vezi galerie foto (2 foto)
Niță Corneliu
  • 31 Mai 1927
  • student
  • 2 ani
  • Bacău, Suceava, Piteşti
  • 28 Februarie 1950

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

L-am cunoscut pe Corneliu Niță de la distanță, locuiam în același cartier. Era coleg de an la același liceu cu fratele meu mai mic, Aurel. Ne întâlneam aproape zilnic și aveam relații cu el doar de bună ziua. L-am cunoscut bine și ne-am legat pururi sufletește în închisoarea Suceava, în toamna anului 1949. Dormeam pe aceeași scândură și pe aceeași bucățică de rogojină până în luna ianuarie 1950, când a plecat la moarte la închisoarea Pitești. Împrejurarea în care l-am cunoscut, apoi sfârșitul lui, dă tristețe și mai mare inimii mele.

Am rămas stingher precum în urma carului funebru, așteptând să-mi vie și mie rândul, între zidurile sinistre ale închisorii Suceava, în lanțuri și izolat de unul singur multă vreme. Aici am aflat de uciderea lui la Pitești, zdruncinându-mi și mai mult zbuciumul zilelor și nopților de teroare și chin. Ce gânduri și planuri mari, ce nădejdi alungau tristețea surghiunului când eram împreună și ce sfârșit de necrezut curmă totul și întuneca inima mea tragicul sfârșit. (...)

Ridică-te din moarte, dragă Corneliu și însoțește-mi singurătatea și dorurile sfinte, pe care nu le-am uitat și nu s-au stins, vise pe care le-am făurit împreună. (...)

Se răresc rândurile noastre. Tu erai o nădejde pentru lupta neamului. Se închid mereu zările cutezanțelor, căci tu îmi lipsești până la marea revedere, când vom fi iarăși împreună. Tu nu ai stat mult pe pământ, scutindu-te de alte mișelii, cerul te-a chemat mai grabnic. Aveai 23 de ani. Tu ți-ai purtat crucea cu vrednicie, ți-ai ispășit povara pământească și ți-ai împlinit misiunea râvnită, datorată fiecărui om aici pe pământ.

Ai iubit pe Hristos şi neamul tău şi ai murit în duhul morţilor noştri nepervertit şi nebiruit. Ai fost îngropat la Piteşti, fără lumânare şi fără prohod. Bunii tăi verişori, Jana, fie-i ţărâna uşoară, căci acum când scriu sunteţi împreună, şi cu Ştefan, s-au luptat şi, cu mare risc, te-au dezgropat din ţărâna mişeliei Piteştiului.

Oasele tale zdrobite au putut vedea iarăşi o clipă lumina soarelui, te-au aşezat în sicriu şi te-au adus la Bacău lângă părinţi. Sfintele tale oase au fost cinstite şi prohodite de preoţii sfintei noastre biserici strămoşeşti. Ţi-au aşezat flori pe mormânt şi te-au plâns cei dragi ai tăi. Soarele ţi-a trimis şi el cel din urmă salut şi razele lui te priveghează pururi, la fel stelele şi luna.

Soţul Janei, fiind militar, a fost deblocat din armată, fiindcă soţia lui a dezgropat sfinte oseminte, pângărite de slujitorii satanei şi le-a înmormântat creştineşte. Eu eram în timpul acela tot în temniţă. Camarazii tăi, cei mai mulţi, la fel sunt împreună cu tine, în lumina cerului. M-am întors după ani mulţi şi ţi-am căutat mormântul. O cruce fumurie, semnul răstignirii lui Hristos, te veghează. Sinistra pătimire de la Piteşti s-a risipit de mult.

Vin la mormântul tău ca să ne regăsim şi plec cu inima mai grea. Suntem tot sub stăpânirea celor ce ne-au răstignit, parcă e o pedeapsă a cerului. Gândurile îmi rătăcesc aiurea şi retrăiesc spaimele şi spasmele vremii de atunci. Peste mormântul tău s-a aşezat eterna uitare. Privesc chipul tău de pe marmura crucii, ai rămas tot tânăr, chipul tău vremea nu l-a descompus, nu l-a îmbătrânit. Alături pe aceeaşi placă de marmură albă, chipurile părinţilor tăi fărâmate de mâini ticăloase. De necrezut.

Chipul tău a rămas pe marmură nevătămat, neştirbit, neatins, fără nici o lovitură, nedegradat. Dumnezeu ţi-a apărat chipul, dându-le răufăcătorilor gândul cel bun şi le-a tremurat mâna oprindu-le nemernicia. Deşi între morminte aşezat, crucea care te veghează a rămas parcă izolată la capătul pământului. Rar câte un suflet credincios mai aprinde o lumânare. Jertfa ta sfântă de luptător, pentru ca cerul zărilor româneşti să nu se întunece, nu mai spune nimic creştinului de azi. Biserica stă deoparte, nu vorbeşte şi nu preţuieşte sacrificiul tinereţii noastre şi a vieţilor noastre jertfite cu dragoste pentru ca altarele lui Hristos să nu fie doborâte, să avem lumină. (...)

Jertfa lui Corneliu Niţă, mucenic plăpând şi evlavios, arde foc nestins într-un peisaj mohorât şi într-o Ţară a nimănui, în care vrăjmaşul, cu nesătule guri, aleargă slobod, ne devorează morminte, istoria şi ţara.

(Petru Baciu, Răstigniri ascunse, Vol. II, Fundația Culturală Buna Vestire, București, 2009, pp. 217-219)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii