul deținut politic Nicolae Trifoiu precizează că Nicolae Țoțea ar fi îngrijit pe un anume Mănaru, ”fost director al închisorilor din Suceava și Galați”. (Nicolae Trifoiu – Studentul Valeriu Gafencu. Sfântul închisorilor din România, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 1998, p. 18)