Nicolae Țoțea – misticul care a purtat crucea neamului cu îndelungă răbdare
Suntem mutaţi vizavi, în celula de pe colţul interior al Secţiei1. Aici sunt o sumedenie de camarazi. […]
Ultimul este faimosul Nicolae Ţoţea care face închisoare de aproape două decenii. Un om care a trăit până acum mai mult prin închisori. Când îl priveşti şi te gândeşti la acest lucru, te cuprinde un fior! […]
Bietul Nicolae Ţoţea îşi suie crucea pe calvarul nesfârşit al tinereţii sale. Era absolvent de Şcoală Normală2 când a intrat în închisoare în 1941. După un sfert de veac de temniţă, va ieşi, probabil, doar ca să moară. Cu toate acestea, el nu şi-a pierdut credinţa. Ca toţi vechii puşcăriaşi, Ţoţea este un mistic. Nici nu ar fi putut rezista altfel, atâta amar de vreme în hrubele temniţei. Eu cred că Dumnezeu le-a dat acestora darul credinţei pentru dragostea cu care au primit crucea şi au purtat-o cu îndelungă răbdare.
(Liviu Brânzaș, Raza din catacombă. Jurnal din închisoare, Editura Scara, București, 2001, p. 213, 216)
1. Acțiunea se petrece în temnița Aiudului, după relatarea memorialistului.
2. Afirmație incompletă, în sensul că la data arestării Nicolae Țoțea ocupa deja funcția de profesor.