Nicu Popescu „era capabil să-și dea și cămașa de pe el pentru a salva pe cineva de la moarte”

Începuseră să apară decretele de grațiere și deținuților li se dădea drumul spre libertate în loturi de câte cincizeci de condamnați1. Dar minunea a ținut până la asasinarea lui Kenedy, în anul 1963, când, datorită situației nou create, s-au suspendat și eliberările noastre până la noi dispoziții. Un prieten de care n-am prea vorbit în această carte și se cuvenea datorită meritului său de a ne bărbieri și de a ne tunde, era Nicu Popescu-Vorkuta. Rar mi-a fost dat să văd un om cu atâtea însușiri sufletești. Era capabil să-și dea și cămașa de pe el pentru a salva pe cineva de la moarte și niciodată nu l-am auzit reproșându-i cuiva că l-a ajutat la nevoie.

(Gheorghe Penciu, Candidați pentru eternitate, Editura Crater, București, 1997, p. 218) 


1. Acțiunea se petrece la penitenciarul Aiud, în anul 1963. 

Visited 6 times, 1 visit(s) today